Pelerinajul la Mecca, soldat cu sute de victime
Cel puţin 717 persoane au murit şi cel puţin 805 au fost rănite într-o busculadă, produsă ieri la Mina, în apropierea oraşului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită. Este cewl...
Arabia Saudită, oficial Regatul Arabiei Saudite, este o țară din Asia de Vest. Situată în centrul Orientului Mijlociu, acoperă cea mai mare parte a Peninsulei Arabice și are o suprafață de aproximativ 2.150.000 km2 (830.000 mile pătrate), fiind a cincea cea mai mare țară din Asia, cea mai mare din Orientul Mijlociu și a douăsprezecea ca mărime din lume.
Se învecinează cu Marea Roșie la vest; Iordania, Irak și Kuweit la nord; Golful Persic, Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite la est; Oman la sud-est; și Yemen la sud. Golful Aqaba din nord-vest separă Arabia Saudită de Egipt și Israel.[15][16] Arabia Saudită este singura țară cu o coastă atât de-a lungul Mării Roșii, cât și al Golfului Persic, iar cea mai mare parte a terenului său este formată din deșert arid, câmpii, stepă și munți.
Capitala și cel mai mare oraș este Riad; alte orașe importante sunt Jeddah și cele două orașe sfinte din Islam, Mecca și Medina. Cu o populație de aproape 32,2 milioane de locuitori, Arabia Saudită este a patra cea mai populată țară din lumea arabă.
Cel puţin 717 persoane au murit şi cel puţin 805 au fost rănite într-o busculadă, produsă ieri la Mina, în apropierea oraşului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită. Este cewl...
Arestat în 2012, când încă era minor, pentru că a participat la o manifestaţie împotriva puterii, Riyad Ali Mohammed al-Nimr, în vârstă de 21 de ani acum, va fi EXECUTAT...
În septembrie 2015, trupul unui sirian de trei ani a fost găsit plutind pe malurile Mării Mediterane. Fotografia băiatului a devenit rapid virală, iar lumea a răspuns cu proteste masive...
Al Ahli, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, a reușit să acceadă în semifinalele Ligii Campionilor Asiei, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, gruparea iraniană Naft Teheran, cu 2-1....
Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat că țările europene sunt vinovate de actuala situație creată de afluxul de imigranți ilegali, acuzându-le în același timp de susținerea teroriştilor din Siria. "Problema...
Gruparea saudită Al Ittihad, pregătită de Ladislau Boloni, va renunța mai mult ca sigur și la serviciile lui Lucian Sânmărtean, după despărțirea de Lukasz Szukala, ajuns ulterior în Turcia, la...
Combinația de alianțe și rivalități contra naturii fac din Yemen o adevărată bombă cu ceas, care poate detona întreaga lume. Un bun cunoscător al realităților din Arabia Saudită afirma: „Pentru...
Tot mai mulţi lideri occidentali fac apel la negocieri cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic şi a pune capăt războiului civil din Siria, din...
Președintele american Barack Obama îl va primi, azi, la Casa Albă, pe regele saudit Salman bin Abdulaziz Al Saud, în prima și mult amânata lor întrevedere, temele abordate urmând să...
Arabia Saudită a intrat într-o nouă eră: acceptă candidatura femeilor la viitoarele alegeri locale. Măsura este, însă, considerată insuficientă de către progresişti şi inacceptabilă de către conservatori. Femeile saudite au...
Ministrul de Externe al Australiei, Julie Bishop, a cerut statelor europene să efectueze lovituri aeriene împotriva Statului Islamic (SI) cu scopul de a opri criza refugiaţilor care asaltează Europa. Julie...
A împlinit 61 de ani pe 7 august. În 21 noiembrie, când va fi eliberat, se vor împlini exact treizeci de ani de când FBI i-a pus cătușele în fața...
Arabia Saudită a ajuns la „performanța” de a tăia un cap la două zile. Printre executați se află inclusiv copii și handicapați. Regimul de la Riad a executat cel puțin...
Statele Unite sunt fără egal, atunci când vine vorba despre analiza şi controlul surselor de capital ale Statului Islamic. Dar… Într-un material postat de curând pe site-ul Centrului Francez de...
După semnarea acordurilor 5+1 cu Iranul privind controlul activităților nucleare civile, acceptarea inspecțiilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și controlul siturilor presupuselor activități și cercetări nucleare militare din Iran, Teheranul...
Washingtonul și Moscova par să fi căzut de acord cum să stingă incendiul din Orient, însă puzzle-ul este foarte complicat. Folosindu-se de bazele puse de acordul de la Viena privind...
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Statele Unite ar trebui să coopereze cu președintele sirian Bashar Al-Assad pentru a combate ISIS și că pentru distrugerea teroriștilor este...
La un an de la crearea Statului Islamic, surprinde în continuare lipsa unei reacții viguroase a Occidentului, și mai ales a Statelor Unite. Să fie vorba de un complex de...
Cel puţin 15 persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite într-un atac terorist care a vizat joi o moschee şiită din Arabia Saudită, informează Al Jazeera. Atentatul...
Un bărbat din Arabia Saudită, care a fost condamnat la moarte pentru uciderea unui compatriot, a fost decapitat cu sabia luni la Al – Ihsa, în estul Arabiei Saudite. Informaţia...