dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu au susţinerea românilor în lupta anticorupţie şi pentru independenţa justiţiei

Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu au susţinerea românilor în lupta anticorupţie şi pentru independenţa justiţiei

Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu se bucură de o susţinere uriaşă în lupta anticorupţie şi pentru independenţa justiţiei, informează România TV, în urma sondajului în care românii au apreciat...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Mineriada anti-Justiție a tandemului Dan Voiculescu- Victor Ponta a fost stopată. Deocamdată doar!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Mineriada anti-Justiție a tandemului Dan Voiculescu- Victor Ponta a fost stopată. Deocamdată doar!

Am trimis comentariul meu, intitulat Tandemul Dan Voiculescu – Victor Ponta a declanşat o mineriadă împotriva Justiţiei, cu mult înainte de parvenirea ştirii că Mircea Băsescu a fost reţinut de...

Livia Stanciu, despre acuzaţiile lui Bercea Mondial: NU mă intimidează, ci mă întăresc

Livia Stanciu, despre acuzaţiile lui Bercea Mondial: NU mă intimidează, ci mă întăresc

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Livia Stanciu, a declarat că acuzaţiile făcute de Bercea Mondial reprezintă atacuri grave la adresa independenţei Justiţiei, dar aceste lucruri nu...

SCANDALUL BERCEA MONDIAL. DNA a făcut traseul şpăgii: cei 250.000 de euro  pentru Mircea Băsescu au fost verificaţi cu aparatul de numărat bani

SCANDALUL BERCEA MONDIAL. DNA a făcut traseul şpăgii: cei 250.000 de euro pentru Mircea Băsescu au fost verificaţi cu aparatul de numărat bani

Mircea Băsescu a fost adus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro...

Cine-l judecă pe Mircea Băsescu la tribunal

Cine-l judecă pe Mircea Băsescu la tribunal

Judecătoarea Brândușa Elena Gheorghe de la Tribunalul Buucrești este magistratul care decide astăzi dacă Mircea Băsescu va fi arestat pentru 30 de zile. În urmă cu doi ani, Elena Gheorghe...

SCANDUL BERCEA MONDIAL. Referatul DNA: „S-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține Mircea Băsescu”

SCANDUL BERCEA MONDIAL. Referatul DNA: „S-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține Mircea Băsescu”

Mircea Băsescu a fost adus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro...

Reacțiile Laurei Codruța Kovesi la acuzațiile lui Bercea Mondial: ”Au fost făcute în scop denigrator. Vom sesiza CNA în legătură cu anumite emisiuni în care au fost atacați procurorii”

Reacțiile Laurei Codruța Kovesi la acuzațiile lui Bercea Mondial: ”Au fost făcute în scop denigrator. Vom sesiza CNA în legătură cu anumite emisiuni în care au fost atacați procurorii”

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, acuzată de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, că ar fi primit bani în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență, a declarat...

SCANDALUL BERCEA MONDIAL. Mircea Băsescu a stat în aceeași celulă cu un director din Primăria Capitalei și ar fi refuzat mâncarea

SCANDALUL BERCEA MONDIAL. Mircea Băsescu a stat în aceeași celulă cu un director din Primăria Capitalei și ar fi refuzat mâncarea

Fratele președintelui Traian Băsescu a fost reţinut ieri de procurorii DNA, pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, zis ”Ambasador”,...

SCANDALUL BERCEA MONDIAL. Acuzat de trafic de influență, Mircea Băsescu află astăzi dacă va fi arestat pentru 30 de zile

Preşedintele CSM a sesizat Inspecţia Judiciară după atacurile lui Bercea Mondial la Kodruța Covesi și Livia Stanciu

Preşedintele CSM a sesizat Inspecţia Judiciară după atacurile lui Bercea Mondial la Kodruța Covesi și Livia Stanciu

Preşedintele CSM, Adrian Bordea, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări privind apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în...

Scandalul Bercea Mondialu’. Corespondenta EVZ de la Constanța deslușește povestea legăturilor dintre Mircea Băsescu și clanul Bercea

Scandalul Bercea Mondialu’. Corespondenta EVZ de la Constanța deslușește povestea legăturilor dintre Mircea Băsescu și clanul Bercea

Avocatul Adrian Gheorghiță a vorbit, în premieră, despre modul în care interlopii făceau presiuni asupra fratelui președintelui pentru a scăpa de pușcărie. Încă din primăvara lui 2011, Mircea Băsescu, asaltat...

Președintele: Între Justiție și fratele meu, aleg Justiția

Președintele: Între Justiție și fratele meu, aleg Justiția

Președintele Traian Băsescu crede că fratele său trebuie să răspundă în fața legii, „ca orice cetățean al României”. La câteva ore după ce Antena 3 a difuzat acuzațiile împotriva lui...

Cazul reținerii lui Mircea Băsescu, relatat de presa internațională

Cazul reținerii lui Mircea Băsescu, relatat de presa internațională

Reținerea de către procurorii DNA a fratelui președintelui Traian Băsescu a fost relatată și de presa străină, care amintește că justiția din România face obiectul unei monitorizări speciale a Uniunii...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Tandemul  Dan Voiculescu-Victor Ponta a declanșat o mineriadă împotriva Justiției

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Tandemul Dan Voiculescu-Victor Ponta a declanșat o mineriadă împotriva Justiției

Luni, 8 iunie 2014, semnam în Adevărul, sub titlul Camil Petrescu despre puterea televiziunilor de azi, un eseu întemeiat pe explicaţiile date de Camil Petrescu în romanul Patul lui Procust...

Emil Boc, despre scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu: "Rudele le ai, nu le alegi"

Emil Boc, despre scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu: "Rudele le ai, nu le alegi"

Fostul premier a declarat că președintele Traian Băsescu "nu a intervenit şi nu intervine pentru nimeni în justiţie" și că un politician nu poate fi considerat răspunzător pentru eventualele fapte...

Cozmin Gușă: Adevăratul suspect al zilei este Dan Voiculescu

Cozmin Gușă: Adevăratul suspect al zilei este Dan Voiculescu

Într-o intervenție la Realitatea TV, analistul politic a vorbit despre scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu, apreciind că păpușarul din umbră este nimeni altul decât Dan Voiculescu. "În mod evident,...

Dan Voiculescu, frate de DNA cu Bercea Mondialu’, declanșează mineriada în Justiție

Dan Voiculescu, frate de DNA cu Bercea Mondialu’, declanșează mineriada în Justiție

Ieri a fost o nouă zi nebună. A început imediat după miezul nopții, o dată cu difuzarea unor fragmente video cu discuțiile între Mircea Băsescu și rudele lui Bercea Mondialu’...

Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei Infrastructură din Primăria Bucureşti, arestat preventiv pentru corupţie

Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei Infrastructură din Primăria Bucureşti, arestat preventiv pentru corupţie

urtea de Apel Bucureşti a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mădălin Dumitru, directorul suspendat al Direcţiei generale infrastructură şi servicii publice din cadrul Primăriei Capitalei,...

Acuzaţia de luare de mită la adresa lui Crin Antonescu - scandalul politic al anului sau doar o calomnie prostească?

Acuzaţia de luare de mită la adresa lui Crin Antonescu - scandalul politic al anului sau doar o calomnie prostească?

“Avem informații clare că președintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, in care conducatorului liberalilor i s-au adus...

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Medicina românească, între fraudă și turism medical

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Medicina românească, între fraudă și turism medical

După scandalul rețetelor false, în vizorul DNA a intrat acum fenomenul licitațiilor trucate din spitale. Vizate sunt inclusiv achizițiile pentru dotarea mai multor maternități, program cu bani de la Banca...