gabriel oprea

Gabriel Oprea, născut la 1 ianuarie 1961, este un politician român și general în rezerva armatei.

Fost președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) și fost membru al Partidului Social Democrat (PSD), a fost membru al Camerei Deputaților din România pentru județul Ilfov din 2004 până în 2012 și senator de București din 2012 până în 2016.

În cabinetul Adrian Năstase, a fost ministru delegat pentru administrația publică din iunie 2003 până în iulie 2004; în cabinetul Emil Boc, a fost ministru al administrației și internelor din decembrie 2008 până în ianuarie 2009; din nou sub Boc și continuând sub Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ministru al Apărării (decembrie 2009–mai ​​2012); și în cabinetul Victor Ponta, a ocupat funcția de viceprim-ministru din decembrie 2012, deținând suplimentar portofoliul de Interne din ianuarie 2014.

Din iunie până în iulie 2015 și din nou de la sfârșitul lunii iulie până în august, a fost prim-ministru interimar al României. În noiembrie aceluiași an, a părăsit guvernul după demisia lui Ponta.

VORBE DE FUMOAR. SECRETELE din spatele Protocolului SRI-ÎCCJ. „Din 2007 și până în septembrie 2014, Înalta Curte a emis în mod ilegal...”

VORBE DE FUMOAR. SECRETELE din spatele Protocolului SRI-ÎCCJ. „Din 2007 și până în septembrie 2014, Înalta Curte a emis în mod ilegal...”

Se dezleagă greu misterul protocolului încheiat, în 2009 între Inalta Curte si SRI, protocol semnat de fostul presedinte al Instantei Supreme, prof.dr. Nicoale Popa, si tandemul Maior-Coldea. Potrivit unor informații...

Protocolul Kovesi - Oprea a fost denunțat de MApN

Protocolul Kovesi - Oprea a fost denunțat de MApN

Pe zi ce trece, ies la iveală tot mai multe „înțelegeri instituționale” semnate de Laura Codruța Kovesi cu instituții ale statului. După ce a fost dezvăluit documentul încheiat de oficiali...

Iohannis, SOMAT să intervină în SCANDALUL PROTOCOALELOR. „CSAT ar trebui să sesizeze Parchetul pentru abuz în serviciu!”

Iohannis, SOMAT să intervină în SCANDALUL PROTOCOALELOR. „CSAT ar trebui să sesizeze Parchetul pentru abuz în serviciu!”

Eugen Nicolicea, președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, intervine în scandalul protocoalelor. Mai exact, CSAT este obligat să sesizeze Parchetul General în legătură cu existența acestora, a declarat Nicolicea luni....

PROTOCOLUL SECRET dintre Kovesi- Gabriel Oprea. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE în plin SCANDAL al desecretizărilor

PROTOCOLUL SECRET dintre Kovesi- Gabriel Oprea. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE în plin SCANDAL al desecretizărilor

În plin scandal al protocoalelor desecretizate, Mihai Gâdea a făcut la Sinteza Zilei dezvăluiri explozive despre existența unui nou protocol. Din informațiile prezentate, un protocol încheiat în anul 2011, între...

Istoricul Marius Oprea intervine în scandalul Ioan Aurel Pop: „Revista 22 NU a demonstrat a fost omul Securității!”

Istoricul Marius Oprea intervine în scandalul Ioan Aurel Pop: „Revista 22 NU a demonstrat a fost omul Securității!”

Cunoscutul istoric și scriitor Marius Oprea confirmă că lista publicată de Revista 22 – cu privire la cei peste două sute de colaboratori păpușați de UM0225, structură a Securității care...

Narcisa Iorga: Audierea lui Coldea este o „PIERDERE DE VREME“. Nu va recunoşte NIMIC

Narcisa Iorga: Audierea lui Coldea este o „PIERDERE DE VREME“. Nu va recunoşte NIMIC

Potrivit Narcisei Iorga, audierea în Comisia SRI a lui Coldea nu este altceva decât o „pierdere de vreme“ deoarece nu va putea să recunoască cum negocia cu Ponta, că făcea...

Ponta, Dragnea, Maior, Oprea, Vanghelie, Antonescu, Rus. Găinile bătrâne fac ciorbele bune

Ponta, Dragnea, Maior, Oprea, Vanghelie, Antonescu, Rus. Găinile bătrâne fac ciorbele bune

Războiul declarațiilor declanșat între foști și actuali lideri ai PSD readuce în actualitate subiecte ce păreau uitate de publicul larg, asaltat zilnic de noi și noi scandaluri. Din acest motiv...

Gelu Vişan: „Traian Băsescu a demarat operațiunea SALVAŢI-O pe KOVESI”

Gelu Vişan: „Traian Băsescu a demarat operațiunea SALVAŢI-O pe KOVESI”

Politicianu Gelu Vişan lansează o ipoteză interesantă în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu şi afirmaţiile sale în legătură cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi: dacă trebuie sau nu...

Dragnea și PRIETENIA cu „STATUL de DREPT”. Ce spune șeful PSD despre TĂIEREA de PORCI în VILELE SRI. Replică pentru Ponta

Dragnea și PRIETENIA cu „STATUL de DREPT”. Ce spune șeful PSD despre TĂIEREA de PORCI în VILELE SRI. Replică pentru Ponta

Președintele PSD Liviu Dragnea a respins acuzațiile aduse de predecesorul său Vitor Ponta și a declarat că nu a participat decât la evenimente oficiale cu șefii SRI și DNA. „Am...

Academia nășită de Gabriel Oprea, în pragul desființării

Academia nășită de Gabriel Oprea, în pragul desființării

Deputații vor stabili dacă 19 „academicieni” ai securității naționale mai primesc în fiecare lună 68.685 de lei de la bugetul de stat Este 12 aprilie 2011. Emil Boc este primministru....

Toți șefii instituțiilor care au alcătuit Statul paralel, scoși din joc de Kovesi, singura supraviețuitoare din Echipă. Îi vine rîndul să plece?

Toți șefii instituțiilor care au alcătuit Statul paralel, scoși din joc de Kovesi, singura supraviețuitoare din Echipă. Îi vine rîndul să plece?

Potrivit unui unei vești difuzate de întreaga presă, vineri, 16 martie 2018, CSM a trimis la Cotroceni Raportul privind avizul Secției Procurori în cazul propunerii ministrului de Justiție Tudorel Toader...

Punctajul comunicatorului de la PSD, TRIMIS celor care apar la TV, unde-i ÎNVAŢĂ ce să SPUNĂ despre Ponta

Punctajul comunicatorului de la PSD, TRIMIS celor care apar la TV, unde-i ÎNVAŢĂ ce să SPUNĂ despre Ponta

După interviul lui Ponta, comunicatorul PSD a pregătit mesaje care trebuiau să fie împrăştie în online. Le-a primit şi Victor Ponta, ironizând pe cel care le-a creat, spunând că e...

Liviu Pleşoianu, ATAC la Gabriel Oprea. I-a dat o nouă PORECLĂ: Generalu' FLEXI. Video în articol

Liviu Pleşoianu, ATAC la Gabriel Oprea. I-a dat o nouă PORECLĂ: Generalu' FLEXI. Video în articol

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, lansează un atac pe contul său de socializare, la adresa lui Gabriel Oprea. Pleșoianu publică un video unde, spune deputatul: se dovedeşte cum o parte a...

Primele DEZVĂLUIRI despre Operațiunea „NOI SUNTEM STATUL!” De ce se CEARTĂ Ponta cu Dragnea

Primele DEZVĂLUIRI despre Operațiunea „NOI SUNTEM STATUL!” De ce se CEARTĂ Ponta cu Dragnea

Gabriel Oprea a oferit o nouă reacție violentă după ce Dan Diaconescu a confirmat dezvăluirile lui Vanghelie conform cărora fostul ministru ar fi jucat un rol important în arestarea sa....

De ce a ajuns Dan Diaconescu la ÎNCHISOARE? O posibilă variantă, LANSATĂ de un cunoscut politician.

De ce a ajuns Dan Diaconescu la ÎNCHISOARE? O posibilă variantă, LANSATĂ de un cunoscut politician.

Radu Popa, politician şi ex-prim-vicepreşedinte al PP-DD a vorbit despre întâlnirea dintre fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, şi fostul patron OTV, Dan Diaconescu. Din punctul de vedere al apropiatului...

FOTOGRAFIA CARE DĂ FIORI SISTEMULUI. Evenimentul zilei are dovada supremă. Breaking news

FOTOGRAFIA CARE DĂ FIORI SISTEMULUI. Evenimentul zilei are dovada supremă. Breaking news

FOTOGRAFIA CARE DĂ FIORI SISTEMULUI. Evenimentul zilei are dovada supremă. Breaking news Azi, 15 martie, de la ora 21:00, veți putea urmări pe evz.ro momentul din interviu în care Sebastian...

Oprea, ACUZAT că s-ar fi ocupat de ARESTAREA lui Dan Diaconescu. Vanghelie: „Trebuie să-l căutați și să-l întrebați”. REACȚIA fostului MINISTRU

Oprea, ACUZAT că s-ar fi ocupat de ARESTAREA lui Dan Diaconescu. Vanghelie: „Trebuie să-l căutați și să-l întrebați”. REACȚIA fostului MINISTRU

Marian Vanghelie susține că unul dintre cele mai importante roluri în arestarea lui Dan Diaconescu a avut nimeni altul decât Gabriel Oprea, fostul ministru al Apărării Naționale. „Gabriel Oprea s-a...

Rolul Statului Paralel are un singur ROL „ Să se OCUPE de președinți și de partidele de la putere”

Rolul Statului Paralel are un singur ROL „ Să se OCUPE de președinți și de partidele de la putere”

În opinia politicianului Gelu Vişan, Statul Paralel este speriat: „În ultima vreme a avut numai înfrângeri”. În postarea sa vorbeşte despre modul cum sunt poziţionaţi cei care fac parte din...

Minciunile lui Liviu Dragnea şi apelurile către Valeriu Zgonea. Gabriel Oprea CRITICĂ poziţia liderului PSD: „Haideţi să restabilim adevărul!”

Minciunile lui Liviu Dragnea şi apelurile către Valeriu Zgonea. Gabriel Oprea CRITICĂ poziţia liderului PSD: „Haideţi să restabilim adevărul!”

Fostul şef al UNPR, Gabriel Oprea dezminte dezvăluirile făcute de peşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la modul în care s-ar fi petrecut susţinerea candidaturii lui Valeriu Zgonea la şefia...

Oprea, vizat de un nou DOSAR PENAL. Un fost angajat al Ministerului de Interne îi aduce GRAVE acuzații

Oprea, vizat de un nou DOSAR PENAL. Un fost angajat al Ministerului de Interne îi aduce GRAVE acuzații

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea poate ajunge în fața procurorilor după ce un fost angajat al Ministerului de Interne îi aduce acuzații de abuz în serviciu. Astfel, Curtea supremă...