Capitala

Capitala României este cel mai mare și mai populat oraș al țării, precum și cel mai important centru administrativ, economic, cultural și financiar.

În calitate de capitală, Bucureștiul îndeplinește următoarele funcții esențiale la nivel național:

Centru Administrativ și Politic: Găzduiește sediile tuturor instituțiilor centrale ale statului: Președinția, Guvernul, Parlamentul (Camera Deputaților și Senatul), și Curtea Constituțională.

Centru Economic: Este motorul economic al României, având cea mai mare concentrație de companii, servicii, investiții străine și bănci (inclusiv sediul Băncii Naționale a României) și găzduiește Bursa de Valori București (BVB).

Centru Cultural și Educațional: Este cel mai important nod universitar, academic și cultural, fiind sediul Academiei Române, al celor mai mari universități (ex: Universitatea din București, Politehnica, ASE) și al celor mai mari teatre, muzee și instituții de presă.

Din punct de vedere administrativ, Municipiul București are un statut echivalent cu cel al unui județ și este împărțit în șase sectoare, fiecare cu administrație locală proprie.

PROBE NOI în ANCHETA de la BAMBOO. Ce au găsit criminaliștii în locul INCENDIULUI

PROBE NOI în ANCHETA de la BAMBOO. Ce au găsit criminaliștii în locul INCENDIULUI

La o săptămână după ce au început demolarea construcției arse, în urma incendiului de la Bamboo, anchetatorii au fost la fața locului. Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru Evenimentul...

Curtea de Conturi: 59 de milioane de euro achitate ilegal pentru salubrizare în București

Curtea de Conturi: 59 de milioane de euro achitate ilegal pentru salubrizare în București

Inspectorii s-au îngrozit când au pus pe hârtie ce au constatat în 2016. În anul fiscal 2015, prejudiciile găsite la instituțiile publice locale au atins un record. S-a furat ca-n...

ULTIMA ORĂ! Accident GRAV petrecut în zona pasajului Băneasa, din Capitală

ULTIMA ORĂ! Accident GRAV petrecut în zona pasajului Băneasa, din Capitală

Accident grav petrecut în cursul serii de sîmbătă la marginea Capitalei. O tînără de 17 ani a fost spulberată de o mașină pe DN1 în apropierea pasajului Băneasa, anunță România...

Reacția halucinantă a viceprimarul Capitalei, când a râs un cetățean că a zi să se poate anunța cutremurul înainte cu 4 ore: "Te împing că mă luați la mișto....Râzi a...nu sta la mișto cu mâna". VIDEO

Viceprimarul Capitalei, Adrian Bădulescu, a avut o reacția halucinantă atunci când un bărbat a început să râdă în momentul în care Bădulescu explica să există un sistem care anunță cutremurul...

Edilii Capitalei propun ca metroul să oprească la penitenciarul Rahova

Edilii Capitalei propun ca metroul să oprească la penitenciarul Rahova

Pe lângă finalizarea linie de metrou Drumul Taberei-Eroilor, PMUD prevede și construcţia unei noi linii de transport subteran care să lege cartierele Rahova şi Colentina, magistrala 7 trecând pe la...

Arena Națională a înregistrat o pierdere de exploatare de 40,5 milioane de lei. O firmă privată a gestionat stadionul

Arena Națională a înregistrat o pierdere de exploatare de 40,5 milioane de lei. O firmă privată a gestionat stadionul

În expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea, privind aprobarea tarifelor de închiriere a stadionului, se arată că în perioada 2011 — noiembrie 2016, Arena Națională a înregistrat...

Îngrijorător! Ajungem să petrecem ore tot mai multe în trafic. Bucureștiul, în topul celor mai aglomerate capitale

Îngrijorător! Ajungem să petrecem ore tot mai multe în trafic. Bucureștiul, în topul celor mai aglomerate capitale

Bucureştiul se află pe locul 5 în lume în clasamentul celor mai aglomerate oraşe la orele de vârf în trafic, în 2016. Pierdem anual sute de ore în maşină. Şi...

Coşmar în capitală. Bucureştenii vor plăti sume uriaşe pe căldură sau vor îngheţa de frig

Coşmar în capitală. Bucureştenii vor plăti sume uriaşe pe căldură sau vor îngheţa de frig

Îîncepând cu anul viitor, din februarie, ajutorul de încălzire pe care în acest moment se dă sub formă de subvenţie de la bugetul Primăriei nu va mai fi aplicabil. “Din...

Administratorul special al RADET: Valorificarea energetică a deşeurilor reprezintă o prioritate pentru producerea de energie termică

Administratorul special al RADET: Valorificarea energetică a deşeurilor reprezintă o prioritate pentru producerea de energie termică

Modernizarea CET-urilor Elcen necesită investiţii de aproximativ 1 miliard de euro, în timp ce pentru modernizarea întregului sistem centralizat de energie termică gestionat de RADET, în momentul de faţă, sunt...

Decizie majoră luată de Gabriela Firea

Decizie majoră luată de Gabriela Firea

Primarul general a atras atenţia asupra faptului că atât RADET cât şi ELCEN au acumulat de-a lungul anilor datorii istorice şi a apreciat că aceste entităţi economice trebuie să treacă...

Șomerii bucureșteni se sinchisesc prea puțin de ofertele AMOFM. Bate vântul în agențiile de ocupare a forțelor de muncă | EVZ EXCLUSIV

Șomerii bucureșteni se sinchisesc prea puțin de ofertele AMOFM. Bate vântul în agențiile de ocupare a forțelor de muncă | EVZ EXCLUSIV

Peste 23.000 de joburi sunt puse la bătaie în întreaga ţară, iar 3.524 sunt numai în Capitală. Cu toate acestea, bucureştenii nu se înghesuie să vină la angajare. Lipsa de...

Nicuşor Dan: Nu vom vota SRL-izarea Capitalei

Nicuşor Dan: Nu vom vota SRL-izarea Capitalei

Liderul USR, Nicuşor Dan, a anunţat că aleşii generali ai Uniunii Salvaţi România nu vor vota iniţiativa primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, de înfiinţare a 19 societăţi comerciale cu...

Aleşii generali ai Capitalei PNL au anunţat că nu votează SRL-izarea Capitalei

Aleşii generali ai Capitalei PNL au anunţat că nu votează SRL-izarea Capitalei

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a anunţat că aleşii generali liberali nu vor vota înfiinţarea celor 19 societăţi comerciale care ar urma să gestioneze activităţile principale ale Municipalităţii,...

Aleşii generali ai Capitalei ar putea decide astăzi SRL-izarea Capitalei

Aleşii generali ai Capitalei ar putea decide astăzi SRL-izarea Capitalei

Consilierii Generali ai Capitalei vor discuta astăzi înfiinţarea a 19 societăţi comerciale care ar urma să gestioneze serviciile vitale ale Capitalei. Mai mult, tot firme aflate în subordinea Municipalităţii ar...

PANICĂ din nou la metrou! Staţia de metrou Berceni a fost EVACUATĂ

PANICĂ din nou la metrou! Staţia de metrou Berceni a fost EVACUATĂ

Stația de metrou Berceni a fost cuprinsă de panică după ce mecanicul unui tren de metrou a primit de la călători informaţia despre existenţa unui colet suspect, din motive de...

Se strâng semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului general al Capitalei. Cine se află în spatele acestei acţiuni

Se strâng semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului general al Capitalei. Cine se află în spatele acestei acţiuni

Mai mulţi bucureşteni strâng semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a Gabrielei Firea din funcţia de primar general al Capitalei, dar şi a primarilor de sector şi a consiliilor...

Publicitatea stradală ar putea deveni un lux în Capitală

Publicitatea stradală ar putea deveni un lux în Capitală

Aleşii generali ai Capitalei discută mâine înfiinţarea unei societăţi comerciale care să gestioneze publicitatea stradală din Capitală. Panourile publicitare, mash-urile şi bannerele ar putea fi mult mai puţine şi tariful...

Gabriela Firea: Licitaţiile făcute de instituţiile aflate în subordinea Municipalităţii nu au fost tocmai transparente

Gabriela Firea: Licitaţiile făcute de instituţiile aflate în subordinea Municipalităţii nu au fost tocmai transparente

Edilul-şef al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că au fost câteva companii private abonate la acest mare buget al Capitalei, de-a lungul anilor, şi că nu au avut posibilitatea mai mulţi...

Bucureștiul, așa cum n-a mai fost văzut vreodată. O parte din istoria Capitalei, surprinsă de-a lungul deceniilor într-o FOTO GALERIE de colecție

Bucureștiul, așa cum n-a mai fost văzut vreodată. O parte din istoria Capitalei, surprinsă de-a lungul deceniilor într-o FOTO GALERIE de colecție

Bucureştiul vremurilor trecute era un oraş cu totul și cu totul diferit în comparaţie cu ceea ce putem vedea în zilele noastre. Micul Paris avea ceva din eleganța marilor Capitale...

Gabriela Firea, fotografiată în brațele unui bărbat celebru. Scena a fost surprinsă în centrul Capitalei. Imaginile nu mai au nevoie de CUVINTE

Gabriela Firea, fotografiată în brațele unui bărbat celebru. Scena a fost surprinsă în centrul Capitalei. Imaginile nu mai au nevoie de CUVINTE

Piața Universității va fi, pe parcursul următoarelor două săptămâni, locația unde se va desfășura Târgul de Mărțișor. Evenimentul “București, capitala iubirii“ va fi organizat de Primăria Capitalei Ieri, de Dragobete,...