PNL, tolerant cu suspecții săi de corupție
Deși folosesc frecvent un discurs anti-corupție, liberalii sunt indulgenți atunci când proprii colegi trebuie să dea socoteală în fața legii. Nu de puține ori, liberalii au susținut că au toleranță...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Deși folosesc frecvent un discurs anti-corupție, liberalii sunt indulgenți atunci când proprii colegi trebuie să dea socoteală în fața legii. Nu de puține ori, liberalii au susținut că au toleranță...
Darius Vâlcov și-a depus demisia de duminica trecută, dar abia ieri, după anunțul procurorilor, premierul Victor Ponta a aprobat-o. Premierul Victor Ponta aprobat, ieri, demisia ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov (38...
Companiile HP și SIVECO au fost marii beneficiari ai contractelor prin care s-ar fi scurs banii. Explicațiile date de trei dintre președinții CNAS se bat cap în cap. Unul dintre...
Pe măsură ce anchetele împotriva politicienilor corupţi avansează, se produc mutaţii halucinante, dar şi foarte amuzante, în atitudinea publică a celor care ani de zile au înjurat această instituţie din...
Faptele de care este acuzat Marian Vanghelie sunt "de natură a provoca rezonanţă negativă în societate", se arată în motivarea sentinţei prin care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie...
Informații inedite în încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost arestat Marian Vanghelie. Primarul Sectorului 5 a contribuit la campania electorală europarlamentară a Elenei Băsescu, fiica...
Premierul Victor Ponta a anunțat, pe Twitter, că i-a aprobat demisia lui Darius Vâlcov, având în vedere că în urmă cu câteva minute DNA a cerut reținerea și arestarea sa...
Gheorghe Ștefan a fost dus la sediul DNA pentru pentru a fi auditat, din nou, în dosarul Microsoft. Gheorghe Ştefan a făcut mai multe denunțuri în acest dosar privind finanțarea...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, joi, că afirmaţiile cuprinse în două comunicate de presă emise de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) şi Consiliul Judeţean...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, joi, că declaraţiile făcute pe 14 februarie de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, privind respingerea solicitării de ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului...
Jurnalistul Rareş Bogdan a ajuns la sediul DNA, el precizând că va face mai multe declaraţii la ieşirea din sediu. Rareş Bogdan a declarat, înainte să intre în sediul DNA,...
Ministrul Finanţelor demisionar, Darius Vâlcov, s-a prezentat sediul la DNA pentru a fi audiat de procurorii anticorupţie. Revenim cu amănunte
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că a vorbit cu Theodor Nicolescu, iar acesta a anunţat că se retrage din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Totodată, Alina Gorghiu a precizat...
Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis, joi, menţinerea măsurii arestului la domiciliu pentru preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, într-un dosar în care acesta este acuzat de comiterea...
Deputatul este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu
Toni Greblă este aşteptat joi la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca contestaţia DNA faţă de decizia instanţei de nu-l aresta la domiciliu pe fostul...
Cred că se poate spune fără a greşi prea mult că Dan Şova a fost unul dintre politicienii care atrăgeau atenţia pozitiv cu vreo 4-5 ani în urmă. Vorbea bine,...
Toni Greblă este aşteptat joi la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca contestaţia DNA faţă de decizia instanţei de a nu-l aresta la domiciliu pe...
Fostul șef al statului a postat, pe Facebook, documentele care arată că firma condusă de Gabriela Firea a primit 400.000 de euro și 1,83 milioane de euro de la Crescent....
Deși a primit o „recompensă” de 9 milioane de euro pentru contracte ilegale și autorizații emise prin telepatie, primarul a fost lăsat la „vatră” de judecători. Transferul serviciului de salubritate...