comisia europeana

Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).

Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.

Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.

Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.

Protest inedit în Camera Deputaților! Parlamentarii USR contestă modificările la LEGILE JUSTIȚIEI. „Fără penali în funcții publice!”

Protest inedit în Camera Deputaților! Parlamentarii USR contestă modificările la LEGILE JUSTIȚIEI. „Fără penali în funcții publice!”

Deputaţii grupului USR au declanşat, marți, un protest spontan în sala de plen a Camerei Deputaţilor.Au tricouri cu mesajul „fără penali” și protestează la tribună față de modificările aduse la...

Comisia „Iordache” a redefinit EROAREA JUDICIARĂ comisă de procurori sau judecători

Comisia „Iordache” a redefinit EROAREA JUDICIARĂ comisă de procurori sau judecători

Comisia parlamentară specială privind legile Justiției, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a votat, la propunerea PSD si ALDE, modificări la articolele din Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor...

Comisia „Iordache” a corelat legea privind statutul magistraților cu legea despre CSM pentru a-l elimina pe Președinte din numirea conducerii ICCJ

Comisia „Iordache” a corelat legea privind statutul magistraților cu legea despre CSM pentru a-l elimina pe Președinte din numirea conducerii ICCJ

Comisia specială care modifică legile Justiției, condusă de social-democratul Florin Iordache, a corelat, marți, legea 303/2004 privind statutul magistraţilor cu legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Drept urmare, alineatul...

MISTERUL  „LISTEI NEGRE”. Comisia Europeană, prima REACȚIE și prima FOLILARE în SCANDALUL momentului! Acuzații și verificări la nivel înalt!

MISTERUL „LISTEI NEGRE”. Comisia Europeană, prima REACȚIE și prima FOLILARE în SCANDALUL momentului! Acuzații și verificări la nivel înalt!

Scandalul listei negre prezentată de Antena 3- listă în care apăreau în clar nume propuse pentru a fi verificate și anchetate cât mai repede - nu a rămas fără ecou...

Arestări și condamnări la nivel înalt din ordinul Comisiei Europene

Arestări și condamnări la nivel înalt din ordinul Comisiei Europene

Într-un raport oficial din 18 iulie 2012, Comisia Europeană a transmis României că este „necesar” să apară „condamnări definitive” la „nivel înalt” Înainte ca România să adere pe 1 ianuarie...

Becali, despre scrisoarea condamnărilor de la CE:„Am fost CONDAMNAT DIN URĂ!” Ironii la adresa lui Năstase

Becali, despre scrisoarea condamnărilor de la CE:„Am fost CONDAMNAT DIN URĂ!” Ironii la adresa lui Năstase

Patronul Stelei, Gigi Becali, a fost inclus în scrisoarea adresată Comisiei Europene, în care s-au cerut condamnări pentru mai multe persoane din România. Gigi Becali a declarat, în direct la...

Prezența lui Năstase pe „LISTA NEAGRĂ” de la Bruxelles, deloc întâmplătoare. Ipotezele EXPLOZIVE ale fostului premier: „Execuţie politică COMANDATĂ…”

Prezența lui Năstase pe „LISTA NEAGRĂ” de la Bruxelles, deloc întâmplătoare. Ipotezele EXPLOZIVE ale fostului premier: „Execuţie politică COMANDATĂ…”

Lista care ar arăta implicarea ilegitimă a Comisiei Europene în justiția din țara noastră a stârnit un nou val de furie în societatea românească. În acel document se regăsesc mai...

Cum reacționează Comisia Europeană la documentul cu așa-zisa „listă neagră”: „Ca regulă generală...”

Cum reacționează Comisia Europeană la documentul cu așa-zisa „listă neagră”: „Ca regulă generală...”

Comisia Europeană a reacționat, luni, după ce Antena 3 a prezentat un document despre care s-a spus că ar fi o listă neagră a unor oameni pe care Bruxelles-ul îi...

Cine este în spatele „LISTEI NEGRE”. Premierul Dăncilă cere explicații Comisiei Europene. ATACURI DURE și REACȚII la nivel înalt!

Cine este în spatele „LISTEI NEGRE”. Premierul Dăncilă cere explicații Comisiei Europene. ATACURI DURE și REACȚII la nivel înalt!

Prezentarea listei negre de la Comisia Europeană- listă în care apar în clar nume de persoane ce ar trebui rapid verificate- nu a rămas fără ecou. Mai exact, liderul PSD,...

Adrian Năstase, REACȚIE DURĂ după apariția „LISTEI NEGRE” de la Comisia Europeană. „Dovezi despre felul în care se realizează justiția cu obiective...”

Adrian Năstase, REACȚIE DURĂ după apariția „LISTEI NEGRE” de la Comisia Europeană. „Dovezi despre felul în care se realizează justiția cu obiective...”

Mihai Gâdea a prezentat, duminică, la ”Sinteza Zilei”, un document care arată ingerințe ale Comisiei Europene în justiția din România. Documentul este datat 10.10.2012, adresat Guvernului României și prezintă o...

Vanghelie ar putea fi audiat de Comisia SRI. DEZVĂLUIRILE fostului primar aruncă în aer SCENA POLITICĂ

Vanghelie ar putea fi audiat de Comisia SRI. DEZVĂLUIRILE fostului primar aruncă în aer SCENA POLITICĂ

Dezvăluirile lui Marian Vanghelie, invitatul de duminică în emisiunea Danei Ghera, nu au rămas fără reacții. Mai exact, Claudiu Manda, șeful Comisiei SRI, a devoalat, tot în această seară, la...

Noua magistrală de METROU, în COLIMATORUL Comisie Europene. TRASEUL și COSTURILE trebuie explicate

Noua magistrală de METROU, în COLIMATORUL Comisie Europene. TRASEUL și COSTURILE trebuie explicate

Comisia Europeană a solicitat Metrorex clarificări cu privire la cererea de finanţare pentru proiectul "Magistrala 6. Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (1 Mai -...

Scandal IMENS după interviul cu Ghiță. Șefa TVR, la AUDIERI. Reacția HALUCINANTĂ: Televiziunea publică e o HAZNA

Scandal IMENS după interviul cu Ghiță. Șefa TVR, la AUDIERI. Reacția HALUCINANTĂ: Televiziunea publică e o HAZNA

Președintele comisiei de cultură și mass-media din Camera Deputaților, Gigel Știrbu (PNL), a transmis o scrisoare directorului TVR Doina Gradea, în care a invitat-o pe aceasta la audieri în comisie...

Legile Justiției: Comisia „Iordache” își reia activitatea

Legile Justiției: Comisia „Iordache” își reia activitatea

Comisia specială pentru legile Justiţiei a Parlamentului îşi reia activitatea miercuri şi urmează să înceapă dezbaterile pe modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, Legii 304/2004 privind organizarea...

Comisia SRI îl interoghează pe Coldea despre arestarea lui Udrea

Comisia SRI îl interoghează pe Coldea despre arestarea lui Udrea

Fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, depune astăzi mărturie, în Comisia parlamentară de control a activității serviciului secret, despre relațiile sale cu politicieni și magistrați Comisia SRI îl va...

Spovedanie istorică în Parlament: Comisia SRI îl interoghează pe Coldea despre arestarea lui Udrea

Spovedanie istorică în Parlament: Comisia SRI îl interoghează pe Coldea despre arestarea lui Udrea

Fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, depune marți mărturie, în comisia parlamentară de control a activității serviciului secret, despre relațiile sale cu politicieni și magistrați   Comisia SRI îl...

Cea mai îndrăgită jucărie pentru copii este DĂUNĂTOARE pentru SĂNĂTATE! AVERTISMENT NECRUȚĂTOR

Cea mai îndrăgită jucărie pentru copii este DĂUNĂTOARE pentru SĂNĂTATE! AVERTISMENT NECRUȚĂTOR

Una dintre cele mai îndrăgite jucării în 2017, care încă mai atrage valuri de entuziaști, atât în rândul copiilor cât și adulților, ar putea să fie dăunătoare pentru sănătatea celor...

Comisia Europeană face ANCHETĂ la Hunedoara

Comisia Europeană face ANCHETĂ la Hunedoara

Comisia Europeană a deschis luni o investigație pentru a vedea dacă măsurile de sprijin public acordate de autoritățile române Complexului Energetic Hunedoara sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de...

Comisia Europeană, LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru România: „Progrese LIMITATE”

Comisia Europeană, LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru România: „Progrese LIMITATE”

Un raport de țară publicat miercuri de Comisia Europeană arată faptul că România a făcut progrese limitate în soluționarea celor trei recomandări specifice de țară pentru perioada 2017-2018. Astfel, Comisia...

Băsescu: „Salvaţi-l pe Daddy!” Fostul președinte, MESAJ pentru Comisia SRI, despre relația lui Dragnea cu Kovesi și șefii SRI

Băsescu: „Salvaţi-l pe Daddy!” Fostul președinte, MESAJ pentru Comisia SRI, despre relația lui Dragnea cu Kovesi și șefii SRI

Fostul președinte Traian Băsescu a transmis un mesaj plin de ironie Comisiei de control a activității SRI, spunând că va merge la audieri doar după Dragnea. „Salvaţi-l pe Daddy!”, își...