economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Dr. Alexandru Rafila, avertisment dur: „După o astfel de decizie nu va mai exista nimic!”

Dr. Alexandru Rafila, avertisment dur: „După o astfel de decizie nu va mai exista nimic!”

Prof. Dr. Alexandru Rafila a vorbit despre o decizie care ar duce la colaps.  Mai mult, specialistul a tras un semnal de alarmă asupra faptului că dacă economia nu revine,...

Donald Trump a dat rateu cu „banii gratis” oferiți cetățenilor. Unde se duc dolarii

Donald Trump a dat rateu cu „banii gratis” oferiți cetățenilor. Unde se duc dolarii

Rateu în planul de stimulare a economiei pus la cale de guvernul american. „Banii gratis” dați de stat fiecărui cetățean nu iau direcția scontată. Se duc către acoperirea de datorii,...

Cîțu anunță repornirea economiei și 600.000 de locuri de muncă

Cîțu anunță repornirea economiei și 600.000 de locuri de muncă

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat primele măsuri pentru repornirea economiei românești. ”Astfel, Guvernul Românie pornește al treilea program important în această primă fază. După programul cu șomajul tehnic, amânarea...

Lecția lui Pyrrhus: „Să nu câștigăm lupta cu Coronavirusul, distrugând Țara și Oamenii!”

Lecția lui Pyrrhus: „Să nu câștigăm lupta cu Coronavirusul, distrugând Țara și Oamenii!”

Izolarea socială are drept scop prevenirea răspândirii bolii și salvarea vieții oamenilor. Însă efectele sale sunt catastrofale pe termen mediu și lung. Un editorial al economistului Olivier Babeau pentru Le...

Metoda prin care Italia vrea să-și salveze economia: „Ajunge cu ipocrizia şi cu ascunsul capului în nisip”

Metoda prin care Italia vrea să-și salveze economia: „Ajunge cu ipocrizia şi cu ascunsul capului în nisip”

Teresa Bellanova, ministrul italian al agriculturii, vrea să relanseze economia grav afectată de pandemia de coronavirus cu ajutorul a 600.000 de imigranţi ilegali. „Ajunge cu ipocrizia şi cu ascunsul capului...

FMI, previziuni sumbre pentru România. Ce se va întâmpla cu economia după pandemie

FMI, previziuni sumbre pentru România. Ce se va întâmpla cu economia după pandemie

Fondul Monetar Internațional estimează o contracție de 5% a economiei românești în acest an, urmată de o creștere de numai 3,9% în 2021, potrivit noului raport „World Economic Outlook”, publicat...

Oamenii de afaceri solicită reducerea cheltuielilor bugetare: Mediul privat ridică economia

Oamenii de afaceri solicită reducerea cheltuielilor bugetare: Mediul privat ridică economia

Guvernul trebuie să adopte măsuri privind reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar, în condițiile în care mediul de afaceri privat trece printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus. Președintele Asociației...

Cât va dura criza economică. Ministrul Cîțu dă răspunsul așteptat de toți

Cât va dura criza economică. Ministrul Cîțu dă răspunsul așteptat de toți

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a afirmat, luni seară, că a început să lucreze la un program de măsuri pentru revenirea economiei după ce se va termina pandemia de coronavirus. Potrivit...

Trump bate cu pumnul în masa: „Este decizia președintelui”

Trump bate cu pumnul în masa: „Este decizia președintelui”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, luni, că el este cel va decide când va fi redeschisă economia SUA, nu guvernatorii statelor americane.   „Este decizia preşedintelui, şi aceasta din...

Italia se pregăteşte de Faza a doua. Ce înseamnă şi când începe 

Italia se pregăteşte de Faza a doua. Ce înseamnă şi când începe 

Guvernul italian caută soluţia cea mai bună pentru redeschiderea activităţilor în siguranţă pentru cetăţeni. Şi, potrivit oficialilor, programul de repornire a economiei a fost găsit. S-a constituit un comitet de experţi în...

CONAF: Închiderea intermitentă, opțiune viabilă pentru diminuarea efectelor negative din economie

CONAF: Închiderea intermitentă, opțiune viabilă pentru diminuarea efectelor negative din economie

România a pierdut într-o lună mai multe locuri de muncă decât în perioada de criză economică, potrivit Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Închiderea intermitentă a activităților economice poate asigura...

Klaus Iohannis le pregătește românilor încă o lună de stat pe cuptor

Klaus Iohannis le pregătește românilor încă o lună de stat pe cuptor

Duminică, 12 aprilie 2020, am discutat cu Marius Tucă la emisiunea sa de pe Mediafax, Ultima oră, despre nevoia relansării cu orice preț, fie și parțială, a economiei românești.  ...

Traian Băsescu are soluția pentru ieșirea din criză

Traian Băsescu are soluția pentru ieșirea din criză

Fostul președinte Traian Băsescu propune repornirea de urgență a economiei prin demararea marilor proiecte guvernamentale de dezvoltare. Fostul președinte prezintă patru potențiale investiții, indicând sursele de finanțare și condițiile de...

Texas face primul pas: relaxăm izolarea pentru a reporni economia

Texas face primul pas: relaxăm izolarea pentru a reporni economia

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott (foto), intenționează să emită un ordin executiv săptămâna viitoare, text care va cuprinde un ghid cu privire la modul în care se vor redeschide afacerile....

SUA ar putea reporni economia în luna mai

SUA ar putea reporni economia în luna mai

Activitățile economice din Statele Unite s-ar putea relua treptat, luna viitoare, a estimat expertul lui Donald Trump, doctorul Anthony Fauci. Statele Unite speră să reia activitatea economică stopată din cauza...

Pandemia de coronavirus în jurul lumii. Veștile nu sunt bune

Pandemia de coronavirus în jurul lumii. Veștile nu sunt bune

Peste 1,6 milioane de persoane au fost contaminate cu noul coronavirus la nivel mondial, iar 102.151 de oameni au murit, arată ultimele situații date publicității. Un material publicat de Reuters...

Merkel, pregătită să renunțe la restricții? Afaceriștii germani, presiuni pentru redeschiderea economiei

Merkel, pregătită să renunțe la restricții? Afaceriștii germani, presiuni pentru redeschiderea economiei

Angela Merkel pare să aibă în vedere redeschiderea economiei, mai ales că mediul afaceri din Germania face presiuni în acest sens. Joi, cancelarul german Angela Merkel evaluează, alături de alți...

Orban, previziuni sumbre pentru economie: Prognozele indică un efect negativ

Orban, previziuni sumbre pentru economie: Prognozele indică un efect negativ

Premierul Ludovic Orban a declarat că economia românească a fost mult mai greu afectată de pandemia de coronavirus și că previziunile sunt sumbre pentru viitorul apropiat. El a precizat că...

Un necaz nu vine niciodată singur! Cu ce probleme noi se confruntă Franța

Un necaz nu vine niciodată singur! Cu ce probleme noi se confruntă Franța

Economia Franței a intrat în recesiune, pe fondul epidemiei de coronavirus, după ce Produsul Intern Brut a scăzut cu 6% în primele trei luni ale acestui an. Franța se confruntă...

Măsură economică disperată luată de Spania pentru a amortiza șomajul

Măsură economică disperată luată de Spania pentru a amortiza șomajul

Politicienii din Spania, aflați la conducerea țării, vor să instituie un venit minim vital Guvernul din Spania, țară puternic afectată de pandemia de coronavirus, vrea să introducă un venit universal,...