PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Orban, despre noua taxă de mediu. „Așa se nasc fake news-urile”

Orban, despre noua taxă de mediu. „Așa se nasc fake news-urile”

Ludovic Orban clarifică zvonurile cu privire la introducerea unei toi taxe de mediu.  Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că nu se pune problema introducerii unei noi taxe de mediu....

Raluca Turcan, dezvăluiri incendiare:"Fiecare român trebuie să ştie ce prăpăd a lăsat PSD”

Raluca Turcan, dezvăluiri incendiare:"Fiecare român trebuie să ştie ce prăpăd a lăsat PSD”

Guvernul PNL se plânge de situația catastrofală în care Guvernul PSD a adus economia României. În acest context, Raluca Turcan a făcut declarații incendiare, acuzând social-democrații că au mințit grav...

Ce nu mai au voie să facă polițiștii șoferilor. Noua reglementare venită de la minister

Ce nu mai au voie să facă polițiștii șoferilor. Noua reglementare venită de la minister

Poliția Rutieră suprinde deseori șoferii care încalcă legea stând la pândă, practică ce ar putea să dispară, dacă polițiștii vor ține cont de inițiativa ministrului Marcel Vela.  Noul ministru de...

Schimbări majore în educație. Urgențele ministrului Monica Anisie

Schimbări majore în educație. Urgențele ministrului Monica Anisie

Guvernul PNL anunță schimbări majore, pentru fiecare domeniu în parte. Printre cele prioritare se numără educația, iar Monica Anisie și-a făcut planul de lucru. Noul ministru al Educației, Monica Anisie...

Cristian Bușoi (PNL), numit responsabil pentru relația cu Agenția Europeană a Medicamentului

Cristian Bușoi (PNL), numit responsabil pentru relația cu Agenția Europeană a Medicamentului

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, vicepreședinte al Comisiei de Mediu și Sănătate (ENVI) din Parlamentul European, a fost numit responsabil al Comisiei ENVI pentru relația cu Agenția Europeană a Medicamentului. În...

Teodorovici, mesaj ciudat pentru noul Guvern: „Minciunile continuă”. Peste 12 zile...

Teodorovici, mesaj ciudat pentru noul Guvern: „Minciunile continuă”. Peste 12 zile...

Eugen Teodorovici, fostul ministru al Finanțelor, a postat pe Facebook un mesaj ciudat pe care a promis să îl explice peste 12 zile. Eugen Teodorovici, fostul ministru al Finanţelor, a...

De-ar mai duce-o pân’ la vară! Miniștrii antrenați pentru primării

De-ar mai duce-o pân’ la vară! Miniștrii antrenați pentru primării

Președintele Klaus Iohannis a spus, în mod repetat, că Guvernul Orban are o viață scurtă, afirmația lui fiind interpretată drept o promisiune de alegeri anticipate, așa cum cere, din zori...

Ministru PNL, apreciat chiar și în tabăra lui Dăncilă: "Este o alegere inspirată"

Ministru PNL, apreciat chiar și în tabăra lui Dăncilă: "Este o alegere inspirată"

Cabinetul PNL a fost aspru contestat de PSD. Cele mai multe comentarii negative au fost îndreptate către ministrul de Finanțe și ministrul Muncii, însă există și numiri privite cu ochi...

Fake News lansat de USR. Orban a demontat informația lansată

Fake News lansat de USR. Orban a demontat informația lansată

Ludovic Orban demască un FAKE NEWS marca USR legat de interzicerea exportului cărnii de porc Exporturile de carne de porc sunt interzise în Uniunea Europeană din cauza cazurilor de pestă...

Eugen Teodorovici, jigniri în direct. Dispută între fostul ministru și un deputat PNL

Eugen Teodorovici, jigniri în direct. Dispută între fostul ministru și un deputat PNL

Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe și Virgil Guran s-au contrat în direct, la România TV. Declarațiile lui Klaus Iohannis de miercuri cu privire la situația fiscală au reprezentat "mărul...

Adevărul negocierilor dintre PMP și PNL. Băsescu avertizează

Adevărul negocierilor dintre PMP și PNL. Băsescu avertizează

PMP a votat învestirea Guvernului Orban, dar rămâne un atent observator din opoziție, care nu va ezita să taxeze eventualele derapaje, spune Traian Băsescu.  Traian Băsescu, fondator al PMP și...

PSD vrea să blocheze alegerile prezidențiale. Situație de urgență la Guvern

PSD vrea să blocheze alegerile prezidențiale. Situație de urgență la Guvern

Premierul Ludovic Orban a convocat pentru miercuri seară o ședință de urgență cu MAE, MAI, STS, AEP, principalele instituții care se ocupă cu organizarea alegerilor prezidențiale. Ședința are ca scop...

Dezastrul lăsat în urmă la Finanțe. Bugetul de stat și asigurările sociale, afectate

Dezastrul lăsat în urmă la Finanțe. Bugetul de stat și asigurările sociale, afectate

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că starea finanțelor „este foarte proastă” din cauza neîndeplinirii planului de încasări în materie de colectare. „Sunt astăzi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finanţelor...

Orban le declară război apropiaților PSD. „Deja am început să semnez decizii”

Orban le declară război apropiaților PSD. „Deja am început să semnez decizii”

Guvernul condus de Ludovic Orban se va reuni miercuri, începând cu ora 12,00, în prima şedinţă, principalul subiect de pe ordinea de zi fiind OUG privind restructurarea Executivului. UPDATE 4:„Aseară...

Situație explozivă în Pro România. Unde pleacă un „greu” al partidului lui Ponta

Situație explozivă în Pro România. Unde pleacă un „greu” al partidului lui Ponta

Nu doar că va demisiona din Pro România, după cearta cu Victor Ponta, dar se și gândește să treacă la PNL. E vorba de Daniel Constantin. Primvicepreședintele Pro România a...

USR are în plan două atacuri nimicitoare împotriva lui Klaus Iohannis

USR are în plan două atacuri nimicitoare împotriva lui Klaus Iohannis

Despuiată de puterea guvernamentală, Viorica Dăncilă va fi jumulită de Iohannis în turul doi. Calculele social-democraților cu Viorica Dăncilă premier demis, dar premier, în turul doi al alegerilor au eșuat...

Funeriu avertizează: Dacă nu se va face depesedizare, Barna va crește ca Făt-Frumos

Funeriu avertizează: Dacă nu se va face depesedizare, Barna va crește ca Făt-Frumos

Funeriu transmite un avertisment celor din PNL: dacă vor avea milă de funcţionarii inutili angajaţi de PSD, electoratul îl va vota pe Barna. Daniel Funeriu: "PNL, atenție! Există cel puțin...

Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”

Premierul Ludovic Orban dorește ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind România ,,într-un timp cât mai scurt posibil''. Încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare( MCV)  este una din prioritățile actualului...

Foto. Sorina Pintea a predat conducerea Ministerului Sănătății doctorului Victor Costache

Foto. Sorina Pintea a predat conducerea Ministerului Sănătății doctorului Victor Costache

S-au simțit emoții uriașe astăzi, pe holurile Ministerului Sănătății. Sorina Pintea, ministrul cu cel mai lung mandat de până acum, a predat ștafeta noului ministru, medicul Victor Costache. Sorina Pintea...

Prioritățile Guvernului Orban

Prioritățile Guvernului Orban

Premierul Ludovic a prezentat prioritățile mandatului său în fruntea actualului Guvern, într-un interviu acordat Radio România Actualități. Potrivit acestuia, urgente sunt rectificarea bugetară, desemnarea comisarului european și elaborarea legii bugetului...