PREMIERĂ: Londra anunță CÂT este dispusă să PLĂTEASCĂ pentru Brexit
Pentru prima oară de la referendum, guvernul britanic a avansat o cifră a facturii de Brexit pe care este gata să o achite pentru ieșirea din UE. După 23 iunie...
Brexit este un cuvânt compus din „Britain” (Marea Britanie) și „Exit” (Ieșire) reprezentând retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE).
Brexit a avut loc oficial la ora 23:00 GMT pe 31 ianuarie 2020. Regatul Unit, care a aderat la precursorul UE, Comunitățile Europene (CE), la 1 ianuarie 1973, este singurul stat membru care s-a retras din UE, deși anterior teritoriile Algeriei (fosta parte a Franței) au părăsit CE în 1976, iar Groenlanda (parte a Regatului Danemarcei) a părăsit CE în 1985.
În urma Brexitului, legislația UE și Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu mai au întâietate asupra legislației britanice, dar Regatul Unit rămâne obligat din punct de vedere juridic prin obligațiile din diversele tratate pe care le are cu alte țări din întreaga lume, inclusiv multe cu statele membre ale UE și chiar cu UE însăși.
Legea privind retragerea din Uniunea Europeană din 2018 menține legislația relevantă a UE ca legislație internă, pe care Regatul Unit o poate modifica sau abroga.
UE și instituțiile sale s-au dezvoltat treptat după înființarea lor. Pe tot parcursul perioadei de apartenență britanică, în Regatul Unit au existat grupuri eurosceptice, care se opuneau unor aspecte ale UE și ale predecesorilor săi.
Guvernul pro-CE condus de prim-ministrul laburist Harold Wilson a organizat un referendum privind continuarea apartenenței la CE în 1975, în care 67,2% au votat pentru rămânerea în cadrul blocului comunitar.
În ciuda opoziției politice crescânde a unei minorități de politicieni britanici față de continuarea integrării europene care viza o „uniune tot mai strânsă” între 1975 și 2016, în special din partea facțiunilor Partidului Conservator din anii 1980-2000, nu au mai avut loc alte referendumuri pe această temă.
Pentru prima oară de la referendum, guvernul britanic a avansat o cifră a facturii de Brexit pe care este gata să o achite pentru ieșirea din UE. După 23 iunie...
Theresa May a decis, libera circulaţie a cetăţenilor UE în Regatul Unit va lua sfârşit în luna martie a anului 2019. A spus-o purtătorul de cuvânt al premierului britanic. Cu...
Scoţia a cerut ca scotchul să fie reglementat în legislaţia Regatului Unit, pentru a proteja industria whiskeyului după Brexit. Secretarul economic scoţian, Keith Brown, în special, a formalizat o cerere...
Mick Jagger revine în atenția opiniei publice, odată cu lansarea a două melodii noi! Legendarul solist abordează subiecte politice în noile sale single-uri, în care deplânge actuala situașie a Angliei!...
În martie 2019 când se va finaliza ieșirea Regatului Unit din cadrul forului comunitar, este prevăzut să se încheie libera circulație a lucrătorilor dintre UE și UK. „Libera circulație...
Ministrul britanic al comerţului Liam Fox a afirmat că susţine un acord de tranziţie care să înlesnească ieşirea Marii Britanii din UE, dar acesta ar trebui să se încheie înainte...
Tensiunea între UE și Marea Britanie nu a dispărut, acest lucru fiind confirmat de unul dintre cei mai importanți oameni care participă la negocieri. Negociatorul- șef al UE pentru Brexit,...
Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a cerut Marii Britanii ca la următoarea rundă de negocieri, prevăzută pentru sfârşitul lui august, să aducă clarificări cu privire la „factura” pentru Brexit...
Guvernul britanic a avertizat că, în cazul în care negocierile de Brexit cu UE iau o turnură proastă, va trimite înapoi deșeurile radioactive în Europa. Marea Britanie are cel mai...
Autorul articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care Marea Britanie a cerut ieșirea din Uniunea Europeană solicită ca Brexitul să fie anulat, întrucât va avea efecte „dezastruoase” pentru...
La 17 iulie a început cea de a doua rundă de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru Brexit, respectiv prima rundă cu adevărat productivă, după ce acum o...
Timp de patru zile, reprezentanții Marii Britanii și ai UE au ca teme de discuție drepturile cetăţenilor, acordul financiar şi frontiera cu Irlanda de Nord. Aceasta este prima rundă de...
Franța și Germania au dezvăluit, săptămâna trecută, planul lor de a dezvolta un npi proiect de construire a unui avion de luptă, depășindu-și astfel rivalitățile, pentru a întări securitatea europeană....
Preţul micului dejun al unei familii britanice se va scumpi cu trei lire, din cauza creşterilor preţurilor ingredientelor importate, precum sucul spaniol, untul francez sau baconul danez. Preţul micului dejun...
Guvernul Suediei anunță că analizează varianta de aderare la uniunea bancară a UE, luând exemplul autorităților din Danemarca, țară care a anunțat că analizează această variantă. Ministrul suedez al Piețelor...
Negociatorul şef al Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, s-a declarat extrem de dezamăgit în ceea ce privește statutul cetățenilor Uniunii Europene în Marea Britanie. Potrivit Agerpres, el afirmă că Marea...
Procedura de retragere a Marii Britanii din uniunea Europeană ar putea fi anulată din cauza unei erori tehnici, avertizează Eluned Morgan, unul dintre cei mai importanți politicieni laburiști. Baroneasa a...
Unul dintre cei mai mari actori români şi-a exprimat părerea în legătura cu activitatea politicienilor, numindu-i pe aceştia „prostituate”. „Percepţia politicului e în zona asta. Sunt nişte prostituate, se prostituează...
Muncitorii străini o iau la fugă după Brexit, acestea sunt semnalele. Aproape 50% din personalul străin cu înaltă calificare se gândeşte să părăsească Regatul în următorii 5 ani. Ţările unde...
Theresa May are și varianta unui Brexit fără fără să achite nimic, dacă Bruxelles-ul nu îi oferă un acord corect de ieșire din Uniune. Institute for Economic Affairs (IEA) cu...