acord

Acord desemnează, în esență, o înțelegere între două sau mai multe părți, care ajung la aceeași poziție asupra unei probleme, fie prin discuții, fie prin negociere. În limbaj juridic și diplomatic, „acordul” este un act prin care părțile își stabilesc drepturi și obligații reciproce (de exemplu, acord de colaborare, acord internațional), iar în vorbirea curentă înseamnă pur și simplu faptul că două persoane sunt de aceeași părere („suntem de acord”). Termenul mai poate apărea și în expresii precum „acord scris”, „acord verbal”, „a-și da acordul” (a consimți) sau „a ajunge la un acord” (a soluționa un diferend prin înțelegere).

Israelul CRITICĂ ridicarea de către Rusia a interdicţiei privind livrarea de rachete Iranului

Israelul CRITICĂ ridicarea de către Rusia a interdicţiei privind livrarea de rachete Iranului

Israelul a denunţat, luni, decizia Rusiei de a ridica interdicţia privind livrarea către Iran a sistemelor de rachete de tip S-300, în condiţiile în care continuă negocierile dintre Teheran şi...

ACORD NUCLEAR. Negociatorul iranian, primit ca un EROU pe străzile din Teheran

ACORD NUCLEAR. Negociatorul iranian, primit ca un EROU pe străzile din Teheran

Puterile globale au căzut de acord asupra unui acord cu Iranul. Negociatorul iranian, ministrul de Externe, Mohammad Javad Zarif, a fost primit ca un erou pe străzile din Teheran. Marile...

SUA și Iranul, departe de o reconciliere

SUA și Iranul, departe de o reconciliere

Reconcilierea dintre SUA şi Iran, în speranţa unei atenuări a conflictelor din Orientul Mijlociu, este un mare proiect al preşedintelui american Barack Obama, dar cei doi adversari sunt departe de...

Acord istoric la Lausanne. CRIZA NUCLEARĂ iraniană s-a ÎNCHEIAT

Acord istoric la Lausanne. CRIZA NUCLEARĂ iraniană s-a ÎNCHEIAT

Iranul şi statele din Grupul 5+1 , SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania, au ajuns la un acord privind programul nuclear iranian, joi, la Lausanne. „Există un acord...

Kiev-ul, acord cu Moscova: Ucraina primeşte gaze de la ruşi

Kiev-ul, acord cu Moscova: Ucraina primeşte gaze de la ruşi

Ministerul ucrainean al Energiei a anunţat joi că Ucraina a semnat un nou acord pentru cumpărarea de gaze naturale din Rusia în următoarele trei luni. Preţul este de 248 de...

Are Iranul instalații NUCLEARE ascunse în Coreea de Nord?

Are Iranul instalații NUCLEARE ascunse în Coreea de Nord?

Acordul nuclear al Washingtonului cu Teheranul depinde de inspecțiile agresive care ar trebui să aibă loc în Iran. Însă acesta ar putea dezvoltra un program secret în țara lui Kim...

„Opriți AXA Iran - Lausanne - Yemen!”

„Opriți AXA Iran - Lausanne - Yemen!”

Înțelegerea nucleară între puterile mondiale și Iran care pare să se contureze din negocierile care au loc la Lausanne confirmă „toate îngrijorările Israelului, și chiar mai mult de atât”, a...

Parlamentarii RUȘI s-au ÎNFURIAT pe UE. Ce acuzații aduc Occidentului

Parlamentarii RUȘI s-au ÎNFURIAT pe UE. Ce acuzații aduc Occidentului

Parlamentarii ruși au condamnat, vineri, decizia Uniunii Europene de a lega durata sancțiunilor economice împotriva Rusiei de aplicarea deplină a acordurilor de la Minsk privind pacea în estul Ucrainei. Președintele...

Germania ATACĂ acordul între Rusia şi regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud

Germania ATACĂ acordul între Rusia şi regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud

Germania a condamnat, vineri, o serie de acorduri semnate, miercuri, între Rusia şi regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, care pun "sub semnul întrebării integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei". "Cu...

UE pune din nou pe masă conflictul din UCRAINA

UE pune din nou pe masă conflictul din UCRAINA

Părţile implicate în conflictul din estul Ucrainei trebuie să respecte în întregime acordul de la Minsk, anunţă proiectul declaraţiei finale a summitului UE privind relaţiile cu Rusia şi Ucraina, desfăşurat...

Președintele ucrainean a prezentat un proiect de lege privind acordarea unui statut special zonelor rebele

Președintele ucrainean a prezentat un proiect de lege privind acordarea unui statut special zonelor rebele

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a prezentat un proiect de lege privind acordarea unui statut special raioanelor, oraşelor şi satelor din zonele rebele din regiunile Doneţk şi Lugansk. Potrivit punctului 4...

Sancțiunile impuse Rusiei nu vor fi ridicate

Sancțiunile impuse Rusiei nu vor fi ridicate

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a precizat că sancțiunile impuse Rusiei vor fi de durată, în ciuda presiunilor făcute de mai multe țări europene care doresc ușurarea acestora „Să crezi...

CRIZA DIN UCRAINA. Separatiştii susţin că au încheiat RETRAGEREA ARMAMENTULUI GREU de pe LINIA FRONTULUI

CRIZA DIN UCRAINA. Separatiştii susţin că au încheiat RETRAGEREA ARMAMENTULUI GREU de pe LINIA FRONTULUI

Separatiștii proruși din estul Ucrainei au anunțat, sâmbătă, că au încheiat retragerea armamentului greu de la linia frontului în cadrul acordurilor de pace semnate la Minsk, la 12 februarie. Prin...

Klaus Iohannis a acordat Drapelul de Luptă Bazei Militare de la Deveselu

Klaus Iohannis a acordat Drapelul de Luptă Bazei Militare de la Deveselu

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acordarea Drapelului de luptă Bazei Militare 99 Deveselu. Anunțul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială. Acordul bilateral dintre România și SUA privind amplasarea...

Cine nu va avea voie să își facă TATUAJE

Cine nu va avea voie să își facă TATUAJE

Ministerul Sănătății, la inițiativa Uniunii Tatuatorilor din România (UTR), a lansat anul trecut un proiect menit să reducă riscul de transmitere a bolilor în saloanele de tatuaj. Astfel bolnavii cu...

Victor Ponta: Nu exclud un nou acord cu FMI, dar va trebui să aibă o altă viziune

Victor Ponta: Nu exclud un nou acord cu FMI, dar va trebui să aibă o altă viziune

Premierul a declarat, la România TV, că nu exclude eventualitatea unui al treilea acord cu Fondul Monetar Internaţional, însă acesta va trebui să aibă la bază o altă viziune decât...

Puterile europene, de acord cu SUA că este nevoie de o "REACȚIE PUTERNICĂ" in cazul incalcarii acordului de la Minsk

Puterile europene, de acord cu SUA că este nevoie de o "REACȚIE PUTERNICĂ" in cazul incalcarii acordului de la Minsk

Barack Obama, Francois Hollande, Angela Merkel, David Cameron, Matteo Renzi și Donald Tusk au convenit, marți, în cadrul unei videoconferințe, că este nevoie de o "reacție puternică" în cazul nerespectării...

OSCE nu poate verifica retragerea armamentului greu din UCRAINA

OSCE nu poate verifica retragerea armamentului greu din UCRAINA

Misiunea specială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a recunoscut incapacitatea de a verifica retragerea armamentului greu din zona tampon în estul Ucrainei care separă trupele ucrainene...

OBAMA cere Congresului să nu impună noi sancțiuni Iranului. Premierul ISRAELIAN va cere azi americanilor contrariul

OBAMA cere Congresului să nu impună noi sancțiuni Iranului. Premierul ISRAELIAN va cere azi americanilor contrariul

Iranul ar trebui să accepte să-și înghețe activitatea nucleară sensibilă, cel puțin pentru un deceniu, dacă vrea să încheie un acord cu SUA, a spus președintele Barack Obama. Totuși, se...

Parlamentul GERMAN a aprobat extinderea acordului de împrumut pentru GRECIA

Parlamentul GERMAN a aprobat extinderea acordului de împrumut pentru GRECIA

Parlamentul german a aprobat, cu o majoritate covârşitoare, extinderea programului de ajutor pentru Grecia. Din cele 587 de voturi exprimate, 542 de parlamentari au votat pentru prelungirea cu patru luni,...