Evenimentul Zilei > Actualitate > Cele mai valoroase 186 de hectare din Bucureşti vor fi păzite de Rangeri
Cele mai valoroase 186 de hectare din Bucureşti vor fi păzite de Rangeri

Cele mai valoroase 186 de hectare din Bucureşti vor fi păzite de Rangeri

În cei peste 20 de ani cât a fost neglijată, zona Lacului Văcărești din Bucureşti a fost recucerită de natură. Locul, cunoscut în prezent și ca "Groapa Văcărești", este alimentat de izvoare subterane, care au permis creșterea unei vegetații diverse și a unor viețuitoare, ca păsări (peste 95 de specii), între care stârci, egrete, cormorani, pescăruși, lebede, lișițe, rațe sălbatice, muscarul negru, animale acvatice ca șerpi de apă, tritoni, dar și vulpi, iepuri, vidre și bizami, care supraviețuiesc într-un ecosistem stabil. În anul 2014, au fost fotografiate mai multe exemplare de vidră (Lutra lutra) specie protejată.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a semnat contractul de atribuire în administrare, pentru următorii zece ani, a Parcului Natural Văcărești din Bucuresti către Asociația cu același nume aflată în colaborare cu Primăria Capitalei. În continuare, ca prim pas, Asociația trebuie să înființeze structura de administrare a Parcului.

”Atribuirea Parcului Natural Văcărești către un administrator este momentul care încheie întregul proces derulat de minister în ultimii 5 ani, pentru declararea primului parc urban din România și a celui mai mare din Europa Continentală. Practic, din acest moment poate începe elaborarea planului de management al ariei naturale protejate. Acest plan va veni inclusiv cu propuneri de amenajare a Parcului Natural pentru ca populația să se bucure de un spațiu de recreere unic în România. Mă aștept ca Parcul Natural Văcărești să devină un reper turistic natural pentru întreaga țară, dar și pentru turiștii străini și o resursă de spațiu verde pe care fiecare dintre aceștia să o aprecieze”, spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Potrivit specialiștilor, Parcul Natural Văcărești va fi o componentă majoră a infrastructurii verzi-albastre a orașului și va contribui decisiv la biodiversitatea acestuia, îmbunătățirea calității aerului și reducerea temperaturilor în zonă. În același timp, Parcul oferă oportunități pentru dezvoltarea activităților de cercetare și eco-turism.

”Este important de menționat că, prin contractul pe care l-am semnat, Delta dintre blocuri va fi pusă în pază, rangerii urmând să asigure atât monitorizarea stării de conservare a speciilor, cât și supravegherea arealului, pentru a se evita producerea de evenimente nedorite, cum, din păcate, au avut loc în anii anteriori”, spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului. Reamintim că Parcul Natural Văcărești  are o suprafață de 186 ha și adăpostește 97 de specii de păsări și mamifere.

Istoria lacului Văcăreşti

Lacul Văcărești din București a fost conceput ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița. Ca și Lacul Morii, care însă a fost finalizat, Lacul Văcărești trebuia să facă parte din sistemul hidrologic de apărare a Bucureștiului împotriva inundațiilor. Lucrările au început în anul 1986, ocazie cu care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești, dar au fost sistate după 1989, astfel că, în prezent, a rămas unul din marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste, potrivit wikipedia.ro

Lacul Văcărești a fost umplut o singură dată cu apă din Dâmbovița. Costurile pentru pomparea apei sunt foarte mari și, prin urmare, această soluție de aducere a apei din Dâmbovița este nefiabilă. Soluția tehnică ar fi ca apa să fie adusă gravitațional din râul Argeș, de la 27 de km de București, via Lacul Mihăilești. Acest lac de acumulare se află la 14 km în sud-vestul Bucureștiului pe șoseaua București–Alexandria, la intrare în localitatea Mihăilești. Are o lungime de 8 km, o lățime maximă de 3 km și adâncimea maximă de 22 metri. În acest scop, au fost realizați 14 km de canal însă, după abandonarea lucrărilor, nu se preconizează investiții pentru restul de 13 km.

Licitaţie controversată pentru un parc de distracţii

Imediat după alegerile din 2000, Tony Mikhael, cetățean australian de origine libaneză, a propus guvernului PSD condus de Adrian Năstase construirea unui complex de agrement pe cuva lacului Văcărești, care urma să reunească un hipodrom, un teren de golf, un centru de conferințe, un centru expozițional, un hotel, o zonă rezidențială și câteva cazinouri.

După doi ani de "tras sfori" printre membrii guvernului Năstase, în octombrie 2002, Tony Mikhael câștiga licitația pentru proiect, iar la 23 ianuarie 2003 încheia contractul de concesiune a terenului, pe 49 de ani, redevența, de numai 0,28 dolari/mp/an, urmând să se plătească începând cu al patrulea an de la data semnării contractului, în ciuda faptului că, pentru terenurile din zona Văcărești, foștii proprietari intentaseră deja statului peste 100 de procese, multe dintre acestea ajungând și la Curtea Internațională de Justiție.

Proiectul nu s-a materializat, dar situația juridică a terenului a rămas în continuare neclarificată. Prin HG nr. 385/27 mai/2015, Statul Român redevine proprietar și administrator al zonei în condițiile în care firma SC Royal Romanian Corporation  SA deținută de Tony Michael nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel că a intervenit rezilierea contractului, în conformitate cu prevederile statuate la art. XII din contractul de concesiune