romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Coronavirus. Situația din România. Mii de persoane sunt izolate!

Coronavirus. Situația din România. Mii de persoane sunt izolate!

Un număr impresionant de persoane au fost plasate deja în carantină de teama răspândirii virusului chinezesc care a îngrozit lumea. 8.231 de persoane din România sunt izolate la domiciliu, iar...

Isteria nu salvează România! Efectul periculos al virusului care amenință Planeta

Isteria nu salvează România! Efectul periculos al virusului care amenință Planeta

Isteria generată de coronavirus are toate simptomele unui atac de panică la nivel planetar. România se zbate între dramele interne și cele internaționale, neștiind ce să aleagă între coronavirus și...

Coronavirus afectează și economia României. Comerțul de miliarde de euro cu China, în pericol? Analiză

Coronavirus afectează și economia României. Comerțul de miliarde de euro cu China, în pericol? Analiză

China este al șaptelea partener comercial al României, iar răspândirea coronavirusului afectează business-urile locale care importă în special telefoane, mașini și echipamente electrice direct din această țară, potrivit estimărilor analiștilor...

„Wood”, filmul documentar care investighează tăierile ilegale de păduri din România

„Wood”, filmul documentar care investighează tăierile ilegale de păduri din România

Documentarul semnat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger, care urmărește fenomenul tăierilor ilegale și al comerțului cu lemn din România, Peru, Rusia și China, va avea premiera internațională...

Interviu cu italianul infectat cu coronavirus care a venit în România

Interviu cu italianul infectat cu coronavirus care a venit în România

Bărbatul de 71 de ani, rezident în Cattolica, găsit pozitiv cu coronavirus (pozitiv de asemenea şi bărbatul din Pesaro care a fost cu el în România), răspunde telefonic jurnaliştilor din...

România, unul dintre cei mai mari importatori mondiali de roșii

România, unul dintre cei mai mari importatori mondiali de roșii

În ciuda programelor guvernamentale promise, România este unul dintre cei mai mari importatori de tomate. România ocupă locul 15 din 24 în clasamentul mondial al importatorilor de tomate, valoarea importurilor...

Vor dragoste cu sila. Fotbalistul care ignoră echipa națională este presat să revină

Vor dragoste cu sila. Fotbalistul care ignoră echipa națională este presat să revină

Ștefan Radu nu mai vrea să audă de șapte ani de echipa națională a României. În ciuda evidenței, oficialii FRF se mai gândesc la fundașul stânga. În ultimii șapte ani,...

BREAKING NEWS. Primul caz de coronavirus în România, confirmat! Ce spun Costache și Arafat

BREAKING NEWS. Primul caz de coronavirus în România, confirmat! Ce spun Costache și Arafat

Oficial, România are, începând din această seară, un caz confirmat de coronavirus (Covid-19). Declarații la MAI: Viorel Costache, ministrul Sănătății: „Din păcate, avem primul caz de infectare de Covid-19 pe...

Cutremur în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul

Cutremur în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul

Un cutremur de magnitudine însemnată s-a produs, miercuri, în România. Un cutremur de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri, în România, anunță INFP. Seismul a avut loc la...

Cosmin Contra are un nou loc de muncă, după despărțirea de naționala României: „Am avut deja două meciuri”

Cosmin Contra are un nou loc de muncă, după despărțirea de naționala României: „Am avut deja două meciuri”

Cosmin Contra (44 de ani) și-a găsit un nou angajament, după aventura de la naționala României. Cu „Guriță” la timonă, selecționata „tricoloră” a ratat calificarea directă la EURO 2020, motiv...

Vești proaste pentru pensionari de la Comisia Europeană. Raportul de țară e limpede!

Vești proaste pentru pensionari de la Comisia Europeană. Raportul de țară e limpede!

În urma legii votate de majoritatea PSD, cu privire la creșterea cu 40% a tuturor pensiilor începând de la 1 septembrie, se va ajunge automat la un deficit bugetar de...

Alertă în Balcani! Grecia confirmă primul caz de coronavirus

Alertă în Balcani! Grecia confirmă primul caz de coronavirus

Ministerul Sănătății din Grecia confirmă primul caz de coronavirus din țară. După ce marți a fost depistat în Croația și Austria, virusul provenit din China a ajuns și-n Grecia. Repezentant...

O carte pe săptămână: DGLR. De ce este condamnat un dicționar să fie imperfect?

O carte pe săptămână: DGLR. De ce este condamnat un dicționar să fie imperfect?

Astăzi, la rubrica O carte pe săptămână vă propun un volum monumental. La propriu: Dicționarul general al literaturii române, volumul V (Editura Muzeul Literaturii Române, 2019), proiect cultural greu încercat....

Ultimele informații despre virusul care a isterizat România. S-au întocmit dosare penale

Ultimele informații despre virusul care a isterizat România. S-au întocmit dosare penale

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimele informații despre virusul ucigaș Până în prezent nu există niciun cetăţean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu noul coronavirus, 26...

Infectat cu coronavirus. Primele declarații cutremurătoare: „Am fost în România”

Infectat cu coronavirus. Primele declarații cutremurătoare: „Am fost în România”

Italianul infectat cu coronavirus care a vizitat România și s-a întors în Italia a dat primele declarații. UPDATE: Italianul infectat cu coronavirus a fost filmat în Primăria Drăguțești din Gorj, acolo unde acesta a mers...

Evz Prime time. Dumitru Coarnă, despre primul pacient din România diagnosticat cu coronavirus. „M-am pripit când am făcut publică descoperirea”

Evz Prime time. Dumitru Coarnă, despre primul pacient din România diagnosticat cu coronavirus. „M-am pripit când am făcut publică descoperirea”

Dumitru Coarnă a avut o intervenție telefonică, în direct, în emisiunea Evz Prime Time, de pe evz.ro, moderată de Laurențiu Botin și a vorbit despre primul caz de coronavirus înregistrat,...

A fost anunțată apocalipsa pentru România. Poate fi stopat dezastrul ce se întrevede?

A fost anunțată apocalipsa pentru România. Poate fi stopat dezastrul ce se întrevede?

Într-un material publicat recent, jurnalistul și analistul politic de la The Economist, Tim Judah, autor al mai multor cărți despre Serbia și Kosovo, face o serie de pronosticuri demografice îngrijorătoare....

Un „gigant” al supermarketurilor forțează intrarea pe piața din România

Un „gigant” al supermarketurilor forțează intrarea pe piața din România

România are mari șanse de a deveni una dintre noile piețe ale grupului portughez Jeronimo Martins, deținătorul celui mai mare retailer de produse alimentare din Polonia - Biedronka. Dacă cel...

Patru universități suspendă cursurile din cauza epidemiei cu coronavirus

Patru universități suspendă cursurile din cauza epidemiei cu coronavirus

Mai multe universități din România au decis suspendarea cursurilor, ca urmare a suspiciunilor de coronavirus nou apărute. Până acum, conform unei informări transmise luni seara de Ministerul Educației și Cercetării,...

Liberalizare pe piața gazelor și a energiei. Ministrul PNL anunță când se va întâmpla asta

Liberalizare pe piața gazelor și a energiei. Ministrul PNL anunță când se va întâmpla asta

Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, iar cea de energie electrică, la 31 decembrie 2020. În caz contrar, România riscă să nu mai poată utiliza fonduri...