Percheziţii la reşedinţa lui Remus Truică
Potrivit RTV, în acest moment se fac percheziţii la reşedinţa lui Remus Truică. Procurorii DNA adună documente. Revenim cu detalii
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Potrivit RTV, în acest moment se fac percheziţii la reşedinţa lui Remus Truică. Procurorii DNA adună documente. Revenim cu detalii
Trei parlamentari, trei judecători, înalţi funcţionari şi avocați sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, în legătură cu retrocedări frauduloase de mii de hectare. Cei trei parlamentari sunt...
Trei judecători de la instanța supremă au decis că fostul ministru al Transporturilor, actualul deputat PSD Miron Mitrea, trebuie să stea doi ani la închisoare după ce a luat mită...
Vicepremier și ministru al Agriculturii, Daniel Constantin și mai mulți parlamentari PC au fost interceptați de procurorii DNA. Motivul: existau indicii că președintele executiv al PC, senatorul Vasile Nistor, încerca...
Carmen Sîrboiu este acuzată de o infracțiune inedită: folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, după ce l-a filat pe fostul iubit al fiicei sale. Complicii săi: un taximetrist...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat procedura verificării averii deputatului PSD Ioan Adam, implicat în dosarul retrocedărilor de terenuri, potrivit unor surse judiciare. Conform surselor citate de Agerpres, inspectorii...
Aflat la Târgu Jiu, premierul a declarat, răspunzând unei întrebări, că a aflat de la Parchet că senatorul PSD Ilie Sârbu nu este urmărit penal, iar de la presă că...
Comisia juridică a Senatului trebuia să prezinte astăzi raportul în legătură cu solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a social-democraţilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, acuzaţi de corupţie în...
Curtea de Apel Bucureşti va judeca pe 11 noiembrie contestaţia depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu prin care solicită anularea pedepsei de 10 ani închisoare pe care a primit-o...
Parlamentarii Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu sunt suspectaţi de procurorii anticorupţie că ar fi făcut presiuni asupra conducerii Romsilva în cazul unor retrocedări de suprafeţe mari de terenuri forestiere, se...
Deputatul PSD Ioan Adam, cercetat de DNA pentru corupţie, se declara "somitate" într-o conferinţă de presă susţinută în campania electorală din 2012. "Uitaţi-va la masă asta ce somităţi sunt!", spunea...
După părerea mea primul tur este déjà sacrificat dar ar fi unele şanse pentru al doilea dacă se va face un armistiţiu. Măcar două săptămâni! S-au rotit cadrele sau oameni...
Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei, miercuri, la DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în care sunt implicaţi mai mulţi magistraţi, precum...
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat reţinerea, arestarea şi percheziţia la domiciliu şi la locul de muncă a magistratului Carmen Sârboiu, prim-procuror al Parchetului de...
În cursul acestei dimineață, ca urmare autorizării de către instanța competentă, procurorii anticorupție efectuate percheziții domiciliare în 25 locații situate în județele Brașov, Bacău, Covasna și București. Cinci dintre descinderi...
Percheziții de amploare au loc la această oră în București, Brașov, Bacău și Covasna. Procurării DNA anchetează retrocedări ilegale, transmite B1 TV Vom reveni cu amănunte
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție ce au...
În învălmășeala provocată de deconspirarea ofițerului acoperit Victor Ponta, a trecut neobservat faptul că, în comisia juridică a Camerei Deputaților, majoritatea a votat împotriva cererii DNA de încuviințare a arestării...
Una din Camerele de Comerț și Industrie din România, reprezentanța din Capitală, a fost trimisă în judecată pentru fraudarea fondurilor europene. Angajații Camerei erau obligați să dea șefilor o parte...
Escrocul nu poate fi interceptat după ce s-a folosit de cartele prepay pentru a cere date confidențiale despre patroni și angajați, pentru că legea interceptărilor a fost respinsă de Curtea...