"Sunt mândru că sunt român?"

"Sunt mândru că sunt român?"

De foarte multe ori am avut ocazia să aud aici, în Germania că unora dintre confraţii mei le este ruşine cu statutul de român, de aceea vin cu aceste gânduri pentru a-i încuraja pe cei care nu au curajul să recunoască acest lucru.

Adriana Bittner - Ciobanu Aşii Români

Am întâlnit situaţii când, întrebaţi fiind ce naţionalitate au, nu au recunoscut că sunt români, vorbind într-o germană stâlcită că sunt fie italieni, fie spanioli.

Mai rău era faptul când susţineau cu tărie că sunt nemţi, dar ruşinaţi fiind de faptul că erau prinşi „cu mâţa-n sac”. Apoi, abia atunci recunoşteau care este adevărata lor naţionalitate.

De aici şi până la faptul că majoritatea au o părere foarte bună despre noi, este doar un pas, deoarece nemţii vorbesc frumos despre români.

Chiar dacă noi venim dintr-o ţară care a fost mult timp asuprită, iar acest lucru datorită comunismului, asta nu înseamnă că noi, românii, suntem un popor de oameni răi şi huligani. Acest lucru o ştiu toţi oamenii inteligenţi, care au măcar puţine cunoştinţe în domeniul istoric. Fiţi mândri că sunteţi români.

Avem o ţară râvnită, tradiţii şi obiceiuri unice, dar nu în ultimul rând, legende şi istorii pe care mulţi ni le invidiază. Peste tot sunt şi aspecte negative, dar să privim în urma noastră, unde avem atâţia strămoşi care sunt cunoscuţi la nivel mondial.

Avem scriitori, artişti, actori şi copii minunaţi, care sunt mândri că s-au născut români. Noi de ce nu am fi? Priveşte-i zâmbind pe cei din jurul tău şi strigă mândru: SUNT ROMÂN!

Ne puteți urmări și pe Google News