Cele mai interesante pasaje privesc modul în care a fost motivată individualizarea pedepsei.

  • În speţă, instanţa de recurs reţine că faptele deduse judecăţii se circumscriu corupţiei la cel mai înalt nivel, implicând persoana unui prim-ministru care şi-a folosit funcţia deţinută în statul român pentru obţinerea unor foloase, patrimoniale şi nu numai, din partea unor funcţionari care au ales această cale (mai mult sau mai puţin liber) pentru a se asigura că vor ocupa în continuare funcţiile deţinute.
  • Activitatea infracţională dedusă judecăţii nu s-a rezumat la corupţia clasică (dare şi luare de mită), ci a inclus şi alte infracţiuni, asimilate celor de corupţie (şantaj) sau în legătură directă cu acestea (spălare de bani, fals în contabilitate) ori prevăzute în legi speciale (folosirea de acte falsificate la autorităţile vamale).
  • Această multitudine de acte infracţionale, majoritatea derulate într-o lungă perioadă de timp (de circa 2 ani), se explică prin dorinţa inculpaţilor care le-au săvârşit de a ascunde faptele grave de corupţie comise de inculpatul Năstase Adrian, în calitate de prim-ministru, ajutat de soţia sa, iar mai apoi, după devoalarea acestora, de a îngreuna sau chiar zădărnici probarea lor.
  • În egală măsură, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi  s-a suprapus peste interesul inculpaţilor Năstase de a-şi ascunde adevărata situaţie materială şi de a se asigura că nu vor întâmpina dificultăţi în cazul (improbabil în acea epocă) în care s-ar fi declanşat un control al averii. Sunt astfel de reţinut sumele considerabile de bani vehiculate de inculpaţi şi nerecunoscute de ei (circa 700.000 USD numai pentru importurile din China) ori recunoscute pentru a-şi susţine nevinovăţia (60.000 USD pentru tâmplăria de la Cornu), care au fost achitate cash în diferite modalităţi (mape, plicuri, sac textil sau chiar  decupaj realizat într-un top de hârtie tip A4), fără a se cere vreo dovadă pentru primirea lor (lucru de asemenea de la sine înţeles).
  • De asemenea, inculpaţii Năstase s-au prevalat de situaţia juridică aparentă a unui imobil care în realitate le aparţinea (casa din strada (…), de care au înţeles să se dezică public pentru a împiedica stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită (actul material ce a vizat contravaloarea lucrărilor de renovare a imobilului) şi a zădărnici o eventuală cercetare a averii lor reale.
  • Prin urmare, gravitatea faptelor deduse judecăţii nu se rezumă la actele de corupţie pură comise de inculpaţi, ci include permanenta preocupare a acestora de obstrucţionare a aflării adevărului atât cu privire la infracţiunile de corupţie, cât şi referitor la situaţia lor materială reală.
  • Această conduită a fost adoptată atât în perioada în care au fost comise faptele de corupţie (şi s-a concretizat în săvârşirea unor infracţiuni conexe sau prevăzute de legi speciale), cât şi după punerea lor sub învinuire (şi s-a manifestat sub forma şantajului comis de inculpatul Năstase Adrian).
  • În ce priveşte infracţiunea de şantaj, cele două convorbiri ambientale purtate cu martorul Creţu Octavian dezvăluie disperarea inculpatului Năstase Adrian de a împiedica aflarea adevărului atât cu privire la faptele de corupţie comise în legătură cu bunurile achiziţionate din China (pe care încearcă să le bagatelizeze), cât şi cu privire la planul secund (care pare mai important pentru inculpat), al unei posibile declanşări a controlului averii sale.
  • În acest context, inculpatul Năstase nu a avut nicio reţinere de a acţiona în cel mai pur stil mafiot, încercând să impună tăcerea persoanei care „l-a trădat” (aşa cum însuşi inculpatul s-a exprimat) prin dezvăluiri viitoare compromiţătoare pentru aceasta, ce aveau însă să fie făcute nu de către inculpat, ci de o persoană care, spre deosebire de partea vătămată Păun Ioan, a ales să-i fie credincioasă până la capăt (inculpata Jianu Irina Paula).
  •  În privinţa circumstanţelor personale, în cazul inculpatului Năstase instanţa de recurs va reţine ca având un caracter atenuant pregătirea sa profesională şi acea parte a activităţii sale anterioare care a avut efecte benefice pentru statul român, date care urmează a fi valorificate în condiţiile art.74 alin.2 c.pen., însă numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru infracţiunea de şantaj.
  • În cazul infracţiunii de corupţie, chiar dacă va reţine incidenţa aceleiaşi circumstanţe atenuante judiciare, urmează a constata că aceasta vine în concurs cu caracterul continuat al infracţiunii, ce reprezintă o cauză de agravare a pedepsei şi care lipseşte de efecte obligatorii circumstanţele atenuante în condiţiile art.80 alin.2 c.pen.
  • Instanţa de recurs va avea în vedere în acest context gravitatea deosebită a faptelor de corupţie de care inculpatul Năstase Adrian se face vinovat, ţinând seama de calitatea în care le-a comis, valoarea foloaselor patrimoniale obţinute şi perioada îndelungată de timp în care acţionat.
  • În egală măsură, conduita procesuală nesinceră, dublată de încercarea sa permanentă de a se prezenta ca o victimă a justiţiei şi de a da o conotaţie politică oricărui demers judiciar îndreptat împotriva sa, demonstrează că inculpatul Năstase Adrian nu a înţeles nici până acum importanţa valorii sociale lezate prin conduita sa infracţională şi nici modul în care funcţionează statul de drept, preferând să caute vinovăţii dincolo de propria sa persoană.
  • Acest mod de raportare la valorile apărate de legea penală, comun de altfel tuturor celor trei inculpaţi din prezenta cauză, impune un tratament sancţionator adecvat, care să reprezinte deopotrivă o sancţiune pentru încălcarea legii, dar şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor (în ciuda vârstei pe care o au) în sensul conformării conduitei lor viitoare la rigorile legii penale.
  • În acelaşi timp, pedepsele aplicate inculpaţilor au menirea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni nu doar de către inculpaţii din prezenta cauza, ci de oricare alte persoane care se gândesc să-şi folosească funcţia publică pentru obţinerea de avantaje personale într-o societate sufocată de corupţie, cum din păcate a fost şi este cea românească.

Condamnarea

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.

Adrian Năstase a fost acuzat în acest dosar că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

La un pas de eliberare

Avocatul Ion Cazacu a declarat ieri că membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit că Adrian Năstase poate fi propus pentru liberare condiţionată, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Ion Cazacu a spus că membrii comisiei au ajuns la o concluzie în privinţa lui Năstase şi că aceasta va fi trimisă instanţei, care va da o decizie privind liberarea condiţionată a fostului premier. Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au declarat că Adrian Năstase a intrat automat în atenţia comisiei de la Penitenciarul Jilava, întrucât întruneşte condiţiile necesare eliberării condiţionate. În 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", să adauge un spor de şase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.