Sulejman Demollari: "Wesley nu a câştigat încă nimic la Vaslui"
- Sorin Breazu
- 5 octombrie 2011, 10:43
Brazilianul a devenit cel mai prolific străin din istoria Ligii I. Demollari, fostul lider al ierarhiei, susţine că golurile nu contează dacă nu aduc şi trofee.
Atacantul Wesley Lopes da Silva este "omul negru" pentru defensivele din Liga I, devenind cel mai prolific marcator străin din istoria Ligii I, cu 39 de goluri. Brazilianul l-a depăşit pe albanezul Sulejman Demollari, care marcase de 36 de ori pentru Dinamo în anii '90. Vârful grupării FC Vaslui a reuşit un hat-trick, luni seară, în partida din deplasare cu CS Mioveni, câştigată de "galben-verzi" cu un scor concludent, 5-0. A fost cea mai recentă reprezentaţie de eficienţă în faţa porţii dată de magicianul în vârstă de 30 de ani, care împarte fotoliul de lider în clasamentul golgheterilor din Liga I cu dinamovistul Marius Niculae, ambii cu şapte goluri. "Jumătate din reuşitele mele au adus un titlu" Wesley, brazilianul care a ajuns la Vaslui în urmă cu trei ani, de la gruparea lusitană Leixoes, a bătut record după record în acest sezon. Sud-americanul a marcat de trei ori în primele meciuri jucate de "galben-verzi" în grupele Ligii Europa şi a reuşit o "dublă" în "şaisprezecimile" Cupei României, cu Voinţa Livezile. Cu 39 de goluri marcate în Liga I, Wesley Lopes a devenit cel mai bun marcator străin din istoria Ligii I şi acum el aleargă după un alt record. Dacă va mai marca de de 12 ori până la finalul sezonului, Wesley va doborî şi recordul de goluri marcate într-un sezon al primei divizii din România de un fotbalist din străinătate. Actualul record - 18 goluri - a fost stabilit de albanezul Sulejman Demollari, în tricoul formaţiei Dinamo, în sezonul 1991-1992. Fostul star al naţionalei Albaniei susţine că nu este invidios pe cel care l-a detronat din această ierarhie. "Pentru mine nu contează prea mult că nu mai sunt cel mai bun marcator străin din istoria campionatului românesc. Eu sunt în continuare mândru de toate golurile pe care le-am dat pentru Dinamo. Jumătate din reuşitele mele au adus un titlu de campioană a României în Ştefan cel Mare. Acel titlu, câştigat fără eşec în 1992, este mai important decât orice altceva. Wesley nu a câştigat încă nimic la Vaslui", ne-a declarat ieri Sulejman Demollari, care a evoluat pentru "câinii roşii" în perioada 1991 - 1995. "Wesley este un jucător foarte bun, iar Vaslui e o formaţie excelentă şi organizată, care se va bate cu siguranţă pentru primul loc. Vedeta lor are şanse să devină primul golgheter străin al Ligii I. În cel mai bun sezon al meu în România, aveam în spate doar jucători de echipa naţională. La Vaslui sunt, de asemenea, fotbalişti foarte tehnici, care îl pot ajuta", ne-a mai spus fosta glorie din Ştefan cel Mare. TOP 3 LIGA I Cei mai buni marcatori străini 1. Wesley Lopes (FC Vaslui) - 39 de goluri; 2. Sulejman Demollari (Dinamo) - 36 de goluri; 3. Pantelis Kapetanos (Steaua / CFR Cluj) - 28 de goluri.