Kovesi a coborât la munca de jos. Şefa DNA surprinsă curăţind zăpada de pe trotuar

Kovesi a coborât la munca de jos. Şefa DNA surprinsă curăţind zăpada de pe trotuar

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este unul dintre puţinii demnitari care au fost surprinşi luptându-se cu generalul Iarnă.

Laura Codruţa Kovesi a dat cu mâna ei zăpada de pe trotuarul din faţa sediului DNA. Pe lângă gestul de gospodar s-ar putea să fi asistat şi la un exerciţiu de îmbunătăţire a imaginii, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă.

Magnatul fugar a acuzat-o pe Kovesi că şi-a plagiat lucrarea de doctorat, sau că a înscenat împreună cu el dosarul Realitatea TV în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la un an de închisoare.

"Să lăsăm lucrurile ridicole gen cucuvele mov şi şefi de la CIA. Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar, care are mai multe dosare, o parte la DNA, o parte deja trimise în judecată. Un inculpat care, în 2015, de la tribuna Parlamentului a acuzat DNA şi a atacat sistemul judiciar. Ca atare nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar şi nu doresc să intru în dialog cu acesta", a declarat Laura Codruţa Kovesi, după consultările pe care le-a avut luni cu noul ministru al Justiţiei, Florin Iordache.