alegeri

Alegerile politice sunt procesul prin care cetățenii dintr-o țară sau o regiune aleg reprezentanții lor în guvern sau în alte funcții publice.

Acestea pot include alegeri pentru funcții precum președinte, prim-ministru, parlament, guvernul regional sau local, primar sau consilieri locali.

Alegerile politice sunt, de obicei, organizate periodic, și pot fi libere și egale, dar uneori sunt influențate sau chiar controlate de către guverne sau grupuri de putere. Scopul acestor alegeri este de a permite cetățenilor să aleagă reprezentanții lor și să-și exprime dorințele și preocupările prin intermediul votului.

Biden, contestat în Partidul Democrat

Biden, contestat în Partidul Democrat

Biden, contestat în Partidul Democrat. Chiar dacă sondajele nu arată bine pentru acesta, strategii democrați sunt supărați pe campania președintelui Joe Biden pentru a rămâne în funcție. Biden, contestat în...

Putin, mișcare neașteptată legată de alegeri. Decizia îi surprinde pe ruși

Putin, mișcare neașteptată legată de alegeri. Decizia îi surprinde pe ruși

Liderul de la Kremlin are planuri mari legate de viitorul Rusiei. Vladimir Putin nu se dezice de scaunul de șef suprem al statului nici în următorii ani. Liderul de la...

Crin Antonescu îl vede departe pe Eduard Hellvig. Profeție despre o posibilă carieră politică

Crin Antonescu îl vede departe pe Eduard Hellvig. Profeție despre o posibilă carieră politică

Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a exprimat duminică laude la adresa lui Eduard Hellvig, despre care a spus că și-a clădit o carieră solidă și deține toate calitățile necesare...

PNL, umăr la umăr cu AUR în preferințele românilor. Sondaj intern

PNL, umăr la umăr cu AUR în preferințele românilor. Sondaj intern

PNL este aproape la egalitate, în marja de eroare, cu AUR, partidul lui George Simion, în preferințele electorale ale românilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Liberalii sunt cotați cu...

Ponta nu vrea să candideze pentru București. Pe cine ar vrea în locul lui Nicușor Dan

Ponta nu vrea să candideze pentru București. Pe cine ar vrea în locul lui Nicușor Dan

Victor Ponta, fostul premier PSD nu-și dorește funcția de primar general, în locul lui Nicușor Dan. El spune că nu se pricepe la administrarea problemelor din Capitală. În schimb, are...

Alegeri în Moldova. Comunistul pro-rus Ion Ceban, reales la Primăria Chișinău

Alegeri în Moldova. Comunistul pro-rus Ion Ceban, reales la Primăria Chișinău

Alegeri locale în Moldova, Actualul primar al orașului Chișinău, Ion Ceban a acumulat cele mai multe voturi, conform rezultatelor numărate în 304 din cele 305 secții de votare. Comisia Electorală...

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, văzuți de Crin Antonescu: Până una alta, par a nu se trăda

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, văzuți de Crin Antonescu: Până una alta, par a nu se trăda

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre relaţia PSD-PNL. Acesta a creionat portretul lui Nicolae Ciucă, dar și pe al lui Marcel Ciolacu. Fostul preşedinte al PNL, Crin...

Trump îl devansează pe Biden în cinci state în care ultimul a câştigat alegerile prezidenţiale

Trump îl devansează pe Biden în cinci state în care ultimul a câştigat alegerile prezidenţiale

Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, fostul preşedinte Donald Trump îl devansează pe Biden în 5 state-cheie. Ex-preşedintele Donald Trump îl devansează pe Biden. Cu exact un an...

Alegeri în Republica Moldova. Număr record de candidaţi pentru Primăria Chişinău. Cine sunt favoriţii

Alegeri în Republica Moldova. Număr record de candidaţi pentru Primăria Chişinău. Cine sunt favoriţii

Alegeri în Repunlica Moldova. 28 de candidaţi s-au înregistrat în cursa pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău. Alegeri în Republica Moldova. Un număr record de candidaţi pentru funcţia de...

Alegeri pe timp de război, în Ucraina. Volodimir Zelenski este indecis

Alegeri pe timp de război, în Ucraina. Volodimir Zelenski este indecis

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ia în considerare „argumentele pro şi contra” organizării alegerilor prezidenţiale în primăvara anului viitor, a declarat vineri ministrul său de externe Dmitro Kuleba, citat de Reuters....

Rareș Bogdan confirmă. PNL a decis să meargă separat de PSD la alegeri

Rareș Bogdan confirmă. PNL a decis să meargă separat de PSD la alegeri

PNL va merge independent de PSD în toate cele patru cicluri de alegeri programate pentru anul viitor, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, vineri. Rareș Bogdan a confirmat astfel decizia...

Nicolae Ciucă dă de înțeles că va fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale 2024

Nicolae Ciucă dă de înțeles că va fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale 2024

În concluzia unei reuniuni a Partidului Național Liberal desfășurată la Sinaia, Nicolae Ciucă a dat de înțeles că el va fi candidatul partidului pe care îl conduce la alegerile prezidențiale...

Nicolae Ciucă va fi prezidențiabilul PNL. Alegerile prezidențiale, obiectivul principal al liberalilor. Update

Nicolae Ciucă va fi prezidențiabilul PNL. Alegerile prezidențiale, obiectivul principal al liberalilor. Update

Nicolae Ciucă va fi viitorul candidat al PNL pentru alegerile prezidențiale, conform unor surse interne. Politicianul ar fi confirmat că dorește acest lucru răspunzând unei întrebări venite de la colegii...

Update. PNL a decis în unanimitate: „Prin noi înșine” la alegeri. Adio liste comune cu PSD

Update. PNL a decis în unanimitate: „Prin noi înșine” la alegeri. Adio liste comune cu PSD

PNL își evaluează opțiunile electorale pentru anul viitor, în condițiile în care sondajele de opinie nu arată tocmai bine, după doi ani de guvernare cu PSD. Analiza va porni de...

Tensiuni între PNL și PSD. Nicolae Ciucă exclude listele comune la alegeri

Tensiuni între PNL și PSD. Nicolae Ciucă exclude listele comune la alegeri

Decizia liberalilor de a merge separat de PSD la alegeri a creat deja controverse. PNL a trast noi direcții de acțiune în interiorul partidului, precum și în raport cu Partidul...

Eduard Hellvig: România are nevoie de axe puternice, care să îi definească un loc solid în spațiu

Eduard Hellvig: România are nevoie de axe puternice, care să îi definească un loc solid în spațiu

Fostul șef al SRI a lansat un atac la adresa Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Mai mult, acesta i-a transmis șefului Executivului un mesaj acid. Eduard Hellvig a ironizat acțiunile...

Marcel Ciolacu îl pune la punct pe CTP. Lecția dată de premier

Marcel Ciolacu îl pune la punct pe CTP. Lecția dată de premier

Premierul a reacționat după ce renumitul jurnalistă l-a criticat în repetate rânduri. Șeful Guvernului a precizat că nu îi permite lui Cristian Tudor Popescu să jignească pe credincioșii din România....

Piedone nu va candida la Primăria Capitalei. Anunț oficial al umaniștilor

Piedone nu va candida la Primăria Capitalei. Anunț oficial al umaniștilor

Cristian Popescu Piedone, primarul PUSL al Sectorului 5, va fi candidatul umaniștilor pentru Sectorul 5, a anunțat PUSL într-un comunicat de presă. Umaniștii dezmint astfel o știre apărută recent, potrivit...

Donald Trump scapă de un contracandidat incomod. Mike Pence se retrage din cursa prezidențială

Donald Trump scapă de un contracandidat incomod. Mike Pence se retrage din cursa prezidențială

Donald Trump a scăpat de un candidat incomod după ce fostul său vicepreședinte, Mike Pence, a hotărât să se retragă din cursa republicană pentru desemnarea candidatului prezidențial, Odată cu retragerea...

Rareș Bogdan a zugrăvit relația dintre PSD și PNL:  Nu stăm de drag. Nici noi cu ei, nici ei cu noi

Rareș Bogdan a zugrăvit relația dintre PSD și PNL: Nu stăm de drag. Nici noi cu ei, nici ei cu noi

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL a declarat că liberalii nu îi iubesc pe PSD-işti, nici aceştia pe ei, dar că în contextul actual, cu război în Ucraina, cu un conflict în...