„Azi fiind o zi cu soare, m-am gândit la tine”! Celebra introducere, devenită clasică pentru că se repeta de milioane de ori, s-ar putea să redevină actualitate. Era formula folosită de mai toţi flăcăii patriei noastre, RSR, luaţi obligatoriu la oaste, un an şi patru luni la „terestru”, un an şi „patru anotimpuri” la marină, pentru a-şi începe scrisorile de dragoste trimise soţiilor sau iubitelor rămase acasă.

Mai era şi „tereu’”, adică armată cu termen redus, ăia deştepţii, care intraseră la facultate şi prindeau mai repede cum să-ţi aperi patria culegând porumbul toamna, făcând interminabile marşuri la mai bine de 200 de ani după ce se inventase maşina şi fratele ei mai mare, camionul, şi bătând pas de defilare „să moară râma la 10 centimetri sub pământ”, după cum ordonau urlând „caporalii şi sergenţii, care-au chinuit băieţii”. 

        Tot în actualitate s-ar putea să revină şi bodegile de pe lângă unităţile militare, de unde, tixite de proaspeţi rezervişti care nu mai avuseseră răbdare să ajungă să se îmbete de bucurie acasă, răsunau mai întâi celebrul „Hai libi” şi apoi: „Adio arme, şi voi cazarme, adio grade şi voi umeri înstelaţi / De voi să aibă, să aibă parte, numai copii de comandanţi”. Nici celebrul cântec ostăşesc: „Stau, în unitate / Fac târş pe coate” nu mai era de actualitate.

        Toate acestea au coborât în uitare, odată cu desfiinţarea armatei obligatorii.

S-a terminat şi cu militarii în termen, care au fost înlocuiţi cu militari pe bază de contract. Adică militari profesionişti. Restul găştii, la epilat gleznuţele şi la Untold sau Neversee. Ăsta, da progres! Standarde NATO. Alte cerinţe. Teatre de război. Adică, parafrazându-l pe Caragiale, „Până când să n-avem şi noi răniții noștri? Anglia-şi are răniții săi, Franţa-şi are răniții săi, în fine, oricare naţiune, oricare popor,” ... Și i-am avut, morţi sau mutilaţi pe viaţă, pe te miri unde în lumea asta largă, unde obligaţiile de apartenenţi la NATO ne-au chemat. Iar porumbul şi-l culeg singuri fermierii, nu mai face parte din instrucţia de front.

        La sfârşitul acestei săptămâni, o veste crâncenă a venit să tulbure această rânduială nouă şi să anunţe reinstaurarea celei vechi, care s-ar putea să lase vestitele festivaluri pomenite anterior fără o parte însemnată de participanţi, iar saloanele de înfrumuseţare fără clienţii care să-şi epileze gleznuţele. Căci gleznuţele epilate nu se potrivesc deloc cu bocancii cazoni.

        Despre ce este vorba.

Zilele trecute a fost prăvălit peste noi un val de îngrijorare. Personalităţi precum Rob Bauer, preşedintele Consiliului Militar al NATO, general sir Patrik Sanders, şeful statului major din Marea Britanie, Grant Shapps, ministrul Apărării din Marea Britanie, Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania vorbesc foarte serios despre necesitatea ca populaţia ţărilor NATO să fie pregătită pentru un conflict militar. Adică, elaborarea de către guvernele statelor membre, a unor ghiduri de supravieţuire a cetăţenilor (Suedia are deja unul pentru cel puţin 36 de ore), dar şi luarea în calcul a reintroducerii stagiului militar obligatoriu.

        Toate îngrijorările astea vin în legătură cu conflictul din Ucraina, iar pe noi ne privesc mai tare decât pe alţii, pentru că avem graniţă comună cu statul aflat în conflict armat.

Se deduce de aici că începe să se pună în practică ameninţarea doar enunţată până acum, că dacă va cădea Ucraina, care după mai bine de 400 de zile de război greu, nu se ştie dacă şi cât va mai rezista, Rusia va ataca în cotinuare ţări membre NATO.

        Aşa că tinerii au început să-şi întrebe părinţii şi bunicii despre cum era în armată, iar aceştia să le povestească, aducându-şi aminte de câte o întâmplare legată de vreun caporal, sergent sau ofiţer, cu care ori se îmbătase crunt adormind în postul de pază, ori îi târâse pe coate câte un câmp întreg, pentru că voia să le arate cât e el de-al dracului şi că toţi depind de el. Nu lipseşte din meniul poveştii nici ceaiul cu bromură, ca să-ţi treacă de femei, să te gândeşti numai la instrucţie, dar şi „adunarea generală”, felul de mâncare necomestibil, un ghiveci amestecat cu orez, de la prânz, sau eternele macaroane goale de la cină. Plus masca de gaze, a cărei gentuţă se vindea bine la civili, pentru că o foloseau elevii în loc de ghiozdan ca să meargă la şcoală.

Avertizarea aceasta rostită de voci dintre cele mai autorizate, vine la nici o săptămână de când, de la Davos, ni s-a rostogolit în cap o altă ameninţare cruntă. Boala X!

De zece ori mai mortală decât covid. Încă nu există în realitate şi nici nu are un nume clar, boala X este un nume generic, dar precis că va exista în curând şi va declanşa o pandemie foarte mortală.

        Bubuială dinspre NATO! Seringa cu un nou vaccin ca un glonte şi sacii negri în care să fie îngropaţi fără haine cei răpuşi de noua molimă dinspre Davos! Toate rostogolite într-un foarte scurt interval de timp, în cârca oamenilor de rând. Un veritabil concurs de terorizat populaţia. Industria spaimei funcţionează din plin. Industrie menită să-l pună cu botul pe labe pe omul simplu. Să-l facă să înţeleagă că iniţiativa sa, gândirea liberă, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt desuete. Că fără grija statului, fără a-i urma ordinele, eşti mort fie de un glonte într-un conflict militar, fie de o molimă care va să vie.

        Anul acesta, în aproape jumătate de planetă, vor fi alegeri. Votul! Ce armă teribilă în mâna fiecărui om de rând.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.