Aflat la Timișoara, la o reuniune a Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu a ținut un discurs în care, la un moment dat, s-a avîntat o apreciere social-politică mai largă:

„Este o nouă etapă iar cele ce s-au întâmplat în cei aproape 25 de ani de tranziție, pe care eu o consider încheiată odată cu alegerile din 16 noiembrie 2014, nu mai califică vechea clasă politică să dea soluțiile viitoare ale României. Este nevoie de partide noi, nu vorbesc despre partide cu oameni de 18 ani, cu oameni de toate vîrstele, dar cu oameni care nu au participat la compromisurile tranziției”.

N-aș fi tresărit la această  apreciere qvasi-filozofică a  momentului, dacă teza despre o nouă clasă politică, ivită pe fondul unei resetări a României după o tranziție de 25 de ani, încheiată prin victoria Imperatorului, n-aș fi întîlnit-o mai înainte la Klaus Iohannis. De fapt, nu la Klaus Iohannis din campania electorală, ci la Klaus Iohannis de după 16 noiembrie 2014.

La ceremonia de primire a mandatului, de la CCR, din 20 decembrie 2014, Klaus Iohannis a declarat:

”Vreau să remarc că acum, după 25 de ani de la Revoluţia Română, se încheie o etapă, şi iată că românii prin votul lor au spus: STOP, şi de la capăt.” 

Klaus Iohannis are 56 de ani.

Traian Băsescu are 64 de ani.

Cum s-ar zice la noi, în Găgești Deal, amîndoi sînt mai mici ca mine.

Lucru mult mai important, amîndoi nu cunosc Istorie, sau dacă cunosc, n-au învățat nimic din ea.

Lansînd în spațiul public fudulia cu Luatul de la capăt, și Klaus Iohannis și Traian Băsescu împărtăşesc credința că e vorba de o noutate absolută în Istoria patriei și în Istorie în general.

Într-unul din volumele mele de eseuri, sub titlul Eterna Eră nouă, am scris despre eterna iluzie românească întruchipată de convingerea fiecărui ştab de la noi că Lumea începe cu el, deoarece El se situează deasupra Celorlalți:

”Grigore Gafencu a citit Introducerea istorică a lui Maiorescu la Discursurile sale parlamentare. Diplomatul -gazetar își transcrie impresiile de lectură în Jurnalul tipărit în 1991 sub titlul Însemnări politice. La venirea regimului conservator, urmând celui liberal, marele critic și totodată om de stat vorbește de o eră nouă, făcută să pună capăt nenorocirilor anterioare. Reflecția lui Grigore Gafencu, transcrisă pe 6 februarie 1931:

„La căderea lui Ion Brătianu, în 1888, noul regim conservator vorbea de: intrare în legalitate, eră nouă, ritm nou. (…)

Guvernele personale sau de personalități, eră și ritmuri noi, intrare și ieșire din legalitate – cuvinte noi și totuși atît de vechi, care ne amintesc că politica, așa cum o înțelegem și o urmărim, nu a început cu noi.” (…)

La 7 ani de la această însemnare, lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938 aducea cu sine potopul de vorbe al dictaturii carliste: țara a fost pe marginea prăpastiei, a început o Eră Nouă, s-a lansat un Mare Program de refacere. Doi ani după asta, respectiv în 1940, vine o altă Eră Nouă, cea legionară; urmată de Era Nouă antonesciană și de Era Nouă comunistă.

O Eră Nouă începe și în 22 decembrie 1989. Deloc diferită de toate Erele Noi anterioare. Pentru că are, la rîndu-i, două alte începuturi de Ere Noi: 1996, 2004.”

Scrisesem aceste vorbe în 2005.

A venit 2014.

Și, odată cu el, a venit o nouă Eră nouă.

Era deschisă de Klaus Iohannis!

Ce ne spune Armand Călinescu, el însuși răspînditorul iluziei că un nou regim o poate lua de la capăt, inaugurînd o Eră nouă, iluzie cultivată cu deosebire de comuniști, pentru care tot ce-și propuneau ei să facă era nou: om nou, literatură nouă, chiar și amor nou, îndrăgostiții din cărți grăbindu-se la întîlnirile de sub castani pentru a-și șopti unul celuilalt cum au depășit Planul de stat, justiție nouă.

Omul, cel cu care urma să fie făcute lucrurile noi, era însă vechi, de pe vremea hitiților, și, drept urmare, cînd i-a venit bine, acest om vechi, poreclit nou, a dat cu roatele-n sus Noua Eră.

Dacă Klaus Iohannis vorbește de o resetare a clasei politice, purtătorii de cuvînt ai SRI din presă, de dispariția clasei politice actuale prin arestarea preventivă cu orice preț, Traian Băsescu profețește o clasă politică alcătuită din oameni noi, nu în sensul de tineri, ci în sensul de oameni care n-au făcut compromisurile tranziției. Conștient că și el s-ar număra printre oamenii vechi, Traian Băsescu se justifică prin teoria compromisului necesar, făcut de toți cei care au  traversat, ca el, tranziția de 25 de ani.

De cînd mă știu ziarist în democrație, pentru că un timp am fost ziarist în comunism, spațiul public a dat peste margini de aserțiuni înfățișate drept axiome, luate și duse din gură-n gură de jurnaliști pe post de agitatori.

Sînt de regulă vorbe mari, găunoase, în genul celor vînturate de propaganda comunistă în contra spiritului critic.

Dacă le supui minimei verificări raționale, se dezumflă ca sînii din silicoane.

O asemenea aserțiune a fost cea despre Miracolul din 16 noiembrie 2014, marfare de bîiguieli propagandistice, puse în spațiul public de Structurile care și-au proțăpit la Cotroceni propriul președinte, cel de care aveau nevoie ca să poată jefui mai departe țara.

Resetarea, luarea de la capăt, sînt și ele vorbe umflate propagandistic.

De la un timp, Klaus Iohannis le-a abandonat, uitîndu-le, probabil, deoarece nu erau ale lui:

I le dăduseră Păpușarii să le citească.

Le-a abandonat Klaus Iohannis.

Le-au abandonat pînă și ofițerii acoperiți din presă, ocupați mai nou cu lingerea Binomului SRI-DNA.

Iată-le însă luate din pubelă și relansate de Traian Băsescu.

Supus examenului critic, fiecare rînd din pasajul rostit la Timișoara nu rezistă.

Fostul președinte spune că pe 16 noiembrie 2014 s-a încheiat tranziția.

De ce pe 16 noiembrie 2014?

Tranziția e un proces complex, complicat, care nu se încheie brusc, la dată fixă, ca Anul calendaristic. Apoi, stabilirea epocilor istorice revine viitorului și nu prezentului, spre deosebire de prezent, viitorul beneficiind de perspectiva necesară.

Ca și propaganda Binomului SRI-DNA, Traian Băsescu proclamă apusul clasei politice actuale, reclamînd nevoia unor partide noi, alcătuite din  oameni noi, „oameni care nu au participat la compromisurile tranziției”.

Tranziția a început în ianuarie 1990.

Pentru ca un om să nu fi participat la compromisurile tranziției, ar trebui să aibă maximum 18 ani acum. Aceasta deoarece participare la compromisurile tranziției nu înseamnă numai participare la politică; înseamnă și participare la viața social-economică, la viața culturală, la viața gazetărească, ba chiar și la viața sexuală.

Teza oamenilor noi nu e nouă.

De fiecare dată, ea a fost vînturată pentru a justifica acapararea Puterii de către un om sau de către un partid.

Cînd s-a pus problema ca o nouă bandă de jefuitori să pună și ea mîna pe o ciosvărtă, a fost scoasă din joben teza oamenilor noi, care trebuie să ia locul oamenilor vechi.

Dacă luăm partidele tradiționale, Alina Gorghiu e teoretic un om nou.

Practic, ea e însă o nouă Elena Udrea, impusă în fruntea PNL, pentru că e feblețea noului Președinte, și cultivînd, ca și Elena Udrea, dar fără talentul acesteia, zbieretul ca instrument de luptă politică. Ultimele dezvăluiri ne-o arată vîrîtă pînă-n gît în afaceri.

N-a fost și Dan Șova un om nou al PSD?

N-a fost și Darius Vâlcov un om nou al PDL?

N-a fost și Sorina Plăcintă un om nou al PDL?

Chiar și realitatea numită Klaus Iohannis contrazice teza propagandistică a lui Traian Băsescu.

E Klaus Iohannis un om nou?

Dar cei care alcătuiesc administrația prezidențială sînt ei oameni noi?

Traian Băsescu s-a remarcat în mandatul său prin pragmatismul aprecierilor.

Aserțiunile de la Timișoara sînt ale unui propagandist al lui Klaus Iohannis și nu ale unui fost președinte.

De ce s-a lansat Traian Băsescu în această teză propagandistică, zisă papagalicește pînă acum de apostolii Binomului SRI-DNA?

Pentru că Traian Băsescu vrea să cucerească electoratul captiv al lui Klaus Iohannis.

Fără a pricepe că în ultimul timp, acest electorat e cu precădere electorat USL, fericit că la Cotroceni a ajuns, în fine, cineva care nu mai dușmănește PSD.

N.B. Aflu din presă că împreună cu Vlad Pufu, director adjunct la B1tv, aş fi lansat o televiziune regională Focus tv.

Precizez pe această cale că nu știu nimic despre această nouă televiziune, lansată, din cîte am înțeles, de o firmă în care eu sunt acționar minoritar, dar de ale cărei decizii nu sunt nici măcar pus la curent, d-apoi să mai fiu și întrebat dacă sunt sau nu de acord cu ele.

De ce simt nevoia să precizez asta?

E moda turnătoriilor făcute de apropiați și în orice moment, avînd în vedere practicile Binomului SRI-DNA, mă pot pomeni cu un denunț potrivit căruia am cumpărat CNN, grație unei genți burdușite cu dolari, cărate de denunțător pînă la locul 85 din sala 1 de lectură a BAR, unde citesc de 35 de ani.