alegeri

Alegerile politice sunt procesul prin care cetățenii dintr-o țară sau o regiune aleg reprezentanții lor în guvern sau în alte funcții publice.

Acestea pot include alegeri pentru funcții precum președinte, prim-ministru, parlament, guvernul regional sau local, primar sau consilieri locali.

Alegerile politice sunt, de obicei, organizate periodic, și pot fi libere și egale, dar uneori sunt influențate sau chiar controlate de către guverne sau grupuri de putere. Scopul acestor alegeri este de a permite cetățenilor să aleagă reprezentanții lor și să-și exprime dorințele și preocupările prin intermediul votului.

Cine va fi noul președinte al Academiei Române?

Cine va fi noul președinte al Academiei Române?

Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Române, s-a stins din viață duminică. În ianuarie 2018 vor avea loc alegeri pentru desemnarea noului conducător. Trei candidați se află în cursă Academicianul Ionel-Valentin Vlad,...

Un document care confirmă un adevăr de mult ştiut: SRI s-a implicat în campania electorală pentru prezidenţialele din 2014. România lui Cristoiu

Un document care confirmă un adevăr de mult ştiut: SRI s-a implicat în campania electorală pentru prezidenţialele din 2014. România lui Cristoiu

Dintre cei angajați în bătălia pentru scoaterea Serviciilor Secrete din bătălia politică, parte din Războiul dus de o mică parte a societății noastre cu Statul paralel, cel care a infectat...

Putin şi-a blocat principalul CONCURENT la ALEGERILE prezidenţiale

Putin şi-a blocat principalul CONCURENT la ALEGERILE prezidenţiale

Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunţat că Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, nu poate candida la alegerile prezidenţiale, el având o condamnare penală neanulată. Aleksei Navalnîi...

Dodon nu slăbește ATACURILE la adresa lui Băsescu: „Vrea lichidarea statului nostru”

Dodon nu slăbește ATACURILE la adresa lui Băsescu: „Vrea lichidarea statului nostru”

Președintele Igor Dodon a spus, într-o postare pe Facebook, că dacă ar fi avut împuternicirile necesare l-ar fi declarat demult persona non grata în Republica Moldova pe fostul șef al...

Bomba Catalană NU a fost DEZMORSATĂ. 5 concluzii ale unui uriaş EŞEC al Madridului

Bomba Catalană NU a fost DEZMORSATĂ. 5 concluzii ale unui uriaş EŞEC al Madridului

Premierul spaniol Mariano Rajoy a mizat pe organizarea unor alegeri anticipate rapide pentru a readuce ordinea în regiune. Nu a reuşit. Separatiştii catalani şi-au păstrat majoritatea absolută în parlamentul regional...

SE RUPE SPANIA? Alegeri regionale decisive, azi, în CATALONIA

SE RUPE SPANIA? Alegeri regionale decisive, azi, în CATALONIA

Aproximativ 5,5 milioane de catalani cu drept de vot sunt chemaţi joi la urne pentru a decide dacă separatiştii urmează să rămână la putere în regiunea lor, la două luni...

Alegerile din CATALONIA: Votul de joi va avea IMPLICAȚII imense dincolo de granițele regiunii

Alegerile din CATALONIA: Votul de joi va avea IMPLICAȚII imense dincolo de granițele regiunii

Rezultatele scrutinului regional de joi din Catalonia sunt încă indecise, campania electorală fiind la final, scrie presa internațională. Alegerile organizate în această săptămână în Catalonia vor schimba peisajul politic viitor...

Trump LUPTĂ CU STATUL PARALEL în SUA. Dezvăluiri de ultimă oră ale unui fostului ofițer SRI, Daniel Dragomir

Trump LUPTĂ CU STATUL PARALEL în SUA. Dezvăluiri de ultimă oră ale unui fostului ofițer SRI, Daniel Dragomir

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a organizat duminică o conferinţă de presă, al cărei scop principal a fost lansarea iniţiativei civice România 3.0. În plan secundar, Dragomir a subliniat încă...

DA, BĂSESCU VA CANDIDA! Asta, da, lovitură în politică! Ştirea este în toate cancelariile din Europa

DA, BĂSESCU VA CANDIDA! Asta, da, lovitură în politică! Ştirea este în toate cancelariile din Europa

Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova ar putea candida la alergerile parlamentare de anul viitor din Moldova. Planurile fostului președinte al României au...

Țarul Putin denunță ingerința Rusiei în alegerile din SUA drept „o invenție”

Țarul Putin denunță ingerința Rusiei în alegerile din SUA drept „o invenție”

Putin a anunțat, ieri, că va candida ca independent la prezidențialele din 2018. Nu are emoții, pe bună dreptate, că nu va rămâne încă șase ani la Kremlin. Și a...

Donald Trump - un diliu la Casa Albă? România lui Cristoiu

Donald Trump - un diliu la Casa Albă? România lui Cristoiu

A trecut ca nourul pe cerul din poezia eminesciană vestea care a tulburat America: La alegerile pentru Senat din Alabama, candidatul republican Roy Moore a pierdut în fața celui democrat,...

Alegerile din Catalunia: președinte în exil, vicepreședinte în închisoare și separatiștii rupți în două. Pulsul planetei

Alegerile din Catalunia: președinte în exil, vicepreședinte în închisoare și separatiștii rupți în două. Pulsul planetei

Alegerile din Catalunia, determinate de Guvernul spaniol după declararea unilaterală a independenței, anunță cea mai ciudată situație posibilă. Mai întâi, separatiștii s-au rupt în două, secesioniști și constituționaliști, respectiv cei...

Băsescu anunță APOCALIPSA PSD: Guvernarea e ABULICĂ! Partidul a PIERDUT deja viitoarele ALEGERI!”

Băsescu anunță APOCALIPSA PSD: Guvernarea e ABULICĂ! Partidul a PIERDUT deja viitoarele ALEGERI!”

Deși PSD a câștigat cu un scor zdrobitor alegerile din 2016, acum partidul lui Dragnea ar risca o veritabilă apocalipsă electorală, susține fostul președinte Traian Băsescu, la România TV, avertizând...

Preşedintele a INTERZIS opoziţiei să PARTICIPE la ALEGERILE prezidenţiale

Preşedintele a INTERZIS opoziţiei să PARTICIPE la ALEGERILE prezidenţiale

La alegerile prezidenţiale, care vor avea loc anul viitor, principalele partide de opoziţie nu vor avea voie să participe. Decizia a fost luată de contestatul preşedinte al Venezuelei, Nicolas Maduro,...

Băsescu despre anticipate: Clientela PSD îi votează chiar dacă sunt în pușcărie

Băsescu despre anticipate: Clientela PSD îi votează chiar dacă sunt în pușcărie

Fostul președinte Traian Băsescu a explicat, duminică seară, că politicienii care vorbesc de alegeri parlamentare anticipate sunt „copii”. Liderul PNL Ludovic Orban afirmase vinerea trecută că liberalii vor susține soluţia...

11 DECEMBRIE 2000. 17 ani de când Ion Iliescu a ajus președinte a doua oară

11 DECEMBRIE 2000. 17 ani de când Ion Iliescu a ajus președinte a doua oară

Azi se împlinesc 17 ani de când Ion Iliescu, fost demnitar comunist, devenea președinte al României pentru a doua oară. Unii spun că, ținând cont de faptul că fusese președinte...

PNL vrea ALEGERI ANTICIPATE. Orban: „PSD și-a mințit electoratul”

PNL vrea ALEGERI ANTICIPATE. Orban: „PSD și-a mințit electoratul”

Ludovic Orban, președintele PSD, a declarat sâmbătă că partidul său va susține toate demersurile pentru declanșarea alagerilor anticipate. „PSD nu mai are legitimitate, PSD și-a mințit electoratul”, a spus Ludovic...

Stânga, gata de negocieri cu dreapta, pentru formarea unei Marii Coaliții în Germania. Martin Schulz, reales președinte al SPD

Stânga, gata de negocieri cu dreapta, pentru formarea unei Marii Coaliții în Germania. Martin Schulz, reales președinte al SPD

Social-democrații nemți au votat pentru a începe negocierile care pot duce la formarea unui nou guvern de coaliție. Peste 80% dintre delegați au votat ca Martin Sculz să rămână liderul...

Rusia Gate din SUA va împinge România să fie și mai maidaneză cu Federația Rusă. România lui Cristoiu

Rusia Gate din SUA va împinge România să fie și mai maidaneză cu Federația Rusă. România lui Cristoiu

Vineri, 1 decembrie 2017. Toate agențiile de presă la nivel de planetă difuzează, în regim de Breaking News, această știre: „Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al...

ANUNŢ-“SURPRIZĂ” al lui Vladimir PUTIN

ANUNŢ-“SURPRIZĂ” al lui Vladimir PUTIN

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidenţiale care se vor defăşura anul viitor în luna martie. 'Îmi anunţ candidatura...