Summit APEC cu surprize

Summit APEC cu surprize

"Fortareata" Sydney, penetrata de un comic deghizat in Bin Laden.

Un grup de comici australieni, intre care unul imbracat si deghizat ca liderul terorist Osama bin Laden, a reusit sa pacaleasca draconicul dispozitiv de securitate impus de autoritati in capitala Sydney, unde urmeaza sa se desfasoare summitul Cooperarii Economice in Asia-Pacific (APEC).

Masurile de siguranta, cele mai dure adoptate vreodata in Australia, includ inchiderea completa a unei bune parti din oras sau imprejmuirea cu bariere de otel si beton a unor cladiri de marca, precum cea a Operei.

Pe acoperisul cladirilor importante sunt amplasati lunetisti, iar cerul este patrulat de avioane si elicoptere de lupta ori de cate ori lideri importanti precum presedintele american George W. Bush, omologul sau chinez Hu Jintao sau liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu totii aflati in Sydney, au o activitate diplomatica.

Dar 11 comici, „inarmati” cu trei limuzine negre, cateva motociclete si steaguri canadiene, au reusit sa convinga politia ca ar fi o delegatie oficiala canadiana, in pofida faptului ca unul dintre ei era imbracat exact ca Osama bin Laden.

Convoiul farsorilor, protagonisti ai unei populare emisiuni de televiziune australiene, a profitat de confuzia iscata in randul fortelor de securitate de catre numeroasele caravane oficiale care continua sa traverseze orasul.

Daca multi dintre politistii din teren au apreciat gluma, despre oficialii fortelor de securitate nu se poate spune acelasi lucru. Ei au dispus arestarea temporara a faptasilor. La eliberare, cei 11 comedianti si masinile lor au beneficiat de o escorta pe masura unei coloane oficiale autentice: sapte motociclete de politie.

Bush, campionul gafelor Presedintele George W. Bush, prezent la forumul APEC, a comis ieri o noua gafa, multumind gazdelor sale pentru organizarea „summitului OPEC” - acronimul englez al Organizatiei Tarilor Producatoare de Petrol. Bush a incercat s-o dreaga rapid, rostind din nou „summitul APEC”, in rasetele celor prezenti.

In acelasi discurs, liderul de la Casa Alba a mai tinut sa multumeasca „trupelor austriece”, in locul „trupelor australiene”, evocand o vizita in Irak, din 2006, a premierului australian John Howard. De la sosirea in Australia, presedintele american a fost tinta a numeroase manifestatii de protest pe tema razboiului din Irak si a politicii USA privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Esec prefigurat

Summit fara rezultate concrete Rezultatele summitului APEC se prefigureaza a fi putin spectaculoase. Liderii prezenti la reuniune au cazut de acord asupra declaratiei finale privind schimbarea climatica, insa in document nu este prevazut niciun obiectiv concret.

In cele sase pagini care urmeaza sa fie semnate de participantii la summit la sfarsitul acestei saptamani se mentioneaza numai ca statele pe care le reprezinta „asipra” la reducerea cu 25% a intensitatii energetice (consumul de energie raportat la productie) pana in 2030.

Totodata, presedintele rus Vladimir Putin si cel american George W. Bush nu au dat de inteles ca s-ar fi inregistrat vreun progres in ceea ce priveste proiectul scutului american antiracheta din Europa Centrala, din cauza caruia tensiunile dintre cele doua parti au crescut considerabil.

Ne puteți urmări și pe Google News