dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Afacerea Microsoft Florică, „Regele” șpăgilor pentru Guvernul României

Afacerea Microsoft Florică, „Regele” șpăgilor pentru Guvernul României

Procurorii DNA au precizat ieri că Victor Ponta, al cărui nume este menționat în declarațiile unor martori, nu are nicio calitate în dosarul în care vor cercetarea a nouă foști...

Dosarul Microsoft. Afaceri pe spinarea liceenilor. Siveco a achiziţionat lecţii informatice de la elevi, pe care le-ar fi vândut Ministerului Educaţiei la un preţ de 10 ori mai mare

Dosarul Microsoft. Afaceri pe spinarea liceenilor. Siveco a achiziţionat lecţii informatice de la elevi, pe care le-ar fi vândut Ministerului Educaţiei la un preţ de 10 ori mai mare

Unul dintre martorii din dosarul Microsoft a dezvăluit procurorilor DNA că Siveco ar fi cumpărat lecţii informatice de la liceeni, pe care le-ar fi revândut apoi către Ministerul Educaţiei, "la...

Percheziții DNA la Protecția Mediului Alba

Percheziții DNA la Protecția Mediului Alba

Procurorii DNA fac două percheziţii la Alba Iulia, într-un dosar care vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2013-2014. O descindere are loc la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba....

Rețeaua șpăgilor de milioane de euro. Mita miniștrilor era plătită de fapt de la bugetul de stat

Rețeaua șpăgilor de milioane de euro. Mita miniștrilor era plătită de fapt de la bugetul de stat

Microsoft Irlanda a oferit Guvernului discounturi pentru produsele sale de peste 47%. Partea română a plătit însă prețul întreg, iar diferența a reprezentat „atenția” pentru demnitari. Șpaga de 20 de...

EDITORIALUL EVZ. George Maior, un premier care poate păstra viitorul României

EDITORIALUL EVZ. George Maior, un premier care poate păstra viitorul României

Are parte de cel mai lung mandat de director al SRI (8 ani, din 2006 până în prezent), într-o societate în care coabitarea este marcată de atmosfera unui divorț în...

PSD amenință presa, dar dezincriminează linșajul mediatic

PSD amenință presa, dar dezincriminează linșajul mediatic

O inițiativă a senatorului PSD Șerban Nicolae urmărește pedepsirea jurnaliștilor care dezvăluie fapte din dosarele de corupție. În paralel, atacurile la adresa magistraților, menite a-i influența sau intimida, nu vor...

Ponta: „Oricine mă întreabă de la Parchet ceva despre Microsoft, mă duc şi spun”

Ponta: „Oricine mă întreabă de la Parchet ceva despre Microsoft, mă duc şi spun”

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că nu a avut nicio legătură cu contractele privind licenţele Microsoft şi că, în cazul în care va fi solicitat de procurori, va merge...

Dosarul Microsoft.  Fostul ministru gabriel Sandu, dat pe mâna DNA de avocatul Doru Boștină

Dosarul Microsoft. Fostul ministru gabriel Sandu, dat pe mâna DNA de avocatul Doru Boștină

Ancheta DNA în "Dosarul Microsoft" se bazează, pe lângă documentele primite de la autoritățile din alte state, și pe declarațiile date de mai multe personaje din România, care au oferit...

Narcisa Iorga, pe Facebook: Am fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA

Narcisa Iorga, pe Facebook: Am fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA

Narcisa Iorga a anunţat pe Facebook că a fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA, ea fiind susţinută în acest for din partea preşedinţiei. "Confirm că am fost...

Dosarul Microsoft, blocat în Parlament în prag de alegeri prezidenţiale

Dosarul Microsoft, blocat în Parlament în prag de alegeri prezidenţiale

Majoritatea parlamentară este hotărâtă să blocheze ancheta în Dosarul Microsoft, chiar la debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Nu ar fi prima oară când PSD îşi apără oamenii pentru care...

Soțul cântăreței Cristina Spătar a fost REȚINUT pentru evaziune fiscală

Soțul cântăreței Cristina Spătar a fost REȚINUT pentru evaziune fiscală

Omul de afaceri Alin Ionescu, patronul firmei de pază Shelter Security, a fost reținut de procurorii DNA noaptea trecută, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul adus statului se...

Fostul șef al ITM  Satu Mare, acuzat de fals în declarații

Fostul șef al ITM Satu Mare, acuzat de fals în declarații

Cristian Iosif Sasu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, fost prefect şi subprefect, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea pentru săvârşirea...

Ponta despre ancheta DNA privind foştii miniştri: Procedurile în Parlament se vor desfăşura absolut normal

Ponta despre ancheta DNA privind foştii miniştri: Procedurile în Parlament se vor desfăşura absolut normal

Premierul Victor Ponta afirmă că procedurile din Parlament cu privire la ancheta care vizează nouă foşti miniştri din mai multe guverne se vor desfăşura "absolut normal". "Bineînţeles că se fac...

Dosarul Microsoft: șpagă-record de 20 de milioane de dolari. Cine sunt afaceriștii care au dat mită la jumătate din Guvern

Dosarul Microsoft: șpagă-record de 20 de milioane de dolari. Cine sunt afaceriștii care au dat mită la jumătate din Guvern

DNA a deschis o mega anchetă de corupție în care sunt vizați mai mulți politicieni. Acuzațiile: au semnat contracte păguboase, șpagă prin off-shore-uri, mită în bani gheață sau bunuri. Doi...

Macovei: Îi cer lui Băsescu un referendum pe 16 noiembrie pentru restrângerea imunităţii demnitarilor

Macovei: Îi cer lui Băsescu un referendum pe 16 noiembrie pentru restrângerea imunităţii demnitarilor

Candidatul independent Monica Macovei a anunţat că îi trimite în scris lui Traian Băsescu solicitarea organizării unui referendum, în 16 noiembrie, concomitent cu organizarea celui ce-al doilea tur al prezidenţialelor,...

Moise Guran: „Mai bine furaţi de la buget, decât să nenorociţi ŢĂRANII!”

Moise Guran: „Mai bine furaţi de la buget, decât să nenorociţi ŢĂRANII!”

„Mi-a atras atenţia un caz de corupţie de la Botoşani, o găinărie aparentă, judecând după sume, dar o grosolănie în materie de metodă”, notează Moise Guran pe www.biziday.ro. „La începutul...

EXCLUSIV EVZ. Teama de interceptări dă coșmaruri corupților. „Nu mă înregistrezi? Pățesc dup-aia ca Mircea Băsescu!”

EXCLUSIV EVZ. Teama de interceptări dă coșmaruri corupților. „Nu mă înregistrezi? Pățesc dup-aia ca Mircea Băsescu!”

Demnitari șpăgari, înalți funcționari sau magistrați corupți își sporesc măsurile de siguranță după ce în plasa procurorilor pică un „coleg” neprecaut. Ultimul tremura de frica interceptărilor, dar tot a luat...

Voiculescu și slugile lui prostesc lumea ca la balamuc

Voiculescu și slugile lui prostesc lumea ca la balamuc

Felix a primit cadou de ziua lui un sondaj de opinie fantasmagoric în care 82 la sută dintre români spun că mogulul a ajuns la pușcărie în urma unui ”proces...

Elena Udrea: ”România are nevoie de un preşedinte puternic, implicat, curajos, un preşedinte care să fie în stare să ducă pe mai departe lupta lui Traian Băsescu pentru o justiţiei independentă”

Elena Udrea: ”România are nevoie de un preşedinte puternic, implicat, curajos, un preşedinte care să fie în stare să ducă pe mai departe lupta lui Traian Băsescu pentru o justiţiei independentă”

Candidatul PMP la alegerile prezidențale, Elena Udrea, a declarat, la Congresul PNŢCD la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, că este mândră să fie ”moştenitoarea” acestuia, susţinând că România...

Dosarele Microsoft şi EADS. Consecinţele asupra instituţiilor (I)

Dosarele Microsoft şi EADS. Consecinţele asupra instituţiilor (I)

Dosarul "Microsoft", în care DNA a cerut începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri, şi dosarul EADS, ce va "exploda" în curând, reprezintă cele mai importante dosare investigate...