suceava

Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, din Bucovina, România.

Se află între Europa Centrală (mai ales din punct de vedere cultural și istoric în conceptul german Mitteleuropa) respectiv cea de Est precum și în regiunile istorice Bucovina și Moldova.

Localitatea se află în sud-estul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni) respectiv nord-estul României. Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de vărsarea în Siret.

Municipiul Suceava este unul dintre cele mai vechi și importante orașe istorice ale României, datând din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu târziu, din 1388), în prezent fiind tranzitat de drumul european E85 (DN2), care asigură legătura rutieră cu București, față de care se află la 432 km. Magistrala CFR 500 străbate orașul, care este nod feroviar, de aici desprinzându-se linia ferată către Transilvania.

Un concurent de la "Vocea României" a murit înecat chiar sub privirile soţiei | VIDEO

Un concurent de la "Vocea României" a murit înecat chiar sub privirile soţiei | VIDEO

Dramă în sânul a două familii din municipiul Suceava, după ce doi tineri care ieşiseră împreună cu soţiile şi mai mulţi prieteni au sfârşit înecaţi. Unul dintre ei era un...

Accident în Vatra Dornei. O fetiţă de 11 ani a sărit din maşina aflată în mers

Accident în Vatra Dornei. O fetiţă de 11 ani a sărit din maşina aflată în mers

La un pas de o tragedie a fost o fetiţă din Vatra Dornei, judeţul Suceava. Luată la ocazie de un sibian, micuţa n-a mai avut răbdare ca şoferul maşinii în...

CRIMĂ. Fiul şi-a omorât mama în bătaie

CRIMĂ. Fiul şi-a omorât mama în bătaie

O seară în familie, presărată cu alcool, s-a sfârşit tragic pentru o femeie de 51 de ani din comuna suceveană Coşna. Mariana T. A fost lovită cu pumnii şi picioarele...

O ambulanţă care transporta o gravidă a luat foc

O ambulanţă care transporta o gravidă a luat foc

O autosanitară care aparține staţiei Suceava a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) a luat foc în timp ce se afla în misiune. Pe lângă şofer, în autosanitară de afla o...

Peste patru kilometri de parapeţi metalici, furaţi în judeţul Suceava

Peste patru kilometri de parapeţi metalici, furaţi în judeţul Suceava

Muncitori de la Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc aflaţi la lucrările de întreţinere de primăvară a drumului naţional DN 17, au constatat că platbanda metalică de fixare a glisierelor...

Ortacul care şi-a pus Crucea de unul singur

Ortacul care şi-a pus Crucea de unul singur

Toader Aioanei, minerul care s-a prăpădit ieri într-o deflagraţie la mina Crucea, din Suceava, avea 42 de ani şi alţi doi până la pensie. Încărcătura pe care o montase i-a...

Mihai Guriţă dă probe ca hamal în Suceava!

Mihai Guriţă dă probe ca hamal în Suceava!

Fostul fotbalist de la Oţelul Galaţi, cel care l-a "pensionat" pe Gică Popescu, a fost salvat de patima alcoolului şi lucrează la o firmă de transport. Caravana Cupei "Hagi-Danone" s-a...

Gheorghe Flutur, gata să pornească a doua revoluţie portocalie de la Suceava. Elena Udrea a dat startul campaniei electorale

Gheorghe Flutur, gata să pornească a doua revoluţie portocalie de la Suceava. Elena Udrea a dat startul campaniei electorale

Gheorghe Flutur i-a declarat lui Emil Boc, astăzi, la Suceava, că este pregătit pentru declanşarea celei de a doua revoluţii portocalii. "Domnule preşedinte Emil Boc, în 2004, de aici (n.r....

Ploile au făcut 20 morţi în România. 11.000 de oameni evacuaţi în Neamţ

Ploile au făcut 20 morţi în România. 11.000 de oameni evacuaţi în Neamţ

20 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din ultimele zile. Dintre acestea, şase au fost din Botoşani, judeţ în care s-a înregistrat şi un nivel neobişnuit de precipitaţii: 163...

Judeţul Suceava, în top la şcoli neautorizate

Judeţul Suceava, în top la şcoli neautorizate

Aproape jumătate din şcolile româneşti nu vor fi gata pentru a-şi primi elevii pe 15 septembrie. Situaţia nu este nouă nici pentru părinţi, dar nici pentru autorităţi, care se laudă...

Suceava, răvăşită de codul galben

Suceava, răvăşită de codul galben

Judeţele din nordul Moldovei au fost cele mai afectate de vijeliile şi ploile de ieri noapte. Un număr de 16 localităţi din judeţul Suceava au fost afectate de ploile abundente...