La mâna PSD. Hai live cu Turcescu
Rezultatul alegerilor a dus la o situație de mai mare râsul: PSD e partidul spre care se îndreaptă acum ochii triști ai influencerilor pro-occidentali. Dintr-o dată de acolo vine speranța...
Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.
Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:
A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.
Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.
Rezultatul alegerilor a dus la o situație de mai mare râsul: PSD e partidul spre care se îndreaptă acum ochii triști ai influencerilor pro-occidentali. Dintr-o dată de acolo vine speranța...
Marcel Ciolacu, președintele demisionar al PSD, a afirmat vineri, în contextul renumărării voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale, că Elena Lasconi va avea nevoie de fiecare vot pentru...
Votul din 1 decembrie este foarte important. Guvernul Ciolacu a decis prelungirea cu peste un an și jumătate a patru programe importante dedicate îngrijirii persoanelor vârstnice, dar și creșterea finanțării...
Traian Băsescu a lansat un nou mesaj ironic la adresa lui Marcel Ciolacu. După ce a susținut că liderul PSD este „lipsit de scrupule”, fostul președinte l-a îndemnat din nou...
Ionuț Moșteanu, liderul deputaţilor USR, a lansat un val de acuzații la adresa lui Marcel Ciolacu. În opinia sa, președintele PSD ar face face tot posibilul să îi determine pe...
Update. Marcel Ciolacu a anunțat că nu va mai candida, chiar dacă ar ieși pe locul al 2-lea la renumărarea voturilor. „Ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în...
Renumărarea voturilor a început, după decizia luată de către Curtea Constituțională, care a confirmat că a decis, cu unanimitate, renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele...
Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, a cerut, astăzi, 28 noiembrie, renumărarea voturilor, considerând că România a fost manipulată. Acesta susține că din cauza propagandei exagerate, România este în...
Marcel Ciolacu a anunțat că CSAT nu ia nicio decizie, CSAT doar informează. Premierul a mai subliniat că a fost întrebat dacă e normal să participe la şedinţă şi i...
Adrian Năstase este de părere că alegerile de duminică „au fost şocante” chiar și pentru el. Despre Călin Georgescu afirmă că a venit negura internetului pentru a arăta că „armele...
Marcel Ciolacu afirmă că alegerile parlamentare sunt mai importante decât cele prezidențiale. Premierul spune că nici președintele, nici guvenul nu pot să implementeze politici pe termen lung fără ajutorul autorităților...
Marcel Ciolacu a spus că nu ar trebui interzis Tik Tok pentru că trebuie lăsată libera exprimare și nu a dorit să dea foarte multe declarații despre candidatul independent Călin...
Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a spus că nu înțelege ideea de a arunca totul în aer și de a face experimente . El a mai declarat că...
Vă aduceți aminte cum domnul Victor Ponta în urmă cu 10 ani, în timpul campaniei electorale de până la turul al doilea împotriva lui Klaus Iohannis ne-a spus că se...
PSD are obiceiul de a-și decapita șefii care pierd alegerile prezidențiale. Cu excepția lui Ion Iliescu, care a rămas la conducerea partidului după ce a pierdut în fața lui Emil...
Traian Băsescu, fostul președinte, declară că indiferent dacă România este sau nu pregătită să aibă un președinte femeie, „trebuie să accepte acest lucru, pentru că alternativa la Lasconi este un...
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD și a precizat că nu va mai candida pentru nicio funcție în partid la viitoarele alegeri interne. De asemenea,...
Traian Băsescu jubilează după ce Marcel Ciolacu a pierdut alegerile prezidențiale, fiind învins de Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, USR. Fostul președinte îi dă chiar un sfat, evident...
Viorica Dăncilă, fostul lider PSD şi candidat la prezidenţiale, îi cere demisia lui Mercel Ciolacu, pentru rezultatele slabe din cadrul alegerilor prezidențiale. Aceasta a transmis că înfrângerea lui Ciolacu este...
Marcel Ciolacu, încă președintele PSD, a declarat că nu va candida la nicio funcție în PSD. Acesta a mai declarat că a sunat-o pe Elena Lasconi ca s-o felicite, dar...