fonduri

Termenul „fonduri” se referă, în general, la o sumă de bani sau la capital, dar poate desemna și un portofoliu de instrumente financiare gestionat profesional, un set de resurse financiare alocate unui scop anume sau fonduri publice de investiții, cum ar fi cele europene.

Termenul este versatil și depinde de contextul în care este folosit, putând avea sensuri precum: resurse financiare pentru un proiect, fonduri de investiții sau fonduri europene nerambursabile.

Descinderi DNA la vila din Brașov a unor șefi din Primăria Chișinău. Delapidare din fondurile pentru refugiații ucraineni

Descinderi DNA la vila din Brașov a unor șefi din Primăria Chișinău. Delapidare din fondurile pentru refugiații ucraineni

Procurorii DNA au descins marți pe proprietatea românească de la Brașov a unui fost șef de la Primaria Chșinău. Acesta este acuzat că a delapidat fondurile și bunurile de ajutor...

România primește miliarde de euro pentru investiții. Unde vor ajunge banii

România primește miliarde de euro pentru investiții. Unde vor ajunge banii

Cu ajutorul unor resurse impresionante de peste cinci miliarde de euro, administrațiile publice au la îndemână o oportunitate unică pentru a revigora și moderniza orașele și comunele din România în...

România pierde finanțarea nerambursabilă pentru spitale. Creșterea PIB ne arde la PNRR

România pierde finanțarea nerambursabilă pentru spitale. Creșterea PIB ne arde la PNRR

România pierde fondurile nerambursabile, alocate prin PNRR, pentru construcția celor 27 de spitale județene. O recunoaște chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El dă vina pe creșterea PIB-ului și pe Comisia...

Cât plătește Ucraina pentru o zi de război. Suma este colosală și pentru cele mai bogate țări

Cât plătește Ucraina pentru o zi de război. Suma este colosală și pentru cele mai bogate țări

Ministrul demisionar al apărării de la Kiev, Oleksi Reznikov, a declarat că o zi de război costă Ucraina 100 de milioane de dolari. O zi de război costă Ucraina 100...

„Regele criptomonedelor”, dat în judecată pentru fraudă de un miliard

„Regele criptomonedelor”, dat în judecată pentru fraudă de un miliard

Reprezentanții platformei de criptomonede FTX Trading au intentat un proces în justiție împotriva fondatorului Sam Bankman-Fried și altor foști directori, în încercarea de a recupera o sumă de peste un...

Fosta iubită a lui Guță, Dana Roba, strânge bani pentru operații. „Am toate degetele rupte”. Video

Fosta iubită a lui Guță, Dana Roba, strânge bani pentru operații. „Am toate degetele rupte”. Video

Starea de sănătate a Danei Roba s-a stabilizat, iar acum strânge bani pentru trei operații. Make-up artistul afirmă că mai are nevoie de două intervenții pentru reconstrucția feței și una...

Planuri de colaborare între România și Ucraina pentru refacerea infrastructurii energetice. Detalii din partea ministrului ucrainean al energiei

Planuri de colaborare între România și Ucraina pentru refacerea infrastructurii energetice. Detalii din partea ministrului ucrainean al energiei

Herman Haluşcenko, ministrul ucrainean al energiei, a anunțat că România ia în considerare posibilitatea de a direcționa o parte din veniturile companiilor din sectorul energiei către reconstrucția infrastructurii energetice din...

Maraton organizat de presa independentă rusă. Milioane de ruble pentru deţinuţii politici din Rusia

Maraton organizat de presa independentă rusă. Milioane de ruble pentru deţinuţii politici din Rusia

De ziua naţională a Rusiei, presa independentă rusă a organizat un maraton de solidaritate cu deţinuţii politici din Federaţia Rusă, precum și cu toți oponenții războiului pe care Rusia îl...

Bani de la stat pentru această categorie de persoane. Până la sfârșitul săptămânii vor fi alimentate cardurile

Bani de la stat pentru această categorie de persoane. Până la sfârșitul săptămânii vor fi alimentate cardurile

O nouă tranșă de 250 de lei va fi depusă, săptămâna viitoare, pe cardurile beneficiarilor de ajutoare sociale, pentru alimente și mese calde. Anunțul a fost făcut zilele trecute de...

Nicolae Ciucă deschide pușculița pentru primari. Ajutor financiar de la bugetul central pentru 22 de localități

Nicolae Ciucă deschide pușculița pentru primari. Ajutor financiar de la bugetul central pentru 22 de localități

Guvernul a alocat bani pentru mai multe localități, în vederea acoperirii cheltuielilor de funcționare. În acest a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care sunt repartizate 17 milioane de...

Dezvăluiri scandaloase despre familia regală. Prințul Harry și-a înjurat tatăl pentru bani. Regina Elisabeta era la curent cu povestea

Dezvăluiri scandaloase despre familia regală. Prințul Harry și-a înjurat tatăl pentru bani. Regina Elisabeta era la curent cu povestea

Noi dezvăluiri din interiorul familiei regale a Marii Britanii pun într-o altă lumină relațiile dintre regele Charles și fiul său mai mic, Prințul Harry. Cei doi s-au certat din cauza...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de beneficiar, derulează prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 - Schema de granturi pentru eficiență...

Bulgaria nu participă la schema UE pentru obuze destinate Ucrainei, pe care singură a aprobat-o

Bulgaria nu participă la schema UE pentru obuze destinate Ucrainei, pe care singură a aprobat-o

"Bulgaria nu sprijină și nu face parte din anchiziţia în comun de livrări cu obuze pentru Ucraina. Aceasta este decizia noastră suverană. Bulgaria va sprijini eforturile diplomatice europene de restabilire...

Gheorghe Hagi și Mbappe, nou ajutor pentru Turcia. „Nu este timp de pierdut”

Gheorghe Hagi și Mbappe, nou ajutor pentru Turcia. „Nu este timp de pierdut”

Gheorghe Hagi, care a activat în Turcia atât ca jucător cât şi ca antrenor, și Kylian Mbappé au anunțat că sunt gata să ofere un nou ajutor Turciei. Ei le-au...

Regele Charles al III-lea „taie fondurile“ unor membri ai familiei regale. Primul vizat este chiar fratele său

Regele Charles al III-lea „taie fondurile“ unor membri ai familiei regale. Primul vizat este chiar fratele său

Regele Charles al III-lea intenționează să reducă drastic chetuielile Casei Regale. Fratele său, Prințul Andrew este primul pe lista „de reduceri“ a monarhului și ar putea fi „evacuat“. Regele Charles...

România plănuiește investiții-record din fonduri UE în infrastructura energetică

România plănuiește investiții-record din fonduri UE în infrastructura energetică

Operatorul rețelei electrice din România, Transelectrica, va beneficia de investiții în energie de peste 420 de milioane de euro finanțate de Fondul de Modernizare al UE, reiese din contracte financiare...

Ungaria s-a angajat să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană, pentru deblocarea fondurilor UE

Ungaria s-a angajat să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană, pentru deblocarea fondurilor UE

Duminică, Ungaria a transmis că are de gând să ducă la îndeplinire angajamentele cerute de Comisia Europeană, astfel încât să fie deblocate fondurile Uniunii Europene. Asta după ce Comisia Europeană...

BNR vine cu vești proaste pentru români: Cresc din nou dobânzile. Ce ne așteaptă anul viitor

BNR vine cu vești proaste pentru români: Cresc din nou dobânzile. Ce ne așteaptă anul viitor

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în sens descendent previziunile privind activitatea economică pentru anul viitor. Mai mult decât atât, urmează să se majoreze și rata dobânzii. Banca Națională...

Ajutor substanțial pentru mulți oameni de afaceri din România. Fondurile au fost suplimentate, cine primește banii

Ajutor substanțial pentru mulți oameni de afaceri din România. Fondurile au fost suplimentate, cine primește banii

Nicolae Ciucă a precizat că valoarea fondului de ajutor de stat va crește de la 6,38 miliarde lei la 7,37 miliarde lei. Vizate sunt industria alimentară, producerea materialelor de construcții,...

Ce se întâmplă cu Pilonul II. Radu Crăciun: „40% din pierderi raportate în 2022 deja au fost recuperate”

Ce se întâmplă cu Pilonul II. Radu Crăciun: „40% din pierderi raportate în 2022 deja au fost recuperate”

Milioane de români care contribuie la fondul de pensii private Pilon II au pierdut peste 7 miliarde de lei din banii de pensie pentru semestrul din acest an. Președintele Asociației...