ceausescu

Nicolae Ceaușescu (1918–1989) a fost un om politic român, lider comunist și șef al statului român între 1965 și 1989. A deținut funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Român (PCR) și Președinte al Republicii Socialiste România, exercitând o putere absolută în ultimii ani ai regimului comunist.

Inițial perceput favorabil pe plan internațional pentru o aparentă independență față de Uniunea Sovietică, Ceaușescu a instaurat treptat un regim autoritar personal, bazat pe cultul personalității, controlul total al vieții politice și sociale și represiunea opoziției. Politicile sale economice, mai ales cele privind plata datoriei externe prin austeritate severă, au dus la crize alimentare și energetice în anii ’80.

A fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în timpul Revoluției Române, și executat împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, la 25 decembrie 1989, în urma unui proces militar sumaru.

În istorie, Nicolae Ceaușescu rămâne o figură controversată, asociată atât cu perioada de industrializare și autonomie externă a României, cât și cu dictatura, lipsurile și abuzurile regimului comunist.

Cum a pus la cale Ion Iliescu o potemkiniadă cu prilejul vizitei la Iași a lui Nicolae Ceaușescu

Cum a pus la cale Ion Iliescu o potemkiniadă cu prilejul vizitei la Iași a lui Nicolae Ceaușescu

Am dezvăluit într-un număr anterior că lucrez la prefața cerută de Dan Andronic la cartea sa „În umbra puterii. Istorii din lumea informațiilor secrete. De la Ceaușescu pînă, la Băsescu”. Semnalam...

Exploziv! Tenebrele clanului Ceaușescu. Vânătoarea de oameni, subiect neștiut până acum

Exploziv! Tenebrele clanului Ceaușescu. Vânătoarea de oameni, subiect neștiut până acum

Cezara Dafinescu a făcut o serie de dezvăluiri dramatice privitoare la viața sentimentală din cadrul familiei Ceaușescu. Invitată la o emisiune tv, Cezara Dafinescu a făcut dezvăluiri incredibile despre viața...

Ceaușescu și documentele primului dezastru financiar româno-francez

Ceaușescu și documentele primului dezastru financiar româno-francez

O pierdere de circa 3,8 miliarde franci francezi nu e o glumă, înseamnă peste o jumătate de miliard de euro. În perioada lui Nicolae Ceaușescu, când ”pușcam francul” în goana...

Şocant. Secretul lui Ceaușescu, dezvăluit după 30 de ani. S-a pus capăt speculațiilor

Şocant. Secretul lui Ceaușescu, dezvăluit după 30 de ani. S-a pus capăt speculațiilor

O enigmă care nu şi-a găsit răspunsul timp de 30 de ani,  a fost rezolvată. Este vorba despre sicriile foştilor dictatori ai României, ale soţilor Ceauşescu. În urmă cu 10...

Spionajul economic văzut de Nicolae Ceaușescu. Operațiunea ”Mi Ci Ci Sin”

Spionajul economic văzut de Nicolae Ceaușescu. Operațiunea ”Mi Ci Ci Sin”

Prezentăm un fragment absolut năucitor dintr-un discurs al lui Nicolae Ceaușescu. Despre fostul președinte al României socialiste se credea până acum că era un susținător al ”inventivității și creativității” românești,...

Janos Fazecaș: “Ceauşescu a spus să se dea dispoziţie lui Drăghici să tragă în ţărani”

Janos Fazecaș: “Ceauşescu a spus să se dea dispoziţie lui Drăghici să tragă în ţărani”

Janos Fazecaș, care a condus Ministerul Industriei Alimentare (1961 – 1965) și Ministerul Comerțului Interior (1974 – 1980), îl compară pe Ceauşescu cu Dej. Fostul ministru comunist evocă o scenă...

Biografia SECRETĂ (I). Relația lui Gino Iorgulescu cu Ceaușescu.

Biografia SECRETĂ (I). Relația lui Gino Iorgulescu cu Ceaușescu.

Aflat la apogeul carierei, la Sportul Studențesc, la mijlocul anilor 80, actualul șef al LPF a devenit unul dintre favoriții „Prințișorului”. A intrat într-o lume în care și-a construit relații...

Mesajul lui Iliescu pentru Ceaușescu: ”Eu sunt activist și asta am să rămân”

Mesajul lui Iliescu pentru Ceaușescu: ”Eu sunt activist și asta am să rămân”

Ion Iliescu obișnuia să mai stea de vorbă cu Dumnezeu. Nu erau chiar prieteni, poate cel mult amici, tovarăși. La un moment dat, Iliescu s-a supărat pe amicul său și...

Nicu Ceaușescu dormea beat în pădure în ziua în care la Timișoara se trăgea în români. DOCUMENTE

Nicu Ceaușescu dormea beat în pădure în ziua în care la Timișoara se trăgea în români. DOCUMENTE

Morții și răniții din decembrie 1989 de la Sibiu așteaptă de 30 de ani să li se facă dreptate. „Dosarul Sibiu”, cu peste 700 de victime, zace în arhiva Secției...

Rezolvarea unei dileme: Ce iubea mai mult Ceaușescu, naiul lui Gheorghe Zamfir sau sarmalele. Spovedania lui ”Dumnezeu”

Rezolvarea unei dileme: Ce iubea mai mult Ceaușescu, naiul lui Gheorghe Zamfir sau sarmalele. Spovedania lui ”Dumnezeu”

Nicolae Ceaușescu a organizat o masă la Neptun pentru toate oficialitățile. Gheorghe Zamfir a fost invitat să cânte la naiul lui fermecat. Doar că, exact când el era pe scenă,...

Moștenirea lăsată de Ceaușescu românilor. NIMENI nu a știut de ea. VIDEO

Moștenirea lăsată de Ceaușescu românilor. NIMENI nu a știut de ea. VIDEO

Un film care prezintă România din timpul lui Nicolae Ceaușescu a fost descoperit. Acesta era „destinat” anului 2080, pentru a arăta lumii cum era România în trecut. Fostul lider comunist...

Transfăgărășanul împlinește 45 de ani

Transfăgărășanul împlinește 45 de ani

Transfăgărăşanul, drumul care leagă Muntenia de Ardeal, împlineşte azi 45 de ani. Trei milioane de tone de rocă au fost dislocate cu ajutorul a 6.000 de tone de dinamită, pentru...

Patimile satului în care Ceaușescu descindea în fiecare an cu elicopterul. Reportaj la firul ierbii

Patimile satului în care Ceaușescu descindea în fiecare an cu elicopterul. Reportaj la firul ierbii

Cea mai mândră Cooperativă Agricolă de Produție (C.A.P.) a României socialiste, locul spre care, în anii ‘80, Nicolae Ceaușescu zbura cu elicopterul pentru a-l felicita personal pe țăranul Marin Nedea...

Tito a murit în 1980. Sârbii îi plătesc datoriile și azi

Tito a murit în 1980. Sârbii îi plătesc datoriile și azi

Iosip Broz Tito, omul care a condus Iugoslavia din 1943, a murit în 1980, dar sârbii plătesc încă pentru datoriile externe pe care le-a lăsat moștenire. Serbia a plătit duminică...

Elena Ceaușescu a cheltuit 1.000.000 de lei pentru a-l salva pe Nichita Stănescu de la moarte. POFTIȚI la CULTURĂ!

Elena Ceaușescu a cheltuit 1.000.000 de lei pentru a-l salva pe Nichita Stănescu de la moarte. POFTIȚI la CULTURĂ!

Într-o galbenă după-amiază de septembrie, am bătut la poarta (locului) casei părintești a lui Ștefan Mitroi, la Siliștea, undeva în pântecul cald al Câmpiei Române. Două amănunte mi s-au întipărit...

Cum a rezolvat Nicolae Ceaușescu problema averilor ilicite

Cum a rezolvat Nicolae Ceaușescu problema averilor ilicite

În ultima perioadă nu mai există buletin de știri fără o inițiativă a ANAF sau a Ministerului Finanțelor legată de impozitare sau de confiscarea și valorificarea bunurilor a căror proveniență...

Brejnev în jurnal: După discuția cu Ceaușescu vorbit cu Șevarnadze (sic!)

Brejnev în jurnal: După discuția cu Ceaușescu vorbit cu Șevarnadze (sic!)

Brejnev a ținut un jurnal în care nota lucruri de genul ăsta: „N-am fost nicăieri – nimeni n-a telefonat – m-am tuns și m-am bărbierit dimineață, m-am spălat pe cap,...

Tragedia Mânăstirii Văcărești, ridicată de un Nicolae, demolată de alt Nicolae

Tragedia Mânăstirii Văcărești, ridicată de un Nicolae, demolată de alt Nicolae

Din pricina vicisitudinilor politice, grandiosul ansamblu va fi construit în mai multe etape. Mânăstirea era un important ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului...

Peter Maffay, la 70 de ani: „Herta Muller m-a acuzat că nu am făcut nimic împotriva lui Ceaușescu“

Peter Maffay, la 70 de ani: „Herta Muller m-a acuzat că nu am făcut nimic împotriva lui Ceaușescu“

La 30 august, Peter Maffay, una dintre legendele muzicii germane, a împlinit 70 de ani. Solistul originar din Brașov a sărbătorit prin lansarea unui nou album, deși a vândut peste...

Secretele unui condamnat la moarte: Speram să-l șantajez pe Ceaușescu

Secretele unui condamnat la moarte: Speram să-l șantajez pe Ceaușescu

Unii îl consideră un trădător, alții un erou. Râde de toți cei care se grăbesc să îl catalogheze și povestește aventuri demne de un thriller. Deși e foarte îmbătrânit, ochii...