autostrada

Primul kilometru de tunel forat pe Autostrada Piteşti-Sibiu. Actualul stadiu al proiectului

Primul kilometru de tunel forat pe Autostrada Piteşti-Sibiu. Actualul stadiu al proiectului

Lucrările la Autostrada Piteşti-Sibiu sunt în plină desfășurare. Potrivit secretarului de stat Irinel Scrioşteanu,  primul kilometru din cele două tuneluri a fost săpat. Acestea sunt localizate pe lotul 4 al drumului,...

Autostrada Moldovei are finanțarea asigurată. A fost votat acordul cu Banca Europeană de Investiții

Autostrada Moldovei are finanțarea asigurată. A fost votat acordul cu Banca Europeană de Investiții

Autostrada Moldovei (A7) are fondurile asigurate, pentru lucrările de construcție, până la Siret, la granița cu Ucraina. Camera Deputaților a aprobat acordul de finanţare între România şi Banca Europeană de...

România va avea încă un drum de mare viteză. S-a deschis licitația pentru studiul de fezabilitate

România va avea încă un drum de mare viteză. S-a deschis licitația pentru studiul de fezabilitate

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că a făcut „un pas important” pentru realizarea Drumului Expres Cluj - Dej. Proiectul nu a ajuns nici măcar la faza studiu de fezabilitate....

Autostrada Moldovei. De când se va circula pe primii kilometri

Autostrada Moldovei. De când se va circula pe primii kilometri

Luni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de la Autostrada Moldovei (A7), pe lotul 1 al tronsonului Ploiești-Buzău. Cu această ocazie a transmis și...

Crima de pe autostrada A1. Cetățeanul turc, criză de plâns la expertiza psihiatrică

Crima de pe autostrada A1. Cetățeanul turc, criză de plâns la expertiza psihiatrică

Ies la iveală noi detalii legate de cazul femeii găsite tranșate lângă autostrada A1. Turcul acuzat de crimă a început să plângă și să urle în timpul expertizei psihiatrice, iar...

Marcel Ciolacu, detalii despre cea mai așteptată autostradă din România

Marcel Ciolacu, detalii despre cea mai așteptată autostradă din România

Primul tronson din Autostrada Moldovei, Buzău – Focşani, va fi deschis circulaţiei în acest an, dar per total, în 2024 vor fi disponibili 148 de kilometri din acest drum de...

Încep lucrările la „Autostrada Urșilor”. Proiectul Lugoj-Deva trebuia să fie terminat în 2016

Încep lucrările la „Autostrada Urșilor”. Proiectul Lugoj-Deva trebuia să fie terminat în 2016

Sorin Grindeanu a anunțat că vor începe lucrările la tronsonul lipsă din autostrada Lugoj-Deva. Tronsonul are o lungime de nouă kilometri, între localitățile Marginea și Holdea. Cel mai controversat proiect...

Promisiuni electorale la Timișoara. Primii kilometri din Autostrada Moldovei inaugurați în toamnă

Promisiuni electorale la Timișoara. Primii kilometri din Autostrada Moldovei inaugurați în toamnă

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că, în această toamnă vor fi inaugurați primii kilometri din Autostrada A7. Totodată, a declarat că încep lucrările pe ultimul tronson din A1.  ...

Noua autostradă din România. Data la care va fi dată în folosință

Noua autostradă din România. Data la care va fi dată în folosință

Traficul de pe litoral s-ar putea schimba semnificativ în următorii ani. După o perioadă îndelungată de așteptare, românii vor putea vedea acest proiect concretizat. Documentația pentru Autostrada Litoralului a fost trimisă...

Valea Oltului, „blocată” din cauza lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești. Restricții de circulație

Valea Oltului, „blocată” din cauza lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești. Restricții de circulație

Lucrările la  Autostrada Sibiu-Pitești aduc restricții de circulație pe Valea Oltului, conform Ministerului Transporturilor(MT). Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu, din Ministerul Transporturilor (MT), anunță începerea execuției lucrărilor la prima...

Autostrada A1 intră în reparații capitale. Lucrările de modernizare vor dura patru ani

Autostrada A1 intră în reparații capitale. Lucrările de modernizare vor dura patru ani

Autostrada A1 București - Pitești ar urma să intre în reparații capitale, potrivit unui act normativ trimis Guvernului de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Reabilitatea celor 42 de kilometri...

Crima de pe A1. Cetățeanul turc scos din arest pentru reconstituire

Crima de pe A1. Cetățeanul turc scos din arest pentru reconstituire

Crima de pe A1 este în continuare în atenția autorităților. Autorul crimei de pe autostrada A1 de săptămâna trecută a fost astăzi scos din arest pentru a participa la reconstituire....

Ce se întâmplă cu Autostrada peste Carpați. Când va fi gata primul tunel forat pe ruta Pitești-Sibiu

Ce se întâmplă cu Autostrada peste Carpați. Când va fi gata primul tunel forat pe ruta Pitești-Sibiu

Lucrările pentru autostrada A1 Sibiu – Pitești se desfășoară în prezent cu dificultate. Aceasta este prima autostradă care va străpunge muntele. Mai exact va avea primul tunel rutier la nivel...

Autostrada de centură a Capitalei prinde contur: Lucrările pe șantierul lotului 3 au ajuns la 63%

Autostrada de centură a Capitalei prinde contur: Lucrările pe șantierul lotului 3 au ajuns la 63%

Autostrada de centură a Capitalei prinde contur. Anunțul a fost făcut de șeful CNAIR, Cristian Pistol. Acesta spune că antreprenorul grec a început montarea grinzilor pe pasajul de pe A0...

Trafic deviat pe Autostrada A1, în localitatea Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu

Trafic deviat pe Autostrada A1, în localitatea Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu

Trafic deviat pe Autostrada A1. Este vorba de porțiunea aflată în localitatea Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu. Iar traficul va fi deviat până pe 26 aprilie pe bretele laterale construite în proximitatea...

Se deschide încă un tronson din Autostrada Bucureștiului. Când se vor finaliza lucrările

Se deschide încă un tronson din Autostrada Bucureștiului. Când se vor finaliza lucrările

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că săptămâna viitoare va fi deschisă circulația pe încă 13 km din semi-inelul sudic al Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), între DN5 și...

România poate rata un prim proiect de autostradă finanțat prin PNRR. Motivele care au dus la blocaj

România poate rata un prim proiect de autostradă finanțat prin PNRR. Motivele care au dus la blocaj

Proiectul de autostradă cu tuneluri din vestul României, cel mai așteptat tronson, se află încă departe de a fi demarat. Asociația Pro Infrastructură consideră că există riscul ca acesta să...

Un nou cutremur în Taiwan. Clădirile din capitala Taipei s-au zguduit din nou

Un nou cutremur în Taiwan. Clădirile din capitala Taipei s-au zguduit din nou

Un cutremur s-a produs în această dimineață în insula Taiwan, potrivit informațiilor furnizate de autorități. Cel mai probabil este vorba despre o replică a seismului de miercurea trecută.   Clădirile...

Crima de lângă A1. Noi date despre cadavrul găsit în saci de la Primăria S5

Crima de lângă A1. Noi date despre cadavrul găsit în saci de la Primăria S5

Crima de lângă A1. Anchetatorii încearcă să identifice o femeie al cărei cadavru a fost descoperit lângă A1. Corpul neînsuflețit a fost găsit de un tractorist. Potrivit unor surse, indiciile...

Promisiune incredibilă despre Autostrada Moldovei: până la sfârșitul anului

Promisiune incredibilă despre Autostrada Moldovei: până la sfârșitul anului

Sorin Grindeanu a anunțat că Autostradă de la Focşani la Buzău va fi gata până la sfârşitul acestui an. Sunt 13 loturi pe Autostrada A7, de la Ploieşti până la...