Ce se pune în Republica Moldova, în coșul pentru biserică, de Înviere
- Nicolae Comănescu
- 4 mai 2024, 17:37
Pregătirile pentru Înviere au ajuns pe ultima sută de metri și în Republica Moldova. Credincioșii îngrijesc, de asemenea, și coșul cu care merg la biserică.
Sâmbăta Paştelui este marcată de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce ating punctul culminant al încercărilor creştinilor din timpul Postului Paştelui. Toate aceste datini marchează încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii.
Conform tradițiilor din popor, în această zi se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale și încheie curățenia de Paște. Cei care nu au reușit să vopsească ouăle în Joia Mare, le pot pregăti acum, alături de cozonaci, pască, drob și friptura de miel.
Pe lângă mâncarea pe care gospodinele o prepară, oamenii își pregătesc haine noi și curate, pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere. De asemenea, se mai spune că ziua de Paște trebuie să îi prindă pe oameni cu haine noi. Din acest motiv, femeile trebuie să aibă cel puțin o cămașă nouă, iar bărbații, o pălărie.
Tradiții și obiceiuri în noaptea de Înviere
De asemenea, tot în această zi, credincioșii au voie să spele rufe, pentru ca noaptea de Înviere să îi prindă cu haine curate.
Pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul, se spune că oasele și resturile de la miel trebuie îngropate la rădăcina unui măr sau al unui păr sănătos.
La rândul său, coaja de la ouăle consumate în ziua de Paște trebuie îngropate în pământ, pentru că apără vitele de deochi. În plus, fetele nemăritate care vor păstra cojile de ou vor grăbi căsătoria.
Conform tradiției, sâmbătă spre duminică oamenii nu trebuie să doarmă, pentru a li se împlini toate dorințele. Acum se deschid cerurile, iar Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi dorești, spune tradiția.
Se face un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii, oamenii merg la biserică, la slujbă. Alteori, focul este întreţinut de flăcăi până în zori.
Ce trebuie să conțină coșul dus la biserică
Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele celor decedați vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.
De asemenea, tot în noaptea de Înviere, oamenii nu trebuie să doarmă sub nicio formă, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înăuntrul fiinţei şi nu-i poate îndeplini dorințele.
Gospodinele pregătesc un coș cu bucate, pe care urmează să îl ducă la biserică pentru a-l sfinți. Fiecare coș trebuie să conțină câte puțin din bucatele pe care oamenii le-au pregătit pentru masa de Paște, alături de o lumânare albă aprinsă, dar și de o ramură de busuioc.
În coș se întinde un ştergar curat şi se așează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, o bucată de slănină, drob, zahăr, făină, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc și friptură de miel, conform unica.md.