Se rupe coaliția? Noi tensiuni pe scena politică
După trecerea în 2024, anul alegerilor, tensiunile par să se accentueze pe scena politică. Acestea vizează cele două puteri politice care formează în prezent coaliția. După un final de an...
Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.
Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:
A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.
Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.
După trecerea în 2024, anul alegerilor, tensiunile par să se accentueze pe scena politică. Acestea vizează cele două puteri politice care formează în prezent coaliția. După un final de an...
Pensiile majorate vor fi plătite de vineri, 5 ianuarie, românilor care au ales să-și primească drepturile în numerar, de la poștaș. Pentru cei care au optat ca banii să fie...
Marcel Ciolacu va candida la prezidențiale? La această întrebare răspunde un fost premier PSD, care, se presupune, ştie planurile fostului coleg de partid. Marcel Ciolacu va candida la prezidențiale? Fostul...
În timp ce reprezentanții Partidului Național Liberal afirmă că sub conducerea lor au fost realizate progrese semnificative în procesul de aderare la Schengen, membrii Partidului Social Democrat atribuie succesul deschiderii...
Anul 2023 a adus o premieră în politica românească, rotativa guvernamentală. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au făcut schimb, la conducerea guvernului, în ciuda celor care credeau că nu se...
Vlad Gheorghe, europarlamentar USR, amenință cu acțiuni legale împotriva lui Marcel Ciolacu în cazul în care acesta nu face public „protocolul politic secret” privind Schengen. În plus, Vlad Gheorghe îl...
Sâmbătă seara, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că începând din luna martie, controlul la frontierele aeriene și maritime va fi eliminat, iar vizele Schengen vor fi disponibile. Ciolacu a transmis...
Guvernul a venit cu o explicație după ce l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcția de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru revoluționari. Acesta ar fi încălcat...
În cursul serii de joi, premierul Marcel Ciolacu a fost invitat în cadrul emisiunii „Punctul Culminant” la România TV, oferind un interviu ce a înregistrat audiențe-record. România TV a reușit...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că își va da demisia dacă PSD va pierde alegerile europarlamentare. El a mai spus că nu i-a trecut prin cap să candideze la Preşedinţie....
Marcel Ciolacu s-a arătat revoltat de faptul că pensiunea Ferma Dacilor, unde opt persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu, nu avea nici măcar detector de fum. Marcel Ciolacu...
Austria analizează proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. UPDATE. Austria spulberă euforia din România. Deschiderea spaţiului maritim şi aerian nu constituie...
Adrian Năstase crede că vizita lui Ciolacu în SUA era necesară, dar nu e suficientă pentru câștigarea alegerilor și că lui Geoană îi va fi greu să meargă la PSD,...
Marcel Ciolacu l-a demis pe șeful Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, Mihai Dodu. El i-a retras premierului certificatul de luptător cu rol determinant în Revoluția...
Victor Ponta a declarat că AUR este sperietoarea pentru care toți trebuie să stea împreună, să nu vină peste ei. Potrivit fostului premier, Marcel Ciolacu îl învinge în turul doi...
Ministerul Muncii, condus de Simona Bucura Oprescu, anunță desființarea a șapte posturi vacante. Acest număr reprezintă sub 2% din totalul funcțiilor. Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională o Hotărâre...
Daniel Dinu soțul deputatei PSD de Giurgiu, Elena Dinu, este pasionat de jocuri de noroc, dacă este să ne luăm după informațiile de avere. Personajul a fost angajat din 2022...
Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind reorganizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului (SGG). Executivul a redus 99 de posturi, dintre care 25 reprezintă funcții...
Marcel Ciolacu s-a arătat jignit că deputatul PNL Florin Roman nu l-a crezut că taxele nu se vor majora anul viitor. Creşterea taxelor. Marcel Ciolacu i-a transmis deputatului PNL Florin...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa Guvernului de joi mai multe investiţii în diferite domenii. Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de joi investiţii în energia energie verde, instituţii...