dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Mafia permiselor din Suceava. Regula 1, bunurile erau achiziționate pe numele persoanelor de încredere

Mafia permiselor din Suceava. Regula 1, bunurile erau achiziționate pe numele persoanelor de încredere

O grupare infracțională din Suceava a intrat în atenția DNA. Aceasta se ocupa cu măsluirea examenului auto și cu procedura de înmatriculare a automobilelor. O grupare infracțională din Suceava a...

Statul român, bun de plată. O victimă DNA cere despăgubiri de un milion de euro

Statul român, bun de plată. O victimă DNA cere despăgubiri de un milion de euro

O victimă a procurorilor DNA din Brașov, achitată definitiv de instanță, solicită despăgubiri uriașe de la statul român pentru șapte luni de arest preventiv și arest la domiciliu. O victimă...

Sume fabuloase la „acționarii Fabricii de permise” Suceava. Detalii bulversante din anchetă

Sume fabuloase la „acționarii Fabricii de permise” Suceava. Detalii bulversante din anchetă

Procurorii DNA au întocmit actele de trimitere în judecată pentru 13 persoane care au făcut parte din gruparea infracțională de la SPCRPCIV Suceava, structurată pe mai multe paliere.  Se trucau...

Tăriceanu iese la atac. Acuzații grave la adresa sistemului din Justiție

Tăriceanu iese la atac. Acuzații grave la adresa sistemului din Justiție

Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a lansat recent un atac în direcţia preşedintelui Klaus Iohannis şi unor procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe care i-a numit „iohannişti”. Călin Popescu-Tăriceanu îl...

Polițiștii din Suceava care luau șpagă pentru permisele auto, înapoi la serviciu. Cu ce se vor ocupa

Polițiștii din Suceava care luau șpagă pentru permisele auto, înapoi la serviciu. Cu ce se vor ocupa

Poliţiştii de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava cercetați de procurorii DNA se întorc la birou ca examinatori. Polițiștii arestați în dosarul ”Fabrica de permise”, din nou la birou....

Un cârnat mâncat pe jumătate acum 9 ani a dus la prinderea unui infractor

Un cârnat mâncat pe jumătate acum 9 ani a dus la prinderea unui infractor

De ce trebuie să mănânci tot din farfurie. Cum a rezolvat poliția din Germania un caz datorită unui cârnat? Poliția germană spune că a rezolvat o spargere în vârstă de...

Cum se lua permisul auto în Suceava? Reţeaua încasa şi 20.000 de euro pe zi

Cum se lua permisul auto în Suceava? Reţeaua încasa şi 20.000 de euro pe zi

Jurnaliştii de la Justnews au aflat detalii incendiare despre modul în care o grupare din Suceava garanta obţinerea unui permis auto pentru oricine, indiferent de nivelul de inteligenţă sau starea...

ÎCCJ respinge cererea de control judiciar pentru Elena Udrea. Eşec pentru DNA. Update

ÎCCJ respinge cererea de control judiciar pentru Elena Udrea. Eşec pentru DNA. Update

Elena Udrea a ajuns joi la Înalta Curtea de Casaţi şi Justiţie (ÎCCJ) pentru a afla dacă rămâne în continuare fără control judiciar, așa cum a decis recent Curtea de...

Bănuielile lui Mitică Dragomir, sifonarea banilor publici

Bănuielile lui Mitică Dragomir, sifonarea banilor publici

Dumitru Dragomir a fost prezent luni seara la Realitatea sportivă, fiind invitatul lui Claudiu Giurgea. Nimic anormal. Suntem obișnuiți cu prezența lui, mai toți realizatorii dorindu-și asta. Nu există emisiune...

Premierul Cîțu aruncă bomba. Va exista o sesizare la DNA în urma incendiului de la Matei Balș

Premierul Cîțu aruncă bomba. Va exista o sesizare la DNA în urma incendiului de la Matei Balș

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri, că în urma controlului efectuat la Institutul Matei Balș,a reieșit faptul că acesta a funcționat fără autorizație de incendiu. El spune că va exista...

Cum executa fostul procuror Mircea Negulescu „Portocală": „E un mort viu,  asta e situația și toate se coc la momentul oportun"

Cum executa fostul procuror Mircea Negulescu „Portocală": „E un mort viu, asta e situația și toate se coc la momentul oportun"

Mircea Negulescu: Și mă piș pe el…cu boltă, adică e foarte clar. Și cu ce mai are prin instanță, prin astea, s-a paradit de tot … despre ce vorbim. Deci eu fac...

Sorin Oprescu, fost primar general, dezvăluiri din perioada arestului. De ce devenise un pericol pentru Klaus Iohannis

Sorin Oprescu, fost primar general, dezvăluiri din perioada arestului. De ce devenise un pericol pentru Klaus Iohannis

Sorin Oprescu, fost primar general al Capitalei, a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu legea în anul 2015. Sorin Oprescu, fost primar general în București, a avut probleme...

DNA a trimis în judecată un notar și alte persoane, într-un dosar de retrocedări ilegale. Prejudiciu uriaș

DNA a trimis în judecată un notar și alte persoane, într-un dosar de retrocedări ilegale. Prejudiciu uriaș

Procurorii DNA au trimis în judecată, un notar, acuzat că a fost implicat într-o serie de retrocedări ilegale. Procurorii DNA au trimis în judecată un notar și alte trei persoane,...

Cum se fraudau examenele auto la Suceava. Gruparea folosea tehnică de ultimă oră

Cum se fraudau examenele auto la Suceava. Gruparea folosea tehnică de ultimă oră

Procurorii au stabilit cum se fraudau examenele auto la Suceva și ce mijloace tehnice foloseau folosea gruparea infracțională pentru a nu fi descoperită. Cum se fraudau examenele auto la Suceava....

Păcăliciul zilei. Mugur Cozmanciuc: „Corupție să fie, dar s-o fac și eu!”

Păcăliciul zilei. Mugur Cozmanciuc: „Corupție să fie, dar s-o fac și eu!”

Astăzi avem un Păcălici di granda. Mugur Cozmanciuc, deputat PNL, este un Păcălici de zile mari. Păcăliciul zilei. Mugur Cozmanciuc; „Corupție să fie, dar s-o fac și eu!” Fostul meu...

Cauza în care fostul consilier prezidențial Dorin Marian fost acuzat de luare de mită a fost clasată. Faptele nu există

Cauza în care fostul consilier prezidențial Dorin Marian fost acuzat de luare de mită a fost clasată. Faptele nu există

În iunie 2019, fostul consilier prezidențial Dorin Marian, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită și spălare de bani în dosarul...

Document esențial admis în dosarul „Colectiv”. Un pas în față pentru aflarea adevărului

Document esențial admis în dosarul „Colectiv”. Un pas în față pentru aflarea adevărului

La peste 5 ani de la tragedia de la Colectiv, procurorii au admis proba cu înscrisuri care relevă că artificiile folosite la concertul trupei Goodbye to Gravity erau conforme și...

Dublă măsură a procurorilor DNA privind privatizările. Ce s-a descoperit despre dosarul ”Telepatia”

Dublă măsură a procurorilor DNA privind privatizările. Ce s-a descoperit despre dosarul ”Telepatia”

Acuzații deosebit de grave de dublă măsură în justiție, instrumentate de procurori și specialiști DNA, devin virale și ilustrează exhibiționismul din sistemul românesc de justiție. Tandemul DNA, procurorul Emilian Eva...

Culisele controlului judiciar. Ce au cerut procurorii DNA în cazul Elenei Udrea

Culisele controlului judiciar. Ce au cerut procurorii DNA în cazul Elenei Udrea

Procurorii DNA au cerut joi instanței să îi interzică Elenei Udrea să plece din România, după condamnarea de acum două zile, la 8 ani de detenție. Solicitarea va fi discutată...

DNA ar fi comunicat arestarea unei persoane care aștepta la coadă să intre la audieri

DNA ar fi comunicat arestarea unei persoane care aștepta la coadă să intre la audieri

Un avocat reclamă faptul că Direcția Națională Anticorupție i-ar fi dus clientul la mandat de arestare într-un comunicat de presă, chiar înainte de a intra cu el la audieri.  Un...