PSD Buzău și-a desemnat candidații la primăriile din județ
Liviu Dragnea a participat la Buzău la Comitetul Executiv Județean al PSD unde au fost propuși candidații la primăriile locale. Partidul Social Democrat (PSD) are prima șansă de a câștiga...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Liviu Dragnea a participat la Buzău la Comitetul Executiv Județean al PSD unde au fost propuși candidații la primăriile locale. Partidul Social Democrat (PSD) are prima șansă de a câștiga...
Ca urmare a comentariilor mele din ultima vreme, de pe cristoiublog.ro, despre Scandalul interceptărilor, am primit marți, 15 martie 2016, ora 15.41, următorul SMS de la Victor Ponta, pe care-l...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut astăzi că senatoarea Gabriela Firea are "o şansă foarte mare" să intre în cursa pentru Primăria Capitalei, dar mai sunt alţi doi social-democraţi îşi...
Deputaţii vor da astăzi votul pe cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a social-democratului Cristian Rizea. "Miercuri, de la 10,00 la 12,00, are loc plenul Camerei Deputaţilor cu dezbateri...
Alina Gorghiu, copreședintele PNL, este de părere că Partidul Social Democrat nu și-a desemnat până în prezent candidații la alegerile pentru Primăria Municipiului București deoarece ar avea ”o lipsă de...
PSD nu vede niciun motiv pentru ca în 2016 deficitul bugetar al României să depăşească 3%, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, astăzi, într-o conferinţă de presă, la finalul unei...
Poziţia politică a PSD privind votul din plenul Camerei Deputaţilor în cazul lui Cristian Rizea va fi aceeaşi ca şi la celelalte solicitări ale procurorilor, a declarat liderul social-democraţilor, Liviu...
Ion Răducanu, deputat UNPR de Timiș, acuză actualul sistem politic de îndepărtarea din prim-planul vieții politice a lui Gabriel Oprea și își acuză aliații politici că „au jucat la cacealma”....
Am crezut că Marian Vanghelie se va detona, vineri seara, în emisiunea lui Victor Ciutacu de la RTV. Aș! Șmecherașul din Rahova, care nu știa să conjuge verbul ”a fi”...
Criza din PSD Sector 5 – stârnită de ieşirea deputatului Cristian Rizea din cursa pentru Primăria Sectorului 5, pe motiv de DNA – s-a rostogolit până la Kiseleff. Evenimentul Zilei...
În ultimii ani se observă o blocarea a activității instituțiilor statul. Aceasta este generată de frica asumării responsabilității din cauza acțiunilor Curții de Conturi, A.N.A.F și D.N.A. La aceste se...
Reacțiile publice după demisia lui Gabriel Oprea de la șefia UNPR nu încetează să apară. Acesta a demisionat de la conducerea Uniunii Naționale pentru Progresul României, partid pe care l-a...
Demisia lui Gabriel Oprea de la cârma UNPR a aruncat în aer, la propriu, gruparea pe care a ctitorit-o. Zeci de parlamentari se pregătesc să dezerteze spre PSD, PNL şi...
Protocolul PSD-UNPR rămâne în vigoare şi după retragerea lui Gabriel Oprea de la şefia grupării progresiste, a afirmat astăzi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a specificat că, în perioada imediat...
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că convenit cu colegii din grupul social-democrat de la Cameră ''să ia o pauză'' în ceea ce priveşte întâlnirile cu miniştrii din Cabinetul Cioloş,...
Alina Gorghiu a fost prezentată drept copreşedintele PSD de către redactorul şef al ziarului Adevărul, în cadrul unui interviu. Dan Marinescu a prezentat copreşedintele PNL ca fiind liderul social-democraţilor. Alina...
Referindu-se la proiectul de lege prin care conturile bancare pentru campania electorală nu pot fi supuse executării silite, președintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat miercuri un atac la adresa prim-ministrului...
Insignifiantul PC al lui Dan Voiculescu semna, în aprilie 2008, un „acord ferm” şi „confidenţial” cu PSD, în care obţinea promisiunea unor prerogative absolut halucinante în eventualitatea în care Alianţa...
O parte dintre senatori s-a comportat corect, astăzi, în cazul votului privind cererea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea şi a senatoarei Doina Tudor, a...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că social-democraţii vor analiza oportunitatea depunerii unei moţiuni simple pe sănătate, "dacă mai este cazul", după ce se va încheia situaţia de criză...