Sărbătorile Pascale în Capitală. Centru Bucureștiului devine un imens festival

Sărbătorile Pascale în Capitală. Centru Bucureștiului devine un imens festival

Bucureștenii care vor să iasă din casă după masa de Paște au mai multe posibilităţi de petrecere atât în aer liber, dar și în mall-uri. Astfel, Primăria Capitalei anunţă că în centrul orașului oamenii vor avea parte de un târg tradiţional, dar și de un loc special dedicate copiilor, la Piaţa Constituţiei

Tradiţiile vin pe Calea Victoriei

Primăria Capitalei anunţă că în centrul orașului, pe Calea Victoriei, vor fi amplasate peste 100 de căsuţe cu produse autentice românești: obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă, ceramică și bunătăţi culinare din toate colţurile ţării. Festivalul va dura trei zile, între 15 și 17 aprilie, iar bulevardul va fi închis traficului auto între Piaţa Victoriei și Piaţa George Enescu. Stadurile vor fi deschise zilnic, între orele 10.00 și 20.00.

Concerte: duminică – folclor, luni – muzică pop

Bucureștenii vor avea parte și de concerte în perioada sărbătorilor. Sâmbătă, începând cu ora 19.30, seara va fi dedicată muzicii clasice. Astfel, la Piaţa Constituţiei vor concerta Matei Ioachimescu & Cvartetul Passione, Camerata Regală și Corul Filarmonicii George Enescu. Prima zi de Paște este dedicată folclorului, pe scena din faţa Palatului Parlamentului urmând să evolueze Orchestra Națională „Valahia”, sub bagheta maestrului dirijor Marius Zorilă. Zilele de festival se încheie cu seara de concerte pop – Lidia Buble, Vunk, Holograf, Carla’s Dreams din a doua zi de Paște.

Două mall-uri din București rămân deschise de Paște

În perioada Sărbătorilor Pascale, majoritatea magazinelor, dar și a centrelor comerciale sunt închise, excepţie făcând centrele comerciale AFI Cotroceni și Promenda. Astfel, în 16 aprilie, magazinele, restaurantele, cafenele și zone de distracţie sunt deschise în cadrul celor două mall-uri. Totodată, hipermarketul Auchan din AFI Cotroceni este deschis în ziua de Paște în intervalul orar 14.00-23.00. Cinematografele sunt deschise în toate centrele comerciale care au asemenea facilităţi, începând cu ora 14.00.

Copiii învaţă să picteze ouă la Piaţa Constituţiei

Cei mici se vor putea bucura de o paletă diversificată de ateliere cu intrare gratuită, care se vor desfășura zilnic, într-un foișor special amenajat din Piața Constituției. Programul activităților cuprinde: ateliere de face painting, ateliere de colaje, ateliere de construit ouă decorate de Paște, ateliere de realizat coșuri de răchită ornate sau ateliere de construit copaci din hârtie. De asemenea, în fiecare zi, trenulețul și caruselul îi așteaptă pe copiii dornici de aventuri, în intervalul 10.00 – 20.00.