Moldova, în PERICOL! „Cum poate fi DAT JOS Vladimir Putin”
Vladimir Putin are în acest moment o poziție fragilizată de războiul din Ucraina și de criza economică. Fostul său prim-ministru, devenit acum unul dintre cei mai mari adversari ai lui...
Alegerile politice sunt procesul prin care cetățenii dintr-o țară sau o regiune aleg reprezentanții lor în guvern sau în alte funcții publice.
Acestea pot include alegeri pentru funcții precum președinte, prim-ministru, parlament, guvernul regional sau local, primar sau consilieri locali.
Alegerile politice sunt, de obicei, organizate periodic, și pot fi libere și egale, dar uneori sunt influențate sau chiar controlate de către guverne sau grupuri de putere. Scopul acestor alegeri este de a permite cetățenilor să aleagă reprezentanții lor și să-și exprime dorințele și preocupările prin intermediul votului.
Vladimir Putin are în acest moment o poziție fragilizată de războiul din Ucraina și de criza economică. Fostul său prim-ministru, devenit acum unul dintre cei mai mari adversari ai lui...
Prăpastia apărută între clasa politică și cetățenii României se adâncește cu fiecare zi care trece. Reacțiile scandalos de lente, neconvingătoare, lipsite de vlagă, debile ale președintelui Klaus Iohannis la tot...
Sătenii din Republica Moldova muncesc din greu pentru economia ţării lor şi se gândesc la alegerile din toamna anului 2015. Cele mai FRUMOASE POLIŢISTE au făcut furori pe Internet....
Partidul ungar de extremă-dreaptă Jobbik a ieşit învingător duminică în alegeri legislative parţiale, care i-au adus primul loc în parlament. Rezultatele oficiale ar putea fi anunţate abia joi după numărarea...
Într-un comunicat, Marine Le Pen a anunțat miercuri că „se va opune” candidaturii tatălui său în regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur în alegerile regionale care vor avea loc în decembrie. Jean-Marie Le...
Premierul Victor Ponta a declarat că discuția despre anticipate la care s-au referit mai mulți lideri din PNL ar fi "o gogoașă". El a atras atenția că orice scrutin de...
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi consideră că premierul Victor Ponta trebuie să înţeleagă că dreptul la vot nu este „o lozincă”, asa cum a declarat in noiembrie 2014, şi să deblocheze...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că românii din diaspora care vor dori să voteze, vor fi nevoiţi să se înscrie în Registrul Electoral. "Aşa cum au susţinut foarte...
Curtea de Apel Cluj obligă Guvernul României să organizeze alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, la sesizarea PNL Cluj. CJ Cluj...
Expert Forum a lansat, astăzi, un raport despre oportunitatea introducerii votului electronic prin internet. Raportul a fost întocmit în urma unei vizite de documentare și ale mai multor întâlniri cu...
Conducerea PSD a decis, astăzi, ca senatorul Nicolae Moga să preia funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PSD Constanţa, după recenta demisie din această funcţie a primarului Radu Mazăre. "Domnul...
Scriitorul Mircea Cărtărescu a scris pe contul său de Facebook, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a senatorului PSD Dan Șova, că „nu se mai poate cu...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a lăsat să se înțeleagă că, în 2018, în locul său ar putea să vină o altă persoană, relatează agenţia de presă Ria Novosti. Locatarul de...
Michel Platini a fost reales, astăzi, prin aclamaţii, în fruntea UEFA, în cadrul celui de-al 39-lea Congres al forului european, care a avut loc la Viena (Austria). Este pentru a...
Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia a confirmat victoria din primul tur a Irinei Vlah în cadrul alegerilor din regiune, acumulând un număr de 32.543 voturi, ceea ce ar însemna 51,01...
Israelienii îşi aleg, astăzi, noul parlament într-un scrutin cu rezultate incerte, care va arăta dacă încă îl mai vor pe Benjamin Netanyahu ca prim-ministru sau dacă a sunat ora schimbării...
Victor Ponta a declarat duminică seară că, în opinia sa, Guvernul are șanse să reziste până la alegerile legislative din anul 2016. Premierul s-a arătat optimist în privința șanselor partidului...
Simone Gbagbo, fosta primă Doamnă din Coasta de Fildes, a fost condamnată la 20 de ani de în închisoare pentru rolul jucat în violenţele ce au urmat alegerilor din 2010....
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că există „un efort uriaş, la nivel mondial” ca el să piardă alegerile de săptămâna viitoare din ţara sa. Postul de radio al armatei,...
Federaţia Rusă se implică direct în procesul electoral din Găgăuzia prin susţinerea financiară şi promovarea deschisă a unui anumit candidat, a denunţat, ieri, preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi liderul...