economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Acțiunile băncilor europene, în scădere puternică. Analiștii sunt de părere că totul a pornit în urma turbulențelor de pe piața americană

Acțiunile băncilor europene, în scădere puternică. Analiștii sunt de părere că totul a pornit în urma turbulențelor de pe piața americană

Acțiunile celor mai mari bănci din Europa au cunoscut vineri dimineață cea mai mare scăderea din ultimele luni, ca urmare a modificărilor din sectorul bancar al SUA. Prin urmare, indicele...

Săptămâna de lucru de patru zile. Angajații români și-ar dori un weekend prelungit. Ce spun managerii

Săptămâna de lucru de patru zile. Angajații români și-ar dori un weekend prelungit. Ce spun managerii

Un studiu realizat în rândul companiilor românești arată că angajații acestora sunt dispuși să accepte acest sistem de muncă, dacă productivitatea va crește semnificativ. Conceptul care prinde tot mai mult...

Bulgaria are cea mai mare pondere de economie subterană din UE

Bulgaria are cea mai mare pondere de economie subterană din UE

Scoaterea la lumină a sectorului gri poate crește PIB-ul Bulgariei cu peste o treime, arată un studiu al unei subcomisii de pe lângă Parlamentul European. Economia bulgară ar fi cu...

BCE se confruntă cu o realitate rece: companiile profită de inflație, iar consumatorii plătesc facturile

BCE se confruntă cu o realitate rece: companiile profită de inflație, iar consumatorii plătesc facturile

Legislativul Băncii Centrale Europene (BCE) a descoperit la întâlnirea de analiză care a avut loc săptămâna trecută că marile corporații profită de inflația mare, în timp ce muncitorii și consumatorii...

Ministrul Finanțelor, despre noua creștere a ratelor dobânzilor şi impozitarea progresivă

Ministrul Finanțelor, despre noua creștere a ratelor dobânzilor şi impozitarea progresivă

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a oferit câteva explicații cu privire la evoluția economiei în România. În opinia sa, ratele dobânzilor vor scădea uşor la sfârșitul anului, de asemenea a vorbit...

Florin Cîțu dă vina pe social-democrați pentru scăderea creșterii economice. „PSD condamnă România la sărăcire”

Florin Cîțu dă vina pe social-democrați pentru scăderea creșterii economice. „PSD condamnă România la sărăcire”

Într-un nou atac la adresa social-democraților, Florin Cîțu încearcă să demonstreze prin date cum prezența acestora la guvernare a dus la scăderea creșterii economice și a afectat bunăstarea românilor. Potrivit...

Creșterea Croației de la sfârșitul anului 2022. Doar România a avut o creștere mai puternică în regiune

Creșterea Croației de la sfârșitul anului 2022. Doar România a avut o creștere mai puternică în regiune

În conformitate cu așteptările noastre, economia croată a continuat să încetinească în ceea ce privește ratele anuale de creștere, care au scăzut la 4,0% în trimestrul al patrulea din 2022...

Conflictul ruso-ucrainean afectează serios economiile țărilor occidentale

Conflictul ruso-ucrainean afectează serios economiile țărilor occidentale

Războiul din Ucraina a dus la întreruperi serioase în lanțul global de aprovizionare. Economiile țărilor occidentale suferă pierderi din cauza creșterii puternice a prețurilor la energie. Uniunea Europeană a cheltuit,...

Banca Națională nu vine cu vești bune pentru români. Creșterea economică „încetinește semnificativ” în 2023

Banca Națională nu vine cu vești bune pentru români. Creșterea economică „încetinește semnificativ” în 2023

În cadrul ședinței, Consiliul de administrație al BNR a discutat și adoptat deciziile de politică monetară. Cu privire la evoluția recentă a inflației, membrii Consiliului au arătat că rata anuală...

Au fost publicate noi date despre economia UE și a zonei euro

Au fost publicate noi date despre economia UE și a zonei euro

Activitatea economică în UE a stagnat în trimestrul IV al anului 2022, iar zona euro a fost în pragul de stagnare, reflectând slăbirea economiilor mari, arată noile estimări Eurostat. Produsul...

Prognoza economică de iarnă 2023: UE se pregătește să evite recesiunea, dar dificultățile persistă

Prognoza economică de iarnă 2023: UE se pregătește să evite recesiunea, dar dificultățile persistă

La aproape un an de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, economia UE a intrat în 2023 pe o bază mai bună decât se preconizase...

Klaus Iohannis, în urma reuniunii extraordinare a Consiliului European. Problema războiului, a economiei și a migrației, printre temele discutate

Klaus Iohannis, în urma reuniunii extraordinare a Consiliului European. Problema războiului, a economiei și a migrației, printre temele discutate

Klaus Iohannis a fost prezent pe 9 și 10 februarie la reuniunea extraordinară a Consiliului European, la Bruxelles, acolo unde au fost abordate principalele teme care apasă asupra Europei. Printre...

Vladimir Putin laudă firmele rusești în contextul sancțiunilor occidentale: „Avem o mulțime de produse bune, de înaltă calitate”

Vladimir Putin laudă firmele rusești în contextul sancțiunilor occidentale: „Avem o mulțime de produse bune, de înaltă calitate”

Vladimir Putin susține că marile firme care au ieșit de pe piața rusă din cauza războiului din Ucraina se confruntă cu pierderi uriașe. El a făcut aceste declarații cu prilejul...

Florin Neagu, director adjunct BNR: „Modul de finanţare a economiei autohtone se caracterizează prin nişte comportamente la prima vedere paradoxale”

Florin Neagu, director adjunct BNR: „Modul de finanţare a economiei autohtone se caracterizează prin nişte comportamente la prima vedere paradoxale”

Directorul adjunct în cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară a BNR, Florin Neagu, a spus că modul de finanțare a economiei românești este caracterizată de comportamente contradictorii, având în vedere că avem...

Domeniul cu cele mai mari salarii din România. Angajații câștigă 10.000 de lei pe lună

Domeniul cu cele mai mari salarii din România. Angajații câștigă 10.000 de lei pe lună

Salariații care lucrează în cel mai bine plătit domeniu din România mai au și alte beneficii. Pot lucra de acasă, iar programul de lucru este flexibil. Cele mai mari salarii...

Excedentul comercial al Germaniei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Excedentul comercial al Germaniei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

În pofida unei creșteri a exporturilor, mult lăudatul excedent comercial al Germaniei a scăzut, în anul 2022, pentru al cincilea an consecutiv. O mare parte din declin s-a datorat creșterii...

Piața unică europeană împlinește 30 de ani: între satisfacție și deziluzie

Piața unică europeană împlinește 30 de ani: între satisfacție și deziluzie

n ianuarie 1993, între statele membre ale Uniunii Europene a fost instituită libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor, în vederea consolidării integrării lor economice. Deși beneficiile comerciale sunt...

Rusia și Iranul își combină sistemele bancare pentru a evita interdicția SWIFT

Rusia și Iranul își combină sistemele bancare pentru a evita interdicția SWIFT

Rusia și Iranul își integrează sistemele bancare pentru a evita excluderea din SWIFT, sistemul de comunicare esențial pentru plățile bancare globale. Mai mulți oficiali ai băncii centrale iraniene au confirmat...

Economia din Republica Moldova a suferit cel mai mult din cauza războiului. Situația economică din Ucraina și Rusia

Economia din Republica Moldova a suferit cel mai mult din cauza războiului. Situația economică din Ucraina și Rusia

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a făcut ca Europa să se confrunte cu crize pe care nu le-a mai întâlnit de zeci de ani. Chiar și țările care nu...

The Telegraph: Visul de dominație mondială al lui Xi Jinping s-a încheiat

The Telegraph: Visul de dominație mondială al lui Xi Jinping s-a încheiat

Populația Chinei s-a diminuat cu 850.000 de indivizi din 2021, primul astfel de caz după 1961. Era o evoluție prognozată, dar nu acum, ci peste 10 ani. Faptul că s-a...