DRUM

Drumul Apusenilor, rivalul celor mai frumoase șosele. O atracție turistică de neratat

Drumul Apusenilor, rivalul celor mai frumoase șosele. O atracție turistică de neratat

Recent, a fost inaugurată o nouă șosea spectaculoasă ce poate fi considerată o adevărată capodoperă a infrastructurii. Aceasta străbate un peisaj de poveste și poartă numele de Drumul Apusenilor, legând...

Veste bună pentru românii din sudul țării. A fost emisă autorizația de construire pentru o nouă autostradă

Veste bună pentru românii din sudul țării. A fost emisă autorizația de construire pentru o nouă autostradă

Un oficial din cadrul Ministerului Transporturilor a anunțat că lucrările de execuție la noua autostradă, așteptată de milioane de oameni, au intrat în linie dreaptă, după ce a fost semnată...

Ideea „orașului de 15 minute” ar putea fi implementată în România. Ce presupune acest plan urbanistic

Ideea „orașului de 15 minute” ar putea fi implementată în România. Ce presupune acest plan urbanistic

Comisia Europeană va lua măsuri pentru ca traficul din toate țările europene să fie redus. A fost elaborată o strategie care are la bază ideea unui cunoscut urbanist columbian, profesor...

Cum va fi atinsă borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză. Ministerul Transporturilor a anunțat investiții de 16 miliarde de lei

Cum va fi atinsă borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză. Ministerul Transporturilor a anunțat investiții de 16 miliarde de lei

Ionel Scrioşteanu a spus când se va atinge borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în România. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a subliniat că 16...

Pas important pentru Drumul Expres Salonta. Sorin Grindeanu a anunțat calendarul de realizare

Pas important pentru Drumul Expres Salonta. Sorin Grindeanu a anunțat calendarul de realizare

Acordul de mediu pentru Drumul Expres Salonta, care va face conexiunea cu reţeaua rutieră din Ungaria, va fi emis în vara acestui an, iar în octombrie se va finaliza proiectul...

Imagini de pe Drumul Expres Craiova - Pitești. Ministerul Transporturilor anunță încă o inaugurare. Video

Imagini de pe Drumul Expres Craiova - Pitești. Ministerul Transporturilor anunță încă o inaugurare. Video

Autoritățile intenționează să dea în folosință anul acesta 31,7 kilometri din Drumul Expres care face legătura între Craiova și Pitești. Potrivit Ministerului Transporturilor, tronsonul 3 al drumului este finalizat în...

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară, pe care foarte puțini îl cunosc. Este la fel de frumos ca Transfăgărășan sau Transalpina

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară, pe care foarte puțini îl cunosc. Este la fel de frumos ca Transfăgărășan sau Transalpina

Printre cele mai frumoase drumuri din țară, cunoscute și apreciate de turiști sunt Transfăgărășan și Transalpina. Există însă anumite șosele care se ridică la frumusețea celor două, numai că nu...

Traficul este îngreunat din cauza condițiilor meteorologice. Cod Portocaliu de ninsori. Sunt vizate mai multe județe

Traficul este îngreunat din cauza condițiilor meteorologice. Cod Portocaliu de ninsori. Sunt vizate mai multe județe

Zăpada și lapovița le creează șoferilor mari probleme. Circulația este îngreunată pe mai multe drumuri din țară din cauza condițiilor meteorologice, dar niciun drum nu a fost închis. ANM a...

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru un nou drum de mare viteză. Când va fi gata primul lot Filiași-Lugoj. Foto

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru un nou drum de mare viteză. Când va fi gata primul lot Filiași-Lugoj. Foto

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, pentru lotul 1, Filiași-Drobeta Turnu Severin, al drumului de mare viteză Filiași - Lugoj. Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale...

Cel mai spectaculos drum din România va fi modernizat. Când vor începe lucrările pe Transfăgărășan

Cel mai spectaculos drum din România va fi modernizat. Când vor începe lucrările pe Transfăgărășan

Reprezentanții CNAIR au anunțat că vor fi efectuate atât lucrări de consolidare, dar vor fi amenajate și mai multe zone pentru turiști pe Transfăgărășan. Proiectul este unul complex și sunt...

Restricții de circulație pe drumurile naționale din cauza condițiilor meteorologice. Porturile de la Marea Neagră sunt închise

Restricții de circulație pe drumurile naționale din cauza condițiilor meteorologice. Porturile de la Marea Neagră sunt închise

Vremea rea și avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie au făcut ca mai multe drumuri din țară să fie închise. Poliția Rutieră a transmis că sunt restricții de trafic...

O femeie din Apuseni a murit după ce a născut acasă. Nu a putut ajunge la spital deoarece drumurile au fost impracticabile

O femeie din Apuseni a murit după ce a născut acasă. Nu a putut ajunge la spital deoarece drumurile au fost impracticabile

O femeie de 33 de ani care a născut acasă în urmă cu trei zile a murit duminică în drum spre spital. Ea a fost transportată până la ambulanță cu...

Cabana Capra din Munții Făgăraș a fost lovită de o avalanșă. 50 de turiști sunt blocați pe munte. Mai multe drumuri sunt închise din cauza zăpezii Video

Cabana Capra din Munții Făgăraș a fost lovită de o avalanșă. 50 de turiști sunt blocați pe munte. Mai multe drumuri sunt închise din cauza zăpezii Video

Ninsorile abundente au dat peste cap circulația rutieră. Mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii, dar și a poleiului de pe șosele. Cabana Capra din Munții Făgăraș a fost...

Reprezentanții IGSU le recomandă șoferilor să nu pornească la drum în acest weekend. Este cod galben de ninsori și viscol

Reprezentanții IGSU le recomandă șoferilor să nu pornească la drum în acest weekend. Este cod galben de ninsori și viscol

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis o avertizare și le recomandă șoferilor să nu pornească la drum în următoarele două zile. Ce se va întâmpla, de fapt, pe...

Trei drumuri naționale din Brăila, Vrancea și Galați sunt închise. Vremea face ravagii în România

Trei drumuri naționale din Brăila, Vrancea și Galați sunt închise. Vremea face ravagii în România

Trei sectoare de drumuri naționale din Brăila, Vrancea și Galați sunt închise, duminică, din cauza vremii nefavorabile. Pe alte drumuri sunt restricții de tonaj, potrivit Infotrafic. Centrul Infotrafic din Inspectoratul...

Prognoza pentru următoarele ore. Vremea rea se menține tot weekendul

Prognoza pentru următoarele ore. Vremea rea se menține tot weekendul

Mai multe județe din țară se află sub Cod Galben și Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru următoarele ore. Vremea rea se va menține până duminică în jurul...

Iarna s-a instalat rapid în România. Drumuri închise și restricții de circulație în mai multe zone

Iarna s-a instalat rapid în România. Drumuri închise și restricții de circulație în mai multe zone

În aproximativ 24 de ore, starea vremii s-a schimbat în aproape toată țara. Iarna și-a intrat în drepturi, cu tot ceea ce presupune venirea anotimului rece, ninsori puternice, troiene, viscol....

Un nou drum expres în România. Va avea 142 de kilometri și va lega patru județe. Foto

Un nou drum expres în România. Va avea 142 de kilometri și va lega patru județe. Foto

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent la semnarea contractului privind realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul TransRegio care va lega patru județe cu Autostrada Soarelui. Președintele Consimilului Județean Ialomița,...

Când va fi gata varianta ocolitoare Azuga - Bușteni. Licitația a fost lansată

Când va fi gata varianta ocolitoare Azuga - Bușteni. Licitația a fost lansată

În fiecare an, persoanele care își petrec vacanțele în stațiunile din județul Brașov au parte de un drum de coșmar pentru a se întoarce în București. Consiliul Judeţean Prahova a...

Anul 2023 va aduce puțini kilometri de autostradă. Se așteaptă, în schimb, câteva drumuri expres

Anul 2023 va aduce puțini kilometri de autostradă. Se așteaptă, în schimb, câteva drumuri expres

România nu se poate lăuda că excelează la capitolul infrastructură. Multe proiecte au fost abandonate de-a lungul timpului, iar altele au fost realizate cu mari întârzieri. Nici anul 2023 nu...