„În iulie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, proiect care a fost transmis la Guvern. În şedinţa din 18 august 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, proiect care a fost transmis la Senat. În 4 decembrie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Senatul României, apoi a fost transmis la Camera Deputaţilor. Camera Deputaţilor a stabilit ca dezbaterea să se facă în procedură de urgenţă, printr-o comisie specială. Dezbaterile au fost blocate iar opoziţia a contestat respectiva comisie la CCR ! Pentru evitarea sancţiunilor, este necesar ca prevederile Directivei să fie transpuse în legislaţia naţională până la momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Comisia Europeană a declanşat joi procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018. Autorităţile de la Bucureşti au fost înştiinţate, iar în termen de două luni oficialii trebuie să anunţe ce măsuri iau.

În cazul în care Comisia constată că informaţiile primite nu reprezintă o garanţiei suficientă care să arate că situaţia va fi remediată, atunci se va trece la etapa următoare, care înseamnă un aviz motivat al CE. Prin acesta, Comisia va spune ce articole din legislaţia UE sunt încălcate şi va cere României ca în termen de alte două luni să ia măsurile necesare pentru a corela legislaţia europeană.

Potrivit textului directivei, persoanele anchetate penal sunt considerate nevinovate până la o sentinţă definitivă, iar autorităţile nu au dreptul de a face declaraţii care să contrazică acest fapt.

„Prezumţia de nevinovăţie ar fi încălcată în cazul în care declaraţii publice ale autorităţilor publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăţiei, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăţia persoanei respective nu a fost dovedită conform legii. Aceste declaraţii şi decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere actelor de urmărire penală care urmăresc să probeze vinovăţia persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi rechizitoriul, şi nici deciziilor judiciare în urma cărora produce efecte o hotărâre suspendată, cu condiţia respectării dreptului la apărare”, se arată în directiva UE.

Comisia Europeană arată, într-un răspuns pentru Mediafax, legat de declanşarea procedurii de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie, că acţiunea a vizat 11 ţări şi nu va intra în contradicţie cu obiective legitime, precum combaterea corupţiei.

„O nouă directivă UE (adoptată în februarie 2016) a intrat în vigoare în aprilie 2018, aceasta armonizând garanţii specifice în Europa pentru a asigura prezumţia de nevinovăţie a oricărei persoane acuzate ori suspectate de o infracţiune de către poliţie ori de autorităţile judiciare. Este o procedură standard a Comisiei Europene să lanseze proceduri de sancţionare (de infringement) împotriva statelor membre care nu comunică transpunerea măsurilor prevăzute într-o directivă a Uniunii Europene (în legislaţia naţională -n.red.) până la termenul stabilit (în acest caz – aprilie 2018). În cazul de faţă, sunt vizate 11 state membre, inclusiv România”, se arată în răspunsul Comisiei Europene.

„Ţinând cont de cadrul larg în care discuţiile se derulează în prezent, Comisia Europeană reaminteşte că transpunerea acestei directive (în legislaţia naţională -n.red.) nu va intra în contradicţie cu obiective legitime, precum combaterea criminalităţii organizate sau a corupţiei”, se mai arată în răspunsul purtătorului de cuvânt al CE, remis sursei citate.