Consiliera „baronului” pădurilor din Buzău s-a sinucis
Luminița Ionescu (57 de ani), consilier în cadrul Prefecturii Buzău, a fost găsită spânzurată, ieri dimineața, în curtea casei sale unde locuia cu mama sa. Nu s-a găsit nici un...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Luminița Ionescu (57 de ani), consilier în cadrul Prefecturii Buzău, a fost găsită spânzurată, ieri dimineața, în curtea casei sale unde locuia cu mama sa. Nu s-a găsit nici un...
Mai mulți ofițeri superiori, șefi de Servicii importante din Bistrița-Năsăud, erau audiați aseară la DNA. Potrivit unor surse judiciare, ei au fost interceptați cum interveneau și rezolvau dosarele unor afaceriști...
O șpagă mai puțin întâlnită, sub forma bijuteriilor din argint, a primit decanul Universității de Medicină Generală din Iași, Doina Azoicăi , de la un cetățean marocan. Procurorii Direcției Naționale...
Dosarul Bica este doar vârful unui aisberg uriaş al corupţiei şi afacerilor murdare, care se întinde peste fiecare oraş mare al României. Mafia retrocedărilor a putut să-şi consolideze afacerile şi...
Robert Negoiță, Silvian Ciupercă sau Adrian Țuțuianu ar putea fi numiți în organismul care controlează activitatea ANI Partidele și asociațiile au făcut propunerile pentru componența Consiliului Național de Integritate (CNI),...
Dumitrean a fost adusă cu mandat la sediul DNA București. Despre acesta s-a spus la un moment dat că este plecată din țară, fiind stabilită în Statele Unite ale Americii....
Luminiţa Ionescu era consilier şi era membru în Comisia de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău. Femeia de 57 de ani a fost găsită spânzurată...
Decanul Facultății de Medicină Iași, Doina Azoicai. este acuzată de luare de mită. În același dosar, cetățenii străini Haizoun El Houssine și Agha Romeen, sunt acuzați de datre de mită....
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie desfăşoară, luni dimineaţa, percheziţii la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Virginia Roşca, a confirmat, pentru AGERPRES, această informaţie,...
Procuroarea Alina Bica și-a dat demisia din funcția de șefă a DIICOT, imediat după ce a fost arestată. Procurorii DNA vor face audieri în această săptămână pentru a verifica denunțuri...
Un ofițer din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul de Poliție Timiș este anchetat în stare de arest pentru că a luat mită 4.000 de euro. Bărbatul s-a...
Președintele în exercițiu a declarat, într-o intervenție telefonică la postul B1 TV, că în cei zece ani ai săi de mandat nu a existat niciodată vreo intervenție a sa în...
Un român care trăiește în Spania ne-a transmis pe rețeaua de socializare facebook un mesaj îndrăzneț. Scrie Doru Coliu: "Propun ca pe data de 22 decembrie să iasă lumea în...
Procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală pentru toţi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP la data restituirii terenului din zona Plumbuita, potrivit avocatului George Papu, care...
Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere Parlamentului ridicarea imunităţii pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila, urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru...
Consiliul Superior al Magistraturii, Secția Procurori, a dat astăzi aviz favorabil arestării procurorului șef al DIICOT, Alina Bica, după ce DNA a depus o nouă cerere în acest sens. Bica...
Şefa DIICOT Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în Snagov, pe care ulterior l-ar fi vândut, iar o parte din bani ar fi ajuns la Dorin Cocoş,...
Senatorii Ecaterina Andronescu (PSD) și Șerban Mihăilescu (UNPR) sunt citați astază la sediul DNA pentru a fi audiați în dosarul Microsoft. Senatul a avizat, miercuri, începerea urmăririi penale în cazul...
Deputatul UDMR Marko Attila este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Procurorii cercetează dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârşită...
Șefa DIICOT, Alina Bica, este suspectată de DNA că ar fi aprobat restituirea unor terenuri către un afacerist care s-a folosit de acte false. Dosarul a plecat de la un...