Evenimentul Zilei > Actualitate > Succes la teatrul cu incest
Succes la teatrul cu incest

Succes la teatrul cu incest

„Biet om nebun, uită-te prin lume şi-ai să vezi 1.000 de chipuri mai frumoase decât al ei! Lepra păcatului îţi putrezeşte sufletul! Eşti un mizerabil, un vierme, un nimic!“.

Cu tunete şi fulgere, ţipete, disperare şi spovedania lui Giovanni la Fratele Bonaventura – aşa a început „Ce păcat că-i curvă“, piesa cu subiect scandalos, care a avut premiera oficială marţi seară, pe scena de la Teatrul Bulandra. Şi s-a terminat cu 13 minute de aplauze, pe ceas, după trei ore şi jumătate de spectacol.

Dragostea incestuoasă dintre fraţii Giovanni (Vlad Logigan) şi Annabella (Emilia Bebu) a umplut Sala Izvor de la Bulandra cu tineri şi bătrâni deopotrivă. Oamenii au venit să vadă „piesa de dragoste“ regizată de Alexandru Darie, dar şi să înţeleagă de ce-i „păcat că-i curvă“ fata care-şi iubeşte de moarte fratele. Şi-au avut parte de un spectacol cu ploaie şi ninsoare, trupuri nude şi scene erotice, fragmente din Biblie care te pun pe gânduri. Şi dacă în prima parte a piesei versurile nu şi-au găsit de fiecare dată rima şi măsura, iar schimbările de decor au fost dese şi obositoare, a doua parte a fost densă, emoţionantă şi pe alocuri comică (graţie Nunţiului Papal, interpretat de Marius Chivu).

„E oare adevărată atâta fericire?“

Povestea care are la bază textul lui John Ford din 1633, scris „ca să înnebunească lumea şi să şocheze“, e simplă: Giovanni şi Annabella se îndrăgostesc „împotriva firii“ şi-şi trăiesc „iubirea infinită, în multe feluri“, cu zeci de declaraţii de dragoste rostite în timpul scenelor erotice petrecute în pat şi pe lângă pat. „E oare adevărată atâta fericire?“, se întreabă deseori îndrăgostiţii. Şi răspunsul vine odată cu sarcina Annabellei.

Ca să nu vorbească lumea de rău familia lui Florio (Romeo Pop), Annabella se căsătoreşte forţat cu un conte. Dar proaspătul soţ descoperă că are în casă o „târfă inocentă“ şi pune la cale un plan de răzbunare.

Dogmele, spaimele, lumea obsedată de morală distruge „iubirea nesfârşită“, iar Annabellei îi aduce dispreţul celor din jur şi moarte. „Era frumoasă, specială. Cine vede această scenă nu poate să nu spună: «Păcat c-a fost o curvă!»“.

Următoarea reprezentaţie a piesei de la Bulandra este programată pentru duminică, 27 ianuarie, la ora 18.30, iar biletele de intrare costă 9 lei (redus) şi 16 lei.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: