Dan Milea își dă demisia din USR și acuză corupția din Primăria Sectorului 1
Dan Milea, consilier local al Sectorului 1, și-a anunțat demisia atât din funcție, cât și din USR, pe fondul unor acuzații grave de abuz în serviciu și corupție. El a...
Demisie înseamnă actul prin care o persoană renunță voluntar la o funcție, un post sau o calitate pe care o deține, anunțând în mod oficial încetarea raportului de muncă, a mandatului sau a responsabilităților respective.
Termenul provine din limba latină demissio („renunțare”, „retragere”) și este utilizat în mai multe contexte:
În dreptul muncii: demisia este manifestarea unilaterală de voință a salariatului de a înceta contractul individual de muncă. Angajatul are obligația să anunțe angajatorul în scris și să respecte perioada de preaviz prevăzută de lege sau contract.
În viața politică sau publică: demisia reprezintă renunțarea la o funcție de conducere sau demnitate publică (premier, ministru, director etc.), ca gest politic, moral sau juridic.
În sens general: orice retragere voluntară dintr-o poziție sau responsabilitate asumată.
În esență, demisia este un act liber, unilateral și irevocabil, care exprimă voința persoanei de a înceta raportul juridic sau profesional în care se află.
Dan Milea, consilier local al Sectorului 1, și-a anunțat demisia atât din funcție, cât și din USR, pe fondul unor acuzații grave de abuz în serviciu și corupție. El a...
Guvernul lui Keir Starmer se confruntă cu probleme, după ce o deputată a lansat acuzații de „ipocrizie” și a anunțat că părăsește partidul, criticând dur conduita unor membri care au...
Radu Banciu, un jurnalist de televiziune bine cunoscut în peisajul media românesc, a decis să părăsească echipa Prima Sport, după patru ani de activitate. Contractul său cu postul de televiziune...
Cu câteva luni în urmă, Larisa Popa, care a fost mâna dreaptă a lui Pescobar, a anunțat că demisionează de la Taverna Racilor, după opt ani de colaborare. Deși inițial...
La aproape o săptămână după demisia din Comisia Europeană, Thierry Breton și-a justificat alegerea. „Nimeni nu mi-a vrut capul, eu am demisionat”, a susținut fostul comisar. Thierry Breton, indezirabil pentru...
Liviu Mihaiu, co-fondator al Radio Guerrilla, își încheie colaborarea cu postul de radio după două decenii. În grila de toamnă nu se va regăsi emisiunea „A treia cale”, pe care...
Republica Moldova. Guvernul a cerut, miercuri, 18 septembrie, demisia șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc. Decizia finală îi aparține actualului președinte Maia Sandu, care este și Comandant...
De ceva vreme se zvonește că președintele Klaus Iohannis vrea să demisioneze pentru a candida la Senat pentru PNL. Marți, Administrația Prezidențială a clarificat speculațiile recente.Președinția a spus că sunt...
Administraţia Prezidenţială vine cu noi precizări, după ce a apărut în spațiul public informația despre o posibilă candidatură la Senat pe listele PNL a președintelui Klaus Iohannis. Administraţia Prezidenţială, precizări despre...
O demisie importantă are loc la Bruxelles, iar Ursula von der Leyen a primit deja cererea. Demisie la Bruxelles. Ursula von der Leyen a primit cererea Thierry Breton, comisar european...
A treia plecare de la Kanal D în ultimele cinci zile. Anca Ciota, prezentatoare meteo din cadrul ştirilor, și-a dat demisia. Înainte, ea a prezentat şi realizat rubrica Drumul spre...
Republica Moldova. Președinta Maia Sandu a eliberat din funcții șase magistrați. Aceștia ar putea reveni în sistemul judiciar doar dacă obțin în instanță o decizie favorabilă. Decretul prezidențial a generat...
Bruxelles. Mircea Geoană și-a încheiat mandatul în conducerea Alianței Nord-Atlantice, pe 10 septembrie, așa cum a anunțat anterior. El a fost decorat cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos”, de secretarul general Jens...
Ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano, și-a dat demisia după ce a fost prins că are o amantă influenceriță. El a spus că aceste zile au fost dureroase pentru el...
Demisie la Europa FM. George Zafiu, unul dintre prezentatorii matinalului renunță la radio după aproape 25 de ani de activitate. În ultimii 12 ani, el a prezentat matinalul Deșteptarea, alături...
Ministrul de Externe din Ucraina, Dmitro Kuleba, a demisionat. El era deja pe lista de remanieri vehiculată în ultimele zile. Ministrul de Externe din Ucraina, scrisoare de demisie către Rada...
Haos în Guvernul de la Kiev. Rada Supremă a Ucrainei a primit demisiile ministrului Industriilor Strategice - Oleksandr Kamyshin, ministrului Justiției - Denîs Malyusyka, ministrului Protecției Mediului și Resurselor Naturale...
Fosta președintă a Ungariei, Katalin Novák, a apărut pentru prima dată în public după demisie. Ea a fost acuzată că a grațiat un pedofil și a fost nevoită să-și părăsească...
O nouă demisie la Antena 1. O jurnalistă a decis să încheie colaborarea cu postul de televiziune și să se gândească la noi planuri de viitor. De-a lungul celor doi...
Un europarlamentar Fidesz, Balázs Győrffy, și-a anunțat demisia sa din Parlamentul European și retragerea din viața publică, după ce a fost implicat într-un incident violent într-un club de noapte din...