SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

COVID-19 circula în SUA încă din anul 2019. Ce dezvăluie mostrele de sânge colectate de cercetători

COVID-19 circula în SUA încă din anul 2019. Ce dezvăluie mostrele de sânge colectate de cercetători

Noul coronavirus circula în SUA încă din anul 2019, conform unui nou studiu efectuat de o echipă de cercetători. Noul coronavirus a infectat cetățeni americani încă din anul 2019. Un...

Gafele lui Joe Biden la Summitul G-7 stârnesc râsul liderilor mondiali. VIDEO

Gafele lui Joe Biden la Summitul G-7 stârnesc râsul liderilor mondiali. VIDEO

Gafele președintelui SUA Joe Biden i-au făcut pe liderii G-7 să se amuze pe seama lui. Dar nu a fost numai una, tot turneul european fiind presărat cu momente de...

Cruciadă împotriva „plăcintei cu mere”. Corectitudinea politică a intrat și în bucătărie

Cruciadă împotriva „plăcintei cu mere”. Corectitudinea politică a intrat și în bucătărie

Plăcinta cu mere este produsul „capitalismului de război” al Occidentului, care a înrobit popoare din întreaga lume și a comis acte de genocid. Aceasta este ultima cruciadă pornită de ideologii...

Dramele afganilor după plecarea armatei SUA. Lacrimile care nu se văd la TV

Dramele afganilor după plecarea armatei SUA. Lacrimile care nu se văd la TV

Armata Statelor Unite se retrage din Afganistan și se așteaptă să o facă până pe 11 septembrie, la cea de-a 20-a aniversarea a atacurilor din 11 septembrie, care au dus...

Încă o victimă pe lista morților suspecte din preajma familiei Clinton. Jurnalistul care a dezvăluit întâlnirea secretă a fost găsit mort

Încă o victimă pe lista morților suspecte din preajma familiei Clinton. Jurnalistul care a dezvăluit întâlnirea secretă a fost găsit mort

Moartea bizară a jurnalistului Christopher Sign a provocat o explozie a teoriilor conspirației legate de Bill Clinton și soția sa Hillary. E vorba despre așa-numita Clinton Body Count, o teorie...

Reacţia Ambasadei SUA despre desfiinţarea SIIJ: E treaba Guvernului şi a Parlamentului

Reacţia Ambasadei SUA despre desfiinţarea SIIJ: E treaba Guvernului şi a Parlamentului

Însărcinatul de afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, a declarat luni că după decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) – care a hotârât la 18 mai...

De ce a decis Vladimir Putin să dea ochii cu Joe Biden, după ce a fost numit ucigaș

De ce a decis Vladimir Putin să dea ochii cu Joe Biden, după ce a fost numit ucigaș

Vladimir Putin va participa la o întâlnire extrem de importantă cu Joe Biden, iar de la Kremlin au fost anunțate motivele pentru care președintele Rusiei vrea să să-l întâlnească pe...

Japonia, una dintre marile puteri ale lumii, stă dezastruos la un capitol esențial. Vor profita principalii rivali?

Japonia, una dintre marile puteri ale lumii, stă dezastruos la un capitol esențial. Vor profita principalii rivali?

Pușca standard pentru un soldat tinde să fie printre cele mai vechi echipamente militare. Trupele terestre și aeriene ruse folosesc variante ale unei puști proiectate în anii 1970, armata Statelor...

Harta arată unde se duce fiecare picătură de apă în Statele Unite. Un proiect care vrea să responsabilizeze oamenii

Harta arată unde se duce fiecare picătură de apă în Statele Unite. Un proiect care vrea să responsabilizeze oamenii

Majoritatea oamenilor se gândesc doar când nu au destulă sau dispare. Acum, pe măsură ce California și alte state din vestul SUA se îndreaptă spre o secetă severă și înrăutățită,...

Detaliile neștiute ale întâlnirii dintre Biden și regina Elisabeta a II-a

Detaliile neștiute ale întâlnirii dintre Biden și regina Elisabeta a II-a

Președintele american Joe Biden și prima doamnă Jill Biden se întâlnesc duminică după amiază cu regina Elisabeta a IIa, la Castelul Windsor. Cuplul va primi o gardă de onoare și...

Unul dintre cele mai cunoscute preparate americane are origini românești. Cum a cucerit sandvișul cu pastramă America

Unul dintre cele mai cunoscute preparate americane are origini românești. Cum a cucerit sandvișul cu pastramă America

Unul dintre cele mai consumate sandvișuri din America, cu pastramă, își are originile pe teritoriul României. De aici, a fost dus la New York și, mai apoi răspândit în toată...

Creșteri în cascadă ale prețurilor la mașini, inclusiv second hand. Și nu se vor opri

Creșteri în cascadă ale prețurilor la mașini, inclusiv second hand. Și nu se vor opri

Rezervele dealerilor auto au doar o fracțiune din vehiculele, atât noi, cât și second hand , pe care le aveau în mod obișnuit. Acest lucru duce la ridicarea prețurilor la...

SUA, în doliu. 13 morți după un nou atac armat

SUA, în doliu. 13 morți după un nou atac armat

SUA trăiesc un nou moment de panică generală după un atac armat soldat cu cel puțin 13 persoane moarte. Atacul armat a avut loc în Austin, Texas. Cel puţin 13...

Urgență de gradul zero. China grăbește legile pentru a contracara sancțiunile Statelor Unite

Urgență de gradul zero. China grăbește legile pentru a contracara sancțiunile Statelor Unite

China tocmai a adoptat o lege pentru a contracara sancțiunile altor state, ca răspuns la presiunea Statelor Unite și a Uniunii Europene, asupra comerțului tehnologiei. Persoanele fizice sau entitățile implicare...

SUA și China se ciocnesc dur înaintea G7. Chinezii neagă că Virusul a scăpat din Laboratorul Wuhan

SUA și China se ciocnesc dur înaintea G7. Chinezii neagă că Virusul a scăpat din Laboratorul Wuhan

Statele Unite și China s-au ciocnit în discuțiile avute vineri, în timp ce președintele Joe Biden își făcea debutul internațional la summitul G7, administrația sa presând Beijingul asupra originii Covid,...

Îngrijorările Wasinghtonului. Cum vor desfășura trupele americane misiuni de combatere a terorismului în Afganistan după retragere

Îngrijorările Wasinghtonului. Cum vor desfășura trupele americane misiuni de combatere a terorismului în Afganistan după retragere

Pentagonul a început să ia în considerare solicitarea unei autorizații pentru a putea efectua atacuri aeriene în sprijinul forțelor de securitate afgane, în cazul în care Kabul sau al oraș...

Cu trei zile înaintea summit-ului Biden-Putin, Rusia a început exerciţii militare în Crimeea iar americanii trimit  un distrugător în Marea Neagră

Cu trei zile înaintea summit-ului Biden-Putin, Rusia a început exerciţii militare în Crimeea iar americanii trimit un distrugător în Marea Neagră

Rusia a început vineri o nouă serie de exerciţii militare în Crimeea, la care participă forţele aeriene ale Flotei ruse din Marea Neagră şi un regiment de sisteme antiariene şi...

Secretarul de stat al SUA a discutat probleme extrem de sensibile cu omologul din China. Ce reacție va avea Beijingul

Secretarul de stat al SUA a discutat probleme extrem de sensibile cu omologul din China. Ce reacție va avea Beijingul

O discuție pe teme foarte importante a avut loc între Anthony Blinken, secretarul de stat al SUA, și Yang Jiechi, omologul său care reprezintă China. Anthony Blinken, secretarul de stat...

Angela Merkel îl va vizita pe Joe Biden la Casa Albă. Ce teme vor dezbate

Angela Merkel îl va vizita pe Joe Biden la Casa Albă. Ce teme vor dezbate

Angela Merkel se va deplasa în SUA, luna viitoare, în urma unei invitații înaintate de președintele Joe Biden. Angela Merkel se va deplasa la Washington, pe 15 iulie, în urma...

Fenomen misterios în Statele Unite. Mii de păsări moarte sau bolnave se prăbușesc din cer

Fenomen misterios în Statele Unite. Mii de păsări moarte sau bolnave se prăbușesc din cer

Un fenomen misterios se petrece, de mai multe săptămâni, în statetele americane Maryland și Virginia, precum și în capitala Washington D.C. Numeroase păsări moarte sau bolnave și oarbe cad din...