Cum sunt distribuite locurile din PE între țări
Deputații din PE vor fi puțin mai înghesuiți în bănci după alegerile din 2024: hemiciclul va avea 15 locuri suplimentare, ajungând la un număr total de 720 de europarlamentari. Cum...
La fiecare cinci ani, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în Parlamentul European.
În alegerile europarlamentare, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în calitate de membri ai Parlamentului European (europarlamentari).
Parlamentul European este singura adunare transnațională din lume aleasă în mod direct. Europarlamentarii reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european.
Împreună cu reprezentanții guvernelor statelor UE, europarlamentarii dau formă și decid asupra noilor legi care influențează toate aspectele vieții din Uniunea Europeană, de la susținerea economiei la lupta împotriva sărăciei și schimbărilor climatice și la aspecte de securitate.
Europarlamentarii aduc temele importante politice, economice și sociale în centrul atenției și susțin valorile Uniunii Europene: respectarea drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept.
Parlamentul aprobă bugetul UE și supraveghează cheltuirea acestuia. De asemenea, alege Președintele Comisiei Europene, numește comisarii și îi poate trage la răspundere.
Deputații din PE vor fi puțin mai înghesuiți în bănci după alegerile din 2024: hemiciclul va avea 15 locuri suplimentare, ajungând la un număr total de 720 de europarlamentari. Cum...
Țări europene precum Norvegia, Islanda și Elveția au respins aderarea la UE, dar participă la Spațiul Economic European și la spațiul Schengen. Cum s-a format UE Alegerile pentru Parlamentul European...
Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie 2024 deschid un nou capitol pentru Uniunea Europeană. Deputații nou aleși în Parlamentul European vor lua o serie de măsuri esențiale cu privire la cine...
Alegeri 2024. Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că cei care nu au acte de identitate valabile să solicite deoarece se vor elibera inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, în contextul...
Autoritățile din Republica Moldova îi îndeamnă pe moldoveni să voteze la alegerile europarlamentare, dacă au cetățenia unui stat membru al UE. Cine și unde poate vota în Republica Moldova sau...
Cu câteva zile înainte de alegerile europene, președintele Emmanuel Macron și premierul său, Gabriel Attal, sunt omniprezenti în spațiul media, scrie Courrier International. Presa străină vede acest lucru ca pe...
Liderul extremist din Olanda, Geert Wilders, spera că va reuși să obțină un rezultat foarte bun la alegerile europarlamentare de anul acesta, însă primele rezutate arată că partidele pro-europene au...
Olanda este primul stat care a intrat în maratonul electoral. După prima zi de scrutin pentru europarlamentare, cursa se anunță una strânsă între alianţa de stânga-verzi şi partidul populistului anti-islam...
Europenii nu înțeleg că toate acțiunile pe care Rusia le întreprinde împotriva infrastructurii europene, mituind politicienii, intervenind în alegerile pentru Parlamentul European — reprezintă o agresiune împotriva întregii Uniuni Europene....
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Partidul Social...
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei...
Economia crește sub guvernarea PSDC și se reflectă și în rezultatele pozitive ale marilor agenți economici listați la Bursa de Valori București (BVB). Doar companii precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania,...
Sondaj București: Sebastian Burduja se apropie de victorie. Conform unui sondaj realizat de Jarding Global LLC, dintre cei care spun că vor merge sigur la vot, 26,4% ar vota pentru...
Update: Claudiu Târziu, co-președintele AUR, a venit în urmă cu ceva timp cu o reacție în privința dosarului privind semnăturile falsificate pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă la europarlamentare, acuzând că...
Alegerile pentru Parlamentul European sunt programate să se desfășoare pe 9 iunie, la finalul acestei săptămâni. Spre deosebire de ceea ce se petrece la locale, în cazul europarlamentarelor, românii pot...
În cursul dimineții de azi, europarlamentarul Eugen Tomac a susținut o conferință de presă, în contextul dezbaterilor privind europarlamentare din 9 iunie. Politicianul convinge basarabenii care dețin pașapoarte ale țărilor...
PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal și Banat. Partidul Național Liberal este pe primul loc la votul politic din Transilvania înaintea alegerilor locale din 9 iunie....
Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie. Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta...
PNL bate PSD în Moldova! PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot...
Președinta Maia Sandu a lansat o declarație pentru toți cetățenii Republicii Moldova, care dețin cetățenii ale statelor Uniunii Europene, prin care le solicită să participe la alegerile de duminică, 9...