Cum a câștigat BRD o jumătate de miliard de lei
BRD SocGen, a doua bancă locală din punct de vedere al activelor, a obținut anul trecut un profit net de 467 de milioane de lei, față de 68 de milioane...
Creditul reprezintă o formă de finanțare prin care o instituție financiară bancară sau nebancară (IFN) pune la dispoziția unei persoane fizice sau juridice o sumă de bani, cu obligația de rambursare într-o perioadă determinată, de obicei împreună cu o dobândă. Creditarea facilitează accesul la capital pentru consumatori și afaceri, sprijinind investițiile și dezvoltarea economică.
Creditul poate fi acordat sub diverse forme, inclusiv prin împrumuturi bancare, linii de credit, credite ipotecare sau leasing financiar. Principiul fundamental al creditului constă în încrederea pe care creditorul o acordă debitorului, bazată pe bonitatea acestuia și pe capacitatea sa de rambursare.
Într-un contract de credit, sunt stabilite condițiile de rambursare, inclusiv rata dobânzii, perioada de rambursare, comisioanele și alte costuri asociate. Nivelul dobânzii și termenii de creditare pot varia în funcție de tipul de credit, de riscul asociat debitorului și de condițiile economice generale.
Resursele furnizate de prima parte pot fi fie bunuri, fie îndeplinirea unor promisiuni, fie performanțe. Cu alte cuvinte, creditul este o metodă de a face reciprocitatea formală, executorie din punct de vedere juridic și extensibilă unui grup mare de persoane fără legătură între ele.
BRD SocGen, a doua bancă locală din punct de vedere al activelor, a obținut anul trecut un profit net de 467 de milioane de lei, față de 68 de milioane...
„Dacă proiectul legii „dării în plată” ar suferi modificări și nu s-ar aplica împrumuturilor în derulare, adresându-se totodată doar cazurilor sociale, atunci aș spune că este o normă bună”,a spus...
Rata creditelor neperformante se ridica la 11,65%, în noiembrie 2015, în scădere cu 0,37 puncte procentuale faţă de nivelul consemnat în luna precedentă, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR),...
CITR a distribuit către creditorii companiilor din portofoliu aproximativ 60 milioane de euro în 2015, potrivit unui comunicat emis astăzi de companie. Totalul fondurilor primite de creditori de la CITR...
Dincolo de drepturile și obligațiile pe care legea „dării în plată” le conferă băncilor și clienților cu credite, există câteva aspecte tehnice care ar putea ridica probleme la interpretare. EVZ...
O analiză BCR privind impactul Legii „Dării în plată”, la nivelul întregii piețe bancare, releva consecințe semnificative, de la contracția pieței ipotecare, la distorsionarea pieței imobiliare, potrivit unui comunicat emis...
Creditele ipotecare reprezinta în România doar 10 miliarde de euro, în timp ce în Austria nivelul este de 90,7 miliarde de euro, iar în Cehia de 32 de miliarde de...
În plin scandal legat de legea dării în plată, nicio bancă nu a anunţat până acum că se retrage din programul Prima Casă. „Menționăm că FNGCIMM a emis garanții în...
Sergiu Manea, președintele BCR, se declară „alarmat de modificările actuale aduse proiectului de lege”, referindu-se la reglementarea cunoscută drept „darea în plată”, potrivit unui comunicat transmis presei de BCR. Potrivit...
Dezvoltatorii imobiliari avertizează că Legea dării în plată ar putea duce la stoparea Programului "Prima Casă". În plus, am putea asista şi la blocarea tuturor proiectelor imobiliare în curs de...
CEC Bank va urma modelul băncilor americane, care acordă credite ipotecare cu opțiunea de a da în plată casa achiziționată dacă clientul nu-și mai poate plăti ratele,a declarat radu Ghețea,...
Mai puțin de 200 de români au apelat până acum la programul guvernamental „Prima mașină”, la care au acces cei care nu au deținut până acum o mașină, potrivit datelor...
Raiffeisen Bank face o schimbare majoră pe piaţa creditelor imobiliare: a decis majorarea avansului pentru creditele ipotecare la 40 de procente din valoarea de cumpărarea a imobilului. Oferta băncii include...
Unul din indiciile că o economie este pe cale să își revină este creșterea indicatorului de încredere. Când atât persoanele fizice, cât și companiile, demarează investiții și plasează bani în...
Un proiect de lege iniţiat de Protecţia Consumatorilor prevede reguli stricte pentru vânzarea creditelor, de către bănci sau alți creditori, și reguli de comportament noi pentru recuperatori, în raport cu...
Euro ar urma să treacă printr-o perioadă de depreciere lunile viitoare. Dacă în prezent este cotat la peste 4,5 lei, până la finele lui martie ar urma să ajungă la...
Unul dintre liderii Royal Bank of Scotland a analizat situaţia economică mondială din prezent şi a ajuns la o concluzie care dă fiori mai ales celor care au credite. Practic,...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis menţinerea dobânzii cheie la 1,75% pe an. În plus, BNR a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor...
Guvernul alocă, în 2016, un plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă de 1,3 miliarde de lei. La acesta se adaugă 200 de milioane de lei din sumele...
Banca Transilvania beneficiază de cea mai mare suplimentare de fonduri în cadrul programului Prima Casă pentru 2015, în valoare de 46 de milioane de lei, potrivit unui comunicat emis de...