dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Ministrul Justiției, despre suspendarea șefei DNA

Ministrul Justiției, despre suspendarea șefei DNA

Prezent la ședina Consiliului Superior al Magistraturii, Florin Iordache, ministrul Justiției, a declarat că trebuie recredibilizată imaginea SRI, făcând referire la evenimentele din ultima perioadă, care au dus la trecerea...

Nepotul lui Traian Băsescu, doi ani de închisoare cu executare

Nepotul lui Traian Băsescu, doi ani de închisoare cu executare

Nepotul fostului președinte Dragoș Băsescu a fost condamnat astăzi la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar de trafic de influență. Decizia magistraților nu este definitivă....

KOVESI anunţă că nu are de ce să demisioneze. Ce spune despre afirmaţia lui GHIŢĂ că ar fi ofiţer al unui SERVICIU STRĂIN

KOVESI anunţă că nu are de ce să demisioneze. Ce spune despre afirmaţia lui GHIŢĂ că ar fi ofiţer al unui SERVICIU STRĂIN

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că nu are de ce să demisioneze în urma dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiţă. “Reamintesc o declaraţie pe care am făcut-o anul...

Ministrul Justiției, Florin Iordache, susține grațierea

Ministrul Justiției, Florin Iordache, susține grațierea

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, astăzi, înainte de şedinţa Plenului CSM, în legătură cu legea amnistiei şi a graţierii, că va discuta despre o eventuală legea a graţierii cu...

Dezvăluiri BOMBĂ: Fratele Codruței Kovesi, încă o afacere beton cu statul

Dezvăluiri BOMBĂ: Fratele Codruței Kovesi, încă o afacere beton cu statul

Dezvăluiri bombă de la Grupul de Investigaţii Politice (GIP). În ajunul Anului Nou, pe 30 decembrie 2016, compania de stat Transgaz a cumpărat laptopuri de ultimă generaţie în valoare totală...

Bogdan Olteanu, în fața INSTANȚEI. Faptele pentru care este JUDECAT. Detalii de ULTIMĂ ORĂ

Bogdan Olteanu, în fața INSTANȚEI. Faptele pentru care este JUDECAT. Detalii de ULTIMĂ ORĂ

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente ale zilei de marți, 17 ianuarie. Şedinţa CSM - plen (9,30) şi secţii (11,00) ÎCCJ: Termen în procesul în care este judecat Bogdan Olteanu...

PROBLEME în Parlament. Un deputat vrea să scadă TEMPERATURA în plen

PROBLEME în Parlament. Un deputat vrea să scadă TEMPERATURA în plen

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a afirmat, luni, în cadrul dezbaterilor privind bugetul Camerei, că temperatura în plen este prea mare şi ar trebui făcută economie. El a venit la microfon...

Andrei Pleşu A SCRIS UN TEXT SAVUROS despre RELAŢIA GHIŢĂ – COLDEA, despre Victor Ciorbea, dar şi despre DOCTORATUL ŞEFEI DNA, Laura Codruţa Kovesi

Andrei Pleşu A SCRIS UN TEXT SAVUROS despre RELAŢIA GHIŢĂ – COLDEA, despre Victor Ciorbea, dar şi despre DOCTORATUL ŞEFEI DNA, Laura Codruţa Kovesi

Andrei Pleşu a scris un text savuros despre relaţia Ghiţă - Coldea, despre Victor Ciorbea, dar şi despre doctoratul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Nu mă socotesc competent să analizez,...

Ghiță, Coldea, Kovesi - trioul care a zguduit din temelii Sistemul justiției și al serviciilor

Ghiță, Coldea, Kovesi - trioul care a zguduit din temelii Sistemul justiției și al serviciilor

Ghiță, Coldea, Kovesi sunt personajele momentului. Cu toții citim, urmărim la televizor și comentăm tot ce are legătură cu acești oameni din cele mai importante structuri ale statului. „Bombele lui...

Liviu Dragnea: Ultimele zvonuri sunt că o sa fiu băgat în puşcărie în aprilie-mai

Liviu Dragnea: Ultimele zvonuri sunt că o sa fiu băgat în puşcărie în aprilie-mai

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că primeşte ameninţări şi "informaţii" că o să fie condamnat la închisoare cu executare în noul dosar de corupţie în care este trimis în...

TICURILE NERVOASE ALE BINOMULUI! Ce se ascunde în spatele GESTURILOR EXAGERATE ale lui Florian Coldea. Generalul SRI NU ÎȘI POATE ȚINE SUB CONTROL corpul atunci când atenția publică este cu ochii pe el

Suspendarea temporară a generalului SRI Florian Coldea a dus la reacții dure din partea opiniei publice, acesta fiind supus unei examinări amănunțite. Ticurile nervoase pe care ofițerul SRI le are...

S-A DIVERSIFICAT MITA. Ce a cerut un poliţist CUIVA CERCETAT ÎNTR-UN DOSAR PENAL. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor DNA

S-A DIVERSIFICAT MITA. Ce a cerut un poliţist CUIVA CERCETAT ÎNTR-UN DOSAR PENAL. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor DNA

S-a diversificat mita. Ce a cerut un poliţist cuiva cercetat într-un dosar penal. Un polițist din Satu Mare a fost reținut de procurorii DNA, care l-au acuzat de luare de...

Dosarul în care fosta șefă a DIICOT este acuzată că a primit mită 17.000 de euro se rejudecă

Dosarul în care fosta șefă a DIICOT este acuzată că a primit mită 17.000 de euro se rejudecă

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, obține prima victorie în fața DNA. Completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia să dea, ieri, sentința în...

DNA le consideră foloase ilegale. ANI ar trebui să se sesizeze cu privire la vacanțele generalului SRI, Florian Coldea

DNA le consideră foloase ilegale. ANI ar trebui să se sesizeze cu privire la vacanțele generalului SRI, Florian Coldea

În ultimii ani, a devenit o obișnuință ca plata excursiilor sau a deplasărilor de serviciu de către oameni de afaceri să fie considerată mită Comunicatele oficiale ale DNA, despre diverse...

Ofițerul specialist în Operațiuni Speciale, Florian Coldea, victima unei Operațiuni Speciale?!

Ofițerul specialist în Operațiuni Speciale, Florian Coldea, victima unei Operațiuni Speciale?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ştirea potrivit căreia generalul Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, a fost pus la dispoziţia directorului, deoarece o Comisie specială verifică eventualele încălcări ale legii sau deontologiei profesionale în...

Radu Tudor a făcut anunțul pe care îl aștepta toată România. Când va apărea PRIMA REACȚIE a SRI în scandalul dezvăluirilor lui Ghiță

Radu Tudor a făcut anunțul pe care îl aștepta toată România. Când va apărea PRIMA REACȚIE a SRI în scandalul dezvăluirilor lui Ghiță

Jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, spune că Serviciul Român de Informații va avea o reacție oficială joi. "Potrivit unor surse oficiale, SRI pregăteşte o reacţie instituţională în cursul zilei de...

Kovesi a coborât la munca de jos. Şefa DNA surprinsă curăţind zăpada de pe trotuar

Kovesi a coborât la munca de jos. Şefa DNA surprinsă curăţind zăpada de pe trotuar

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este unul dintre puţinii demnitari care au fost surprinşi luptându-se cu generalul Iarnă. Laura Codruţa Kovesi a dat cu mâna ei zăpada de...

Ce SERVICIU şi-a găsit LEO de la STREHAIA

Ce SERVICIU şi-a găsit LEO de la STREHAIA

Prinţul ţiganilor, Leo de la Strehaia, a avut marţi o zi foarte încărcată ca denunţător la DNA. Leo de la Strehaia l-a denunţat la DNA pe un procuror de la...

Anticorupția și „Perdeaua de fum a DNA”

Anticorupția și „Perdeaua de fum a DNA”

David Clark, autorul raportului The Henry Jackson Society, publică și în cotidianul britanic The Guardian un articol intitulat Lupta împotriva corupției din România este o perdea de fum pentru a-i...

Înregistrările lui Ghiţă. Liviu Dragnea prezice marele cutremur pe scena politică

Înregistrările lui Ghiţă. Liviu Dragnea prezice marele cutremur pe scena politică

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, în contextul dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă referitoare la SRI, DNA, Traian Băsescu şi Victor Ponta, că România intră pe "un drum...