TABLETA TV: Fault fatal la TVR

TABLETA TV: Fault fatal la TVR

Un jurnal de sport difuzat de TVR 1 între două meciuri de ieri s-a încheiat cu un moment ce s-a vrut spectaculos, dar a sfârşit în penibil.

Cică faultul "de roşu" comis de nigerianul Kaita în meciul cu Grecia "i-ar putea fi fatal" (întrucât a primit un e-mail de ameninţare).

Imediat, ni s-a amintit "execuţia" columbianului Escobar, după autogolul din 1994 (deci, există precedent) şi s-a anunţat, grav, o deflagraţie în apropierea stadionului unde urma un meci (a fost şi o transmisie telefonică din Africa de Sud pentru asta).

Apoi, o ştire de "ultima oră", ştiută înainte de împachetarea finală a jurnalului, anula showul de doi lei: zgomotul deflagraţiei provenea de la o mină din apropiere şi avea legătură cu procesul tehnologic.

Ne puteți urmări și pe Google News