gabriel oprea

Gabriel Oprea, născut la 1 ianuarie 1961, este un politician român și general în rezerva armatei.

Fost președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) și fost membru al Partidului Social Democrat (PSD), a fost membru al Camerei Deputaților din România pentru județul Ilfov din 2004 până în 2012 și senator de București din 2012 până în 2016.

În cabinetul Adrian Năstase, a fost ministru delegat pentru administrația publică din iunie 2003 până în iulie 2004; în cabinetul Emil Boc, a fost ministru al administrației și internelor din decembrie 2008 până în ianuarie 2009; din nou sub Boc și continuând sub Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ministru al Apărării (decembrie 2009–mai ​​2012); și în cabinetul Victor Ponta, a ocupat funcția de viceprim-ministru din decembrie 2012, deținând suplimentar portofoliul de Interne din ianuarie 2014.

Din iunie până în iulie 2015 și din nou de la sfârșitul lunii iulie până în august, a fost prim-ministru interimar al României. În noiembrie aceluiași an, a părăsit guvernul după demisia lui Ponta.

Liviu Dragnea joacă ultima carte în PSD

Liviu Dragnea joacă ultima carte în PSD

Social-democrații își aleg astăzi președintele interimar. Liviu Dragnea a intrat în cursa internă pentru a ocupa scaunul lui Victor Ponta și o va contracandida pe Rovana Plumb. O înfrângere a...

PSD se zbate să rămână în zona penală. Jocuri de culise pentru alegerea înlocuitorului lui Victor Ponta. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

PSD se zbate să rămână în zona penală. Jocuri de culise pentru alegerea înlocuitorului lui Victor Ponta. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Rovana Plumb. Liviu Dragnea. Valeriu Zgonea. Trei posibili candidați pentru postul de președinte al lui Victor Ponta. Interimar, până la organizarea unui nou congres, sau până la finalul lui 2016....

Liviu Dragnea caută întăriri în lupta cu Rovana Plumb

Liviu Dragnea caută întăriri în lupta cu Rovana Plumb

Cu două zile înainte de Comitetul Executiv al PSD, câteva filiale și-au anunțat susținerea pentru Liviu Dragnea, în timp ce alte organizații încă se mai gândesc În așteptarea Comitetului Executiv...

Gabriel Oprea: Rovana Plumb este liderul Coaliției, Victor Ponta este premier

Gabriel Oprea: Rovana Plumb este liderul Coaliției, Victor Ponta este premier

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că Victor Ponta nu mai este liderul acestei structuri, ci Rovana Plumb, el adăugând că nu ştie dacă Liviu Dragnea va candida la şefia interimară...

Gabriel Oprea: UNPR are două variante pentru viitoarele alegeri, în alianţă cu PSD sau singuri

Gabriel Oprea: UNPR are două variante pentru viitoarele alegeri, în alianţă cu PSD sau singuri

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, că pentru alegerile parlamentare din 2016, UNPR ia în calcul două variante: alianţa cu PSD sau propriile liste. "Sunt două curente în momentul de...

Gabriel Oprea: A fost o inițiativă corectă, cea a creșterii salariilor bugetare de anul acesta. Știu că Victor Ponta s-a pus de acord și cu președintele Iohannis

Gabriel Oprea: A fost o inițiativă corectă, cea a creșterii salariilor bugetare de anul acesta. Știu că Victor Ponta s-a pus de acord și cu președintele Iohannis

Vicepremierul și liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, la Realitatea TV, că l-a informat pe primul ministru Victor Ponta despre proiectul creșterii salariilor bugetarilor și că acesta a fost de...

LIVE TEXT. Vicepremierul Gabriel Oprea: Am guvernat ca un general, militărește și eficient.

LIVE TEXT. Vicepremierul Gabriel Oprea: Am guvernat ca un general, militărește și eficient.

Vicepremierul și liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, la Realitatea TV, că a guvernat ca un general, militărește, și le-a spus colegilor săi să-i spună ”domnul general” pentru a nu...

Preşedintele Kalus Iohannis şi alţi politicieni au fugit de caniculă, pe litoral. Alături de 155.000 de turişti

Preşedintele Kalus Iohannis şi alţi politicieni au fugit de caniculă, pe litoral. Alături de 155.000 de turişti

Preşedintele Klaus Iohannis, vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi alţi oficiali ai ţării îşi petrec weekendul pe litoral, departe de canicula din Capitală. Şeful statului, Klaus Iohannis,...

Generalul Ioan Sîrbu, fost șef al Spitalului Militar: „Toate achizițiile s-au derulat prin Direcția Medicală”

Generalul Ioan Sîrbu, fost șef al Spitalului Militar: „Toate achizițiile s-au derulat prin Direcția Medicală”

Subsemnatul G-ral. maior medic Prof. Univ. Dr. loan Sîrbu, având în vedere faptul că în ediția de luni, 13 lulie 2015, a ziarului Evenimentul zilei, pe prima pagină și la...

Gabriel Oprea, către polițiștii absolvenți: „Sunteți o generație care-şi începe cariera profesională fără griji”

Gabriel Oprea, către polițiștii absolvenți: „Sunteți o generație care-şi începe cariera profesională fără griji”

Peste 500 de absolvenți de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” și Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina au depus, astăzi, jurământul. Viceprim-ministrul pentru securitate națională,...

Ce i-a spus Ion Iliescu lui Victor Ponta la ședință

Ce i-a spus Ion Iliescu lui Victor Ponta la ședință

Ion Iliescu s-a dus la sediul PSD, după opt luni de absență, pentru a-i cere lui Victor Ponta să renunțe la demisia din fruntea partidului. Premierul a refuzat, au declarat...

69 de înalți demnitari vor beneficia de creșterea salariilor

69 de înalți demnitari vor beneficia de creșterea salariilor

Pe lista celor la care se referă Ordonanța Guvernului 14/2015 privind majorarea salariilor demnitarilor se află personaje extrem de controversate, inclusiv cu probleme penale. „Eu cred că putem să încadrăm...

Rovana Plumb a câștigat prima bătălie în PSD

Rovana Plumb a câștigat prima bătălie în PSD

După o absență de opt luni, Ion Iliescu a venit ieri la PSD să susțină „o membră veche de partid.” În schimb, Dragnea se mai gândește dacă mai garantează pentru...

Poate fi Isărescu premierul „propus” de Voiculescu?

Poate fi Isărescu premierul „propus” de Voiculescu?

Guvernatorul BNR a fost de multe ori poftit în fruntea Guvernului. În ultima perioada s-a înregistrat o apropiere a lui Klaus Iohannis de Mugur Isărescu Dan Voiculescu a lansat, din...

Angajaţii MAI care se afla în misiune NATO în Afganistan vor avea aceeaşi diurnă ca militarii

Angajaţii MAI care se afla în misiune NATO în Afganistan vor avea aceeaşi diurnă ca militarii

La propunerea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, Guvernul a adoptat, astăzi, prin Ordonanță, creşterea drepturilor de diurnă cuvenite pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care se află în misiune NATO în...

Vicepremierul Gabriel Oprea: Imaginea României este afectată pentru că are un premier INCULPAT

Vicepremierul Gabriel Oprea: Imaginea României este afectată pentru că are un premier INCULPAT

Întrebat de jurnaliștii de la Gândul dacă imaginea României este afectată în exterior de faptul că premierul Ponta este inculpat în dosarul ”Rovinari – Turceni”, vicepremierul Gabriel Oprea a răspuns:...

Statul de drept din România, evaluat de Ziua Franței

Statul de drept din România, evaluat de Ziua Franței

Ziua Naţională a Franţei a fost sărbătorită ieri şi la Bucureşti, cu o recepția organizată de Ambasada Franței.  Printre invitați s-au numărat premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, președintele Camerei...

Gabriel Oprea, de Ziua Franţei: Principii universale, cum sunt libertatea, fraternitatea, egalitatea, sunt cele care au consacrat legătura profundă dintre Franţa şi România

Gabriel Oprea, de Ziua Franţei: Principii universale, cum sunt libertatea, fraternitatea, egalitatea, sunt cele care au consacrat legătura profundă dintre Franţa şi România

Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis, de Ziua Naţională a Franţei, că principiilei universale, cum sunt libertatea, fraternitatea, egalitatea, sunt cele care au consacrat legătura profundă dintre Franţa şi România, potenţată,...

Ponta, suspectat că-i face pârtie Rovanei Plumb

Ponta, suspectat că-i face pârtie Rovanei Plumb

Războiul din PSD se întețește. Victor Ponta a lăsat la butoanele partidului un om de încredere, pe Rovana Plumb. Autosuspendarea sa este văzută ca o tentativă de a-și asigura un...

VICTOR PONTA joacă șah cu KLAUS IOHANNIS înaintea audierii de la DNA. Un sacrificiu simbolic care anunță războiul total. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

VICTOR PONTA joacă șah cu KLAUS IOHANNIS înaintea audierii de la DNA. Un sacrificiu simbolic care anunță războiul total. EDITORIAL de DAN ANDRONIC

Victor Ponta nu a demisionat. Din fruntea PSD. A dat impresia că a făcut-o, printr-o scrisoare abil adusă din condei, construind o capcană pentru adversari, care s-au grăbit să se...