Din culisele Palatului. Strategia lui Andrew pentru a ajunge direct la Regina Elisabeta a II-a
- Antonia Hendrik
- 21 aprilie 2026, 13:21
Regina Elisabeta a II-a și fostul Prinț Andrew / sursa foto: captură video
Un expert regal a dezvăluit „tactica vicleană” folosită de Andrew Mountbatten-Windsor pentru a ocoli oficialii Palatului pentru a ajunge direct la Regina Elisabeta a II-a, informează Express.
Cum funcționa strategia aplicată de Andrew Mountbatten-Windsor
Potrivit acestuia, fostul duce de York ar fi exploatat statutul de copil „favorit” pentru a-și susține interesele. În vârstă de 66 de ani, el ar fi profitat de o fereastră specifică din programul săptămânal al suveranei.
Mai exact, într-un interviu, autorul Robert Hardman a explicat mecanismul. Acesta susține căAndrew Mountbatten-Windsor aștepta momentele în care consilierii nu erau prezenți pentru a-și pune la cale planurile.
„Avea o tactică. Ori de câte ori i se spunea că nu poate face ceva sau că era imposibil, modul său preferat de a contracara acest lucru era să meargă și să bea ceai cu mama sa duminica după-amiază, pentru că nu erau oficiali prin preajmă”, a povestit Hardman.
Influența întâlnirilor private asupra deciziilor
Expertul a precizat că aceste întâlniri informale îi permiteau să evite regulile stricte impuse de consilierii regali. „Când oficialii erau prin preajmă, de obicei spuneau: Ei bine, îmi pare rău, domnule, nu putem face asta, nu putem face aia”, a explicat el. În lipsa acestora, cererile ajungeau direct la Regină, fără filtrul obișnuit.

Prințul Andrew. Sursa foto: Instagram
Autorul a mai sugerat că astfel de momente private creau un avantaj clar pentru Andrew. „Așa că, duminica , la ceai , Andrew spunea: Mami, n-ai crede ce mi-au spus că nu pot face. E ridicol. Sunt sigur că nu te deranjează că fac asta. Va fi o idee bună. Trebuie să fii de acord...”, a relatat Hardman continuând: „Și ea spunea în cele din urmă: Bine, da. Apoi, luni dimineață, el spunea: Am permisiunea Reginei. Se va întâmpla. Voi face asta”.
Robert Hardman a vorbit și despre relația Reginei cu copiii săi, pe care i-a avut împreună cu Prințul Philip. În cazul Prințesa Anne, îngrijorarea era legată de volumul mare de muncă. În schimb, în privința lui Andrew, temerile aveau o altă natură.
Andrew era considerat problematic de foarte tânăr
Robert Hardman a explicat că, în cazul lui Andrew Mountbatten-Windsor, îngrijorările din interiorul familiei regale aveau o natură aparte, diferită de cele legate de ceilalți copii ai suveranei.
„Aceasta era o altă grijă. Dar cu Andrew, regina putea vedea că ceilalți membri erau oameni promițători. Dar Andrew era încăpățânat, timid, fiind adesea descris ca un copil energic pe care îl adora, evident”.
Analiza autorului continuă cu modul în care aceste trăsături s-au reflectat în viața adultă a ducelui, inclusiv în parcursul său profesional.
„Era un pic grosolan. Putea spune lucruri greșite, putea face lucruri greșite. Au încercat să-l păstreze în Marina Regală pentru că singurul lucru la care era bun era să piloteze elicoptere. Dar până în 2001, Marina a spus: Uite, nu mai putem face nimic”.
Mai amintim faptul că Mountbatten-Windsor s-a retras din îndatoririle regale în 2019, după interviul realizat de Emily Maitlis pentru BBC Newsnight și în contextul investigațiilor privind legăturile cu Jeffrey Epstein. Ulterior, el și-a păstrat titlurile până în octombrie 2025. Atunci, Regele Charles i-a retras toate onorurile rămase.