New York Times publică un șocant reportaj-anchetă despre drama Suediei, țara care a primit cei mai mulți refugiați raportat la populație

Filipstad era un orășel liniștit, situat în pitoreasca zonă a lacurilor din Suedia. Însă liniștea a fost distrusă de desantul imigranților, pe care guvernul s-a gândit să îi răspândească prin localitățile mici, crezând că acolo se vor integra mai ușor.

Efectul a fost catastrofal. Astăzi, în Filipstad, unul din cinci locuitori este imigrant. Muezinul din moschee îi trezește brutal în zori. Pe străzi, este plin de femei îmbrobodite.

Ideea integrării imigranților s-a dovedit o utopie: nu știu limba (mulți sunt analfabeți), nu se pot califica la locul de muncă.

Statul și autoritățile locale aruncă sume uriașe pentru întreținerea lor, astfel că fondurile pentru băștinași s-au redus drastic.

Modelul Nordic, al statului provindențial, în care cetățenii erau de acord să plătească taxe mari în schimbul unei protecții sociale totale, de la naștere până la moarte, s-a prăbușit.

Nota Bene: Toate aceste adevăruri cumplite sunt enunțate de New York Times, un portdrapel al stângii progresiste și un inamic înverșunat al politicilor anti-imigrație ale lui Donald Trump.

Iată mai jos ample fragmente din textul exploziv publicat de ziarul american pe 11 iulie.

***

La început, liderii locali au fost înclinați să vadă refugiații ca pe o oportunitate. Minele de fier se închiseseră. La fel și uzina care fabrica utilaje pentru industria forestieră. Orășelul a fost abandonat, populația lui s-a redus la jumătate. Atunci, imigranții au părut o șansă ivită la momentul oportun.

Era vara anului 2015 și tot soseau oameni din zonele tulburi ale planetei: Siria, Somalia, Irak. Ideea era să casele rămase goale, să învețe suedeza, să ocupe locuri de muncă îngrijindu-i pe suedezii mai vârstnici. Ar fi plătit impozite și ar fi contribuit astfel la la finanțarea vastelor programe de protecție socială care au făcut din Suedia o raritate în lume, o țară care părea liniștită în era capitalismului mondial tumultuos.

Dar, la patru ani de la afluxul de refugiați, un număr tot mai mare de suedezi născuți în această țară consideră că nou-veniții sunt o povară pentru finanțele publice. Unii vorbesc despre un atac la adresa „moștenirii suedeze” sau a „culturii suedeze”, sau alte cuvinte care îi desemnează pe albi, pe creștini și familia lor. Antipatia față de imigranți amenință în prezent să arunce în aer sprijinul față de sistemul de stat providențial suedez.

„Oamenii nu vor să plătească impozite pentru a-i ajuta pe cei care nu vor să muncească”, explică Urban Petersson, de 62 de ani, membru al consiliului local din Filipstad, un oraș situat în regiunea lacurilor, la apus de Stockholm. „Nouăzeci la sută dintre refugiați nu contribuie față de societate. Aceste persoane vor fi dependente de ajutorul social toată viața. Este o problemă uriașă.”

Într-o economie globală tot mai mult asediată de inegalitățile și capcanele capitalismului, în care câștigătorul ia totul, Suedia a făcut de multă vreme figură aparte, ca o țară mai blândă, mai cumsecade, un potențial model pentru alte state dornice să evite un populism distructiv.

Așa-zisul model nordic, manifestat în Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda, a fost conceput pentru a proteja persoanele de suferințele obișnuite care afectează numeroase țări dezvoltate, în special Statele Unite. Acolo, pierderea unui loc de muncă poate imediat pune în pericol asigurările de sănătate, locuința, subzistența și sănătatea mentală. În modelul nordic, guvernarea oferă în general asigurări de sănătate, educație și pensie la toată lumea.

Statul oferă locuințe subvenționate și servicii de îngrijire a copiilor. Atunci când oamenii își pierd locul de muncă, ei obțin alocații de șomaj și programe de formare profesională foarte eficiente.

Atunci când copiii se nasc, părinții beneficiază de un condeiu plătit care pare de neimaginat pentru majoritatea celorlalte țări: 480 de zile în Suedia.

„Dacă te-ai născut în Suedia, practic ești câștigat pe viață”, spune Adam S. Posen, președintele Institutului Petersen pentru Economie Internațională de la Washington.

În timp ce liderii lumii dezbat asupra modalităților prin care să conserve forțele înnoitoare ale capitalismului, dar repartizâns în același timp și bogățiile în mod mai echitabil, modelul nordic este adesea prezentat ca o abordare promițătoare.

În restul lumii, muncitorii se tem în general de automatizare, ca un pericol pentru salariile și locurile lor de muncă. În Suedia, oamenii sunt foarte optimiști față de roboți, dată fiind încrederea în modelul de protecție socială. Dacă tehnologia distruge anumite locuri de muncă, ea va crea altele noi, cred ei, în timp ce formația profesională și sprijinul statului le vor permite să gestioneze tranziția.

Însă forța modelului nordic a depins multă vreme de două elemente cruciale: voința oamenilor de a plăti taxe dintre cele mai mari în lume și convingerea că toată lumea trebuie să muncească. Statul veghează ca persoanele apte de muncă să fie pregătite să ocupe locuri de muncă bine remunerate în industrii de vârf.

Imensul aflux de imigranți în Suedia – cel mai mare din toate țăril europene, în raport cu numărul populației autohtone – pune în mod direct în pericol acest sistem.

La apogeul anului 2015, 160.000 de refugiați au solicitat azil în Suedia, o țară cu 10 milioane de locuitori. Aceasta echivalează cu peste 5 milioane de refugiați care ar sosi pe an în Statele Unite.

În cursul ultimelor două decenii, rata persoanelor născute în străinătate a ajuns de la 11% la 19% în rândul populației suedeze. Mulți dintre refugiați au educație precară și nu vorbesc suedeza, ceea ce face dificilă angajarea lor.

Sondajele de opinie arată că suedezii continuă să rămână dispuși să accepte povara fiscală. Însă, în timp ce cetățenii par să accepte realitatea că numeroși refugiați se vor baza exclusiv pe ajutoare sociale mulți ani de acum înainte, unii ezită totuși, cerând limitatea ajutoarelor guvernamentale pentru persoanele care nu muncesc.

„Oamenii sunt deschiși să manifeste solidaritate față de oameni care sunt ca ei”, spune Carl Melin, director de politici la Futurion, un institut de cercetări din Stockholm. „Nu arată solidaritate față de oameni care sunt diferiți.”

Primul vehicul al nemulțumirii populare este formațiunea Democrații Suedezi, un partid politic de dreapta cu rădăcini în mișcarea neo-nazistă. În cursul ultimului deceniu, partidul și-a părăsit rădăcinile extremiste pentru a se așeza în matca politică normală, iar anul trecut a obținut locul al treilea în alegerile parlamentare.

Partidul a câștigat teren pe fondul mâniei suscitate de economia care a stagnat în ultimii ani și al frustrării provocate de reduceres serviciilor sociale în vigoare de un sfer de secol.

Democrații Suedezi au fost propulsați și de respingerea multiculturalismului în orașe precum Filipstad, unde femeile musulmane îmbrobodite cu vălul islamic își împing astăzi cărucioarele cu copii pe trotuarele localității.

„Acești imigranți nu vorbesc aceeași limbă”, se plânge dl Petersson, un Democrat Suedez, în fața unei cafele într-o cafenea din centrul orașului, specializată în patiseria suedeză. „Au religii diferite, moduri de viață diferite. Dacă sunt multe diferențe, este greu să te înțelegi. Este interesant să întâlnești o persoană dintr-o altă țară poate vreme de o jumătate de oră, dar dacă vreți să trăiți împreună va fi dificil.”

El este favorabil soluției trimiterii refugiaților în țările lor de origine prin intermediul „repatrierii voluntare” în locul rispirii banului public pentru eforturi de integrare a lor, sortite de la bun început eșecului.

„Nu avem resurse nesfârșite”, spune dl Petersson. „Fie mărești impozitele, fie trebuie să tai de undeva.”

Suedia a avut de multă vreme reputația de a primi refugiații de război. Și se distinge ca fiind țara care cheltuiește cel mai mare procent din PIB pentru ajutorarea țărilor aflate în curs de dezvoltare.

„Ne-am considerat un fel de super-putere în domeniul facerii de bine”, spune Marten Blix, economist la Institutul de Cercetări pentru Economii Industriale din Stockholm.

Când guvernul suedez a început să aducă refugiați la Filipstad în 2012, oficialii localiau primit asigurări că nu vor fi lăsați să se descurse singuri.

Statul dorea să plaseze refugiații în orașe mai mici decât în orașe precum Stockholm, unde locuințele sunt scumpe și se găsesc greu. Autoritățile naționale au acceptat să acopere costurile cu cazarea, hrana, îmbrăcămintea și îngrijirea medicală în primii doi ani. După aceea, municipalitatea urma să prea responsabilitatea, în condițiile în care se presupunea că costurile vor fi minime: se presupunea că în doi ani, majoritatea refugiaților vor fi în măsură să aibă singuri grijă de ei.

Era o fantezie, spune Hannes Fellsman.

El coordonează programe de muncă și educație la o unitatel locală a guvernului, înființată în 2015, pentru a pregăti refugiații de o carieră. El și colegii săi au înțeles rapid că acest lucru necesită resurse uriașe.

Primele valuri de refugiați din Siria și Irak conțineau medici, contabili și alți profesioniști. Învățarea limbii le-a permis să-și reia cariera. Persoanele care au ajuns mai târziu erau mai puțin educate. Multe au suferit o traumă, având nevoie de îngrijiri mentale.

Circa unul din cinci  din cei 11.000 de locuitori ai Filipstadului sunt acum născuți în străinătate. Printre cei 750 de imigranți care au vârsta necesară pentru a munci, 500 nu au liceul, iar 200 sunt analfabeți.

„Statul tot continuă să spună că trebuie să-i pregătim pentru a putea ocupa rapid un loc de muncă”, afirmă dl Fellsmann. „Este imposibil. Întâi trebuie să-i educi.”

A-i pregăti pe refugiații puțin calificați pentru muncă ar constitui o provocare oriunde. În Suedia, sarcina este și mai dificilă, ținând cont că economia este centrată pe activități de înaltă calificare și bine salarizate. Această structură economică a fost concepută pentru a reduce la minimum muncile slab remunerate din sectorul serviciilor, care în alte țări sunt destinate muncitorilor săraci.

Unii consideră că Suedia ar trebui să permită crearea de locuri de muncă mai prost plătite în sectorul serviciilor pentru a permite astfel imigranților să se integreze în economie, ocupându-se cu curățarea locuințelor sau îngrijirea copiilor – ideal fiind să beneficieze și de o subvenție de la stat.

Însă sindicatele se opun și văd în aceasta un precedent periculos, care ar putea expune Suedia unei mobilități descendente a forței de muncă. Până acum, suedezii nu erau obișnuiți să angajeze persoane pentru munci subalterne, preferând în general să-și facă singuri menajul.

Totuși, în lipsa unei noi abordări privind creșterea numărului de locuri de muncă, se observă cum se adâncește o prăpastie alarmantă în societate.

Rata șomajului în rândul suedezilor băștinași nu era anul trecut decât de 3,8%. Însă, în rândul celor născuți în străinătate, a fost de 15%. Circa jumătate dintre persoanele fără muncă din Suedia sunt născute în afara țării.

Printre partizanii Democraților Suedezi, astfel de cifre sunt citate ca dovada ră refugiații au venit aici pentru a profita de o viață în trândăvie finanțată de stat.

„Trebuie să cerem ca oamenii să muncească, altfel să nu poată beneficia de avantaje sociale”, spune Ted Bondesson, de 22 de ani, student, în timp ce sărbătorește Ziua Drapelului la un grătar organizat de Democrații Suedezi în orașul Horby, în sudul țării. „Nu putem plăti pentru lumea întreagă.”

Primarul orașului, Cecilia In Zito, o Democrată Suedeză, declară că refugiații refuză să se integreze. „Aș începe prin a-i obliga să învețe suedeza”, spune ea.

O asemenea descriere îl uimește pe Babak Jamali.

Acum șase ani, la vârsta de 13 ani, a plecat de acasă din Afganistanul răvășit de război, în portbagajul unei mașini care a traversat Pakistanul și apoi Iranul. Aici a găsit de muncă în construcții pentru 2 dolari pe zi, dormind în imobile pe jumătate terminate și ferindu-se de poliție.

A plătit un traficant pentru a-l duce cu camionul în Turcia. Apoi, a mers cu autobuzele prin Balcani, ajungând în Germania, unde a dormit pe jos într-o moschee. A luat trenul până la Malmo, în Suedia și a cerut azil. De un an trăiește cu un militant pro-refugiați în interiorul unei tabere în afara orașului Horby, într-o casă încălzită cu lemne, fără instalație sanitară.

Jamali, de 19 ani, este unul dintre cele mai dificile exemple ale fenomenului refugiaților din Suedia. Înainte de a sosi aici, el nu a mers deloc la școală, fiind deci un analfabet, necalificat, puțin apt de muncă. Dar nu acceptă ideea că este o povară pentru societate.

El susține că nu poate munci câtă vreme dosarul cu solicitatea sa de azil se află în instanță. Merge deci la Horby de șase ori pe săptămână pentru a învăța suedeza. Merge 15 minute pe jos pe un drum de pământ care duce la autostradă, chiar la temperaturi sub zero grade, apoi ia autobuzul care face pe drum 40 de minute. Un șofer de autobuz a refuzat să-l ia. Din mașini, suedezii îi strigă să plece acasă.

„Care casă? Nu am casă!”, spune el.

Prima sa solicitare de azil a fost respinsă. A făcut apel. Dacă pierde, riscă expulzarea.

Această posibilitate îl sperie. Dacă se întoarce în Afganistan, nu va fi decât încă un tânăr fără muncă. În Suedia a devenit elev, stăpânind perfect suedeza, spune el, dornic să urmeze o carieră de electrician.

„Vreau să trăiesc ca ceilalți”, zice Jamali.

Pentru majoritatea suedezilor, avantajele imigrației rămân intacte. Modelul nordic și-a dovedit eficiența, justificând investițiile contribuabililor pentru stabilirea refugiaților, spun economiștii.

Mulți își vor găsi cu greu de lucru, însă copiii lor vor crește ca suedezi. Vor termina școli de meserii suedeze.

„Imigrația nu bulversează cu nimic modelul de protecție socială suedez”, explică Claes Hultgren, director municipla din Filipstad. „Când vom reuși cu acești oameni, ei vor fi o resursă uriașă pentru Suedia.”

În Filipstad, familiile de refugiați de cinci și mai multe persoane sunt adăpostite în apartamente de două persoane. Școlile locale se confruntă cu o avalanșă de plângeri, despre elevi care absentează sau suferă de foame. Infracțiunile cu violență s-au înmulțit. La fel, consumul și traficul de droguri.

Acum trei ani, guvenul național a dat municipalității din Filipstad 55 de milioane de coroane (circa 5,8 milioane de dolari) pentru a acoperi costurile suplimentare legate de refugiați. Subvenția s-a încheiat anul acesta. Autoritățile naționale au aprobat recent un ajutor suplimentar de 34 de milioane de dolari pentru administrațiile locale, mai puțin decât suma propusă inițial.

Suedia se află la o răscruce. Fie contribuabilii acceptă costurile de integrare ale refugiaților, fie resping această povară și riscă ruptura definitivă: suedezii albi, născuți în țară, își vor păstra locul de muncă și o viață confortabilă, în vreme ce imigranții cu pielea închisă la culoare se vor adânci în sărăcie și șomaj, în ghetouri izolate.

„Creăm din ce în ce mai multă ostilitate în țară”, spune Dan Andersson, un fost economist. „Creăm o subclasă de oameni necalificați, pentru că nu îi ajutăm cu resurse.”

Dar Johnny Grahn crede că Suedia îi ajută deja prea mult.

Șofer profesionist, el ocupă un loc în consiliul din Filipstad, din partea Democraților Suedezi. Fața lui se schimbă când vine vorba de refugiați. El spune că au copleșit țara.

Moscheea, înființată în fosta casă a unui proeminent intelectual conservator, Sven Stolpe, îi trezește pe localnici cu brutalitate chemându-i la rugăciune. Complexele de locuințe sunt pline de străini, iar grădinițele sunt „inundate” de copiii imigranților.

Dar cea mai mare indignare este legată de impactul asupra bugetului local, spune Grahn.

Oamenii așteaptă cu săptămânile să ajungă la dentist. Consiliul a tăiat de curând finanțarea pentru mai multe activități populare dintr-un centru destinat persoanelor în vârstă. În același timp, alocațiile sociale vărsate de municipalitate au crescut în ultimii zece ani de la 6 milioane de coroane (632.000 de dolari) la 29 de milioane (peste 3 milioane de dolari).

Pentru dl Grahn și aliații săi, Democrații Suedezi, lucrurile sunt evidente: refugiații absorb o parte prea mare din resurse, în timp ce lasă prea puțini bani pentru ceilalți.

„Serviciile pentru care plătești taxe s-au redus dramatic”, spune el. „Este aproape un colaps al sistemului. Când ai atâția oameni care sosesc și nu muncesc, totul se prăbușește.”

Și Grahn conchide: „Înainte primeam ceva înapoi (în schimbul taxelor). „Acum, nu mai primim înapoi ceea ce plătim.”