frf

„În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania", lansat la Chișinău

„În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania", lansat la Chișinău

Filmul „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania", care spune povestea selecționatei României în calificările pentru EURO 2024, a avut avanpremiera pe 9 mai, la București, la Cinema...

Pleacă sau nu Edi Iordănescu de la Națională

Pleacă sau nu Edi Iordănescu de la Națională

Prezent la lansarea filmului „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, Edi Iordănescu, selecționerul României, a susținut un discurs misterios legat de negocierile cu FRF. După acesta mulți...

Cupa României organizată după alte reguli. Calendarul ediţiei 2024-2025

Cupa României organizată după alte reguli. Calendarul ediţiei 2024-2025

Cupa României, competiția organizată de Federația Română de Fotbal se va desfășura după noi reguli.  Comitetului Executiv a decis ca întrecerea sportivă să se desfășoare după un nou regulament.  ...

Ianis Hagi, marginalizat de Alaves. Motivul pentru care este ținut pe banca de rezerve

Ianis Hagi, marginalizat de Alaves. Motivul pentru care este ținut pe banca de rezerve

În ultimele meciuri ale Alaves, Ianis Hagi nu a pășit pe teren nici măcar pentru un minut, fiind menținut constant pe banca de rezerve. Toată situația ar fi fost generată...

Becali duce războiul cu FRF în instanță. Finanțatorul FCSB a dat în judecată Comisia de Recurs

Becali duce războiul cu FRF în instanță. Finanțatorul FCSB a dat în judecată Comisia de Recurs

Exclusiv. George Becali, finanțatorul FCSB a dat în judecată Comisia de recurs a FRF. Asta din cauza unei decizii de sancționare a lui care a fost respinsă de către această...

Laurențiu Reghecampf nu mai poate antrena în Europa. Anamaria Prodan exultă

Laurențiu Reghecampf nu mai poate antrena în Europa. Anamaria Prodan exultă

Agentul FIFA Anamaria Prodan, fostă Reghecampf, face noi dezvăluiri despre cel care i-a fost soț. Impresara susține că „Reghe” are probleme financiare mari. Arabii de la Al-Tai au reziliat recent...

Cum arată „fortăreața” tricolorilor la EURO 2024. Ce a cerut Edi Iordănescu

Cum arată „fortăreața” tricolorilor la EURO 2024. Ce a cerut Edi Iordănescu

Elevii lui Edi Iordănescu vor fi cazați pe durata campionatului european de fotbal la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Germania, Melchior Park. O unitate de cazare de 4...

Suspendat pentru pariuri, Cosmin Achim acuză FRF că a dat o pedeapsă prea aspră

Suspendat pentru pariuri, Cosmin Achim acuză FRF că a dat o pedeapsă prea aspră

Cosmin Achim (28 de ani), fotbalistul român suspendat vara trecută, de către Comisia de Integritate din cadrul FRF pentru pariuri pe meciurile propriei echipe crede că pedeapsa primită este mult...

Raportul anual FIFA. Câți bani a primit FRF și cum i-a investit

Raportul anual FIFA. Câți bani a primit FRF și cum i-a investit

Raportul anual FIFA pentru anul 2023 a fost aprobat de Consiliul condus de Gianni Infantino. În cadrul acestuia FIFA a dezvăluit sumele alocate diferitelor federații, inclusiv FRF. Raportul anual FIFA....

Echipamentul naționalei României pentru EURO 2024, dezvăluit de FRF

Echipamentul naționalei României pentru EURO 2024, dezvăluit de FRF

președintele FRFDupă o pauză de opt ani, naționala României se întoarce la un turneu final, iar Răzvan Burleanu a dezvăluit ce echipament vor purta „tricolorii” la EURO 2024. (14 iunie...

FRF a aprobat o schimbare importantă pentru fotbalul românesc. Naționala, ajutată înainte de Euro 2024

FRF a aprobat o schimbare importantă pentru fotbalul românesc. Naționala, ajutată înainte de Euro 2024

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a întrunit marți, 12 martie, pentru a stabili calendarul meciurilor din play-off, la cerința selecționerului Edi Iordănescu. Astfel, ultimul meci din play-off...

Ionuț Luțu, trimis la școală de Gigi Becali. Fostul fotbalist ar putea primi post de conducere la FCSB

Ionuț Luțu, trimis la școală de Gigi Becali. Fostul fotbalist ar putea primi post de conducere la FCSB

Gigi Becali îl trimite pe Ionuț Luțu la cursurile de director sportiv organizate de FRF. Din sezonul viitor, directorii sportivi ai cluburilor de fotbal vor fi nevoiți să aibă și...

Gigi Becali critică FRF pentru regula U21

Gigi Becali critică FRF pentru regula U21

După meciul FCSB – Petrolul, care s-a încheiat cu scorul de 1-0, Gigi Becali a rostit un nou discurs aspru îndreptat către FRF, criticând regula U21. Gigi Becali a criticat...

Reacția FRF, după ce Gigi Becali a fost sancționat de UEFA pentru că s-a autodenunțat

Reacția FRF, după ce Gigi Becali a fost sancționat de UEFA pentru că s-a autodenunțat

Gigi Becali nu a scăpat de sancțiune din partea UEFA, după ce s-a autodenunțat și a recunoscut că a jucat la pariuri. Oficialii de la FRF au reacționat după aflarea...

Naționala și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor. Echipele cu care luptă România

Naționala și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor. Echipele cu care luptă România

România a aflat care îi va fi adversarele în grupele Ligii Națiunilor la fotbal. Echipa pregătită de Edi iordănescu va juca în compania Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar. Reprezentativa...

Foresta Suceava, la un pas de desființare. Răzbunarea unui fost antrenor

Foresta Suceava, la un pas de desființare. Răzbunarea unui fost antrenor

Foresta Suceava riscă să fie desființată. Clubul a acumulat datorii de peste 300.000 de lei și nu și-a onorat obligațiile financiare. Fostul antrenor a raportat clubul la FRF, iar Comisia...

Și-a făcut-o cu mâna lui. Laurențiu Reghecampf poate pierde dreptul de a antrena

Și-a făcut-o cu mâna lui. Laurențiu Reghecampf poate pierde dreptul de a antrena

Laurențiu Reghecampf poate pierde dreptul de antrena în Superliga dacă nu achită Universității Craiova clauza de reziliere în valoare de 300.000 de euro. Tehnicianul român a fost reclamat de patronul...

Gigi Becali, un nou scandal cu FRF. Patronul FCSB, chemat la raport de Comisia de Disciplină

Gigi Becali, un nou scandal cu FRF. Patronul FCSB, chemat la raport de Comisia de Disciplină

Gigi Becali este acuzat că ar fi luat în derâdere meciul de Cupă dintre FC U Craiova și FCSB, după ce latifundiarul din Pipera i-a dezvăluit lui Adrian Mititelu formula...

Gigi Becali, ajutat de vărul lui. Teia Sponte a pus la bătaie o sumă generoasă

Gigi Becali, ajutat de vărul lui. Teia Sponte a pus la bătaie o sumă generoasă

Latifundiarul din Pipera fost ajutat de unul dintre cei mai apropiați oameni. Tea Sponte s-a implicat într-un proiect de suflet al patronului FCSB. Vărul lui Gigi Becali pare să fie...

Ionuț Lupescu, președinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo

Ionuț Lupescu, președinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo

Fostul mare internațional român Ionuț Lupescu a fost numit oficial președinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo. Ordinul a fost semnat de Cătălin Predoiu, ministrul de Interne. Ionuț Lupescu, fostul...