PLATA PRIN SELFIE ar putea fi posibilă şi în România din 2017
MasterCard va lansa, în 2017, la nivel mondial o soluţie de plată prin identificare facială, iar această modalitate de plată ar putea fi posibilă şi în Romania, a declarat Mihaela...
Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții.
Mai există, în România, așa-numitul card de sănătate.
MasterCard va lansa, în 2017, la nivel mondial o soluţie de plată prin identificare facială, iar această modalitate de plată ar putea fi posibilă şi în Romania, a declarat Mihaela...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat ieri că medicii de familie vor putea transmite documentele necesare offline, în baza unui ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS),...
Soțul Andei Adam a fost ridicat de către DIICOT Constanța, fiind acuzat de falsificarea și utilizarea instrumentelor de plată electronică. După acest lucru, Anda Adam a avut o reacție pe...
ING anunţă noi întreruperi ale sistemului Home Bank, pe 15 şi 23 octombrie, în intervalul 01:00 - 04:00. Compania a transmis că în cele două zile se va lucra pentru...
Guvernul a stabilit unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul. La...
Un interviu în care se spun lucruri fără menajamente, realizat de Florin Saiu cu Brokerul Fugar, Cristian Sima. Sosit în București pentru a-și pune actele în ordine. Cristian Sima n-are...
Contribuabili persoane fizice, din Bucureşti şi judeţul Ilfov pot plăti taxele şi impozitele fiscale şi nefiscale cu cardul bancar la ghişeele din sediile administraţiilor, începând de luni, se arată într-un...
Banca Transilvania lansează, în premieră pe piața din România, un instrument alternativ de plată, brățara contactless BT, care poate înlocui cardul la plata cumpărăturilor, a anunțat astăzi instituția de credit....
Povestea cu cumparaturile de pe card pe care ANAF vrea sa le monitorizeze la sânge este doar un alt exemplu care trădează atitudinea pur şi simplu imbecilă a acestei instituţii...
Sunt săptămâni când cardul pică și de trei ori, apoi rămâne blocat în jur de două ore. La fiecare astfel de problemă, până la 10 pacienți rămân neconsultați sau nu...
Românii din străinătate îşi vor putea plăti taxele şi impozitele locale prin ghişeul.ro până la finalul lunii iulie, a anunţat, astăzi, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan. „Cei din afara ţării trimit...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bucureşti au anunțat arestarea a trei cetățeni bulgari care se ocupau cu clonarea de carduri,...
Un ofițer de poliție judiciară a fost ridicat de către colegii săi de la DGA în această dimineață într-un dosar instrumentat de DIICOT Timișoara. Comisarul George Gavra este suspectat de...
EVZ a calculat cât de mari sunt costurile unui card cu comisioane medii, folosit așa încât să se evite cât mai mult costurile băncii. Chiar și în acest caz, se...
Băncile vor fi obligate să elimine comisioanele pe care le practică la un cont de plăţi de bază pentru deschiderea, administrarea sau închiderea contului, dar şi pentru depunerea sau retragerea...
Pe 10 mai, legea cash-back, care va permite comercianților să elibereze clienților, la cerere, maximum 200 de lei de pe card, a fost aprobată de Camera Deputaților. Dacă va fi...
Ieri, deputaţii au adoptat o lege care obligă magazinele cu cifră de afaceri de 10.000 de euro care acceptă plata cu carduri de debit sau credit şi să elibereze avansuri...
Un astfel de exemplu este o tânără din Feteşti care a refuzat să facă un client fericit prin tehnici specifice, şi asta pentru că dorea să plătească cu cardul. Bărbatul...
Procurorii DIICOT din București au reținut un bărbat care a folosit carduri false pentru a retrage bani dintr-un bancomat. Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe 31 decembrie 2015 și pe...
MasterCard a montat primul POS într-o piață din Capitală, așa încât începând cu 11 decembrie, în Piaţa Hala Traian din sectorul 2, București, posesorii de carduri au ocazia de a...